“Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”
Versurile lui Octavian Goga ne-au dus dintotdeuna la tragica împărţire a oamenilor în stăpani şi sclavi, în bogaţi şi săraci. Averile îmbuibaţilor lumii sunt evaluate de-o vreme în dolari. Pe primul loc s-ar afla, cu peste 80 de miliarde, mogulul mexican al telecomunicaţiilor, Carlos Slim Helu, în varstă de 74 de ani. Statisticile mondiale arată că un procent din populaţia planetei deţine jumătate din bogăţia lumii, cealaltă jumătate aparţinand restului de 99 de procente.
Emisiunile monetare ale statelor sunt garantate însă cu rezervele lor de aur, un metal de culoare galbenă, răspandit în mantaua de de silicaţi a planetei în urma bombardării acesteia de meteoriţi acum patru miliarde de ani. În societăţile care au populat America Latină cu trei milenii înainte de venirea lui Columb, în 1492, aurul era considerat legătura omului cu Divinitatea, incaşii din Peru numindu-l “lacrimile Soarelui”. În momentul de faţă, SUA şi FMI deţin 11.350 tone de aur, cat Germania, Franţă, Italia, Elveţia şi Marea Britanie la un loc.
De la începutul secolului trecut, preţiosul metal a intrat în sintagme care denumesc metaforic alte bogăţii ale Terrei, cum ar fi “aurul verde” pentru păduri şi “aurul negru” pentru petrol. Pămantul romanesc se află printre cele mai blagoslovite de Dumnezeu cu toate aceste trei feluri de “aur”. Cu toate acestea, săraci ca acum, ca anul trecut şi cam de cand ne ştim, nu am fost niciodată - ar zice Creangă.
Aurul dacic şi galeriile romane de la Roşia Montană
La două secole de la cucerirea Daciei (cam prin 300 era creştină), istoricul roman Dio Cassius scria în “Istoria Romei” că legiunile lui Traian găsiseră, în urma unei trădări, aurul ascuns de Decebal sub albia raului Sargeţia( azi Streiu din Ţara Haţegului). Cert este că, după înfrangerea Daciei, împăratul Traian a organizat sărbători populare timp de 123 de zile, iar cetăţenii romani au fost scutiţi de impozit timp de un an. Un istoric francez consideră că prada de război capturată de romani la 165 tone de aur şi 330 tone de argint, adunate de daci din rauri, folosind o sită din piele de oaie. În realitate, în cei 165 de ani de stăpanire romană, din Dacia au plecat către Roma peste 500 tone de aur şi 950 tone de argint.
De subliniat mai este faptul că Roşia Montană era, în perioada romană, cel mai important complex de mine aurifere cunoscute pană atunci în lume, aşa cum reiese dintr-un raport realizat în 2010 de o delegaţie de arheologi de la Universităţile Oxford şi Leicester din Marea Britanie. De aceea, proiectul propus de canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation de a deschide aici cea mai mare mină auriferă de suprafaţă din Europa, distrugand galeriile romane, trebuie împiedicat prin orice mijloace. La Roşia Montană s-ar afla circa 6.000 de tone de aur, în timp ce rezervele noastre naţionale de aur nu depăşesc în momentul de faţă 105 tone.
Aurul romanesc de la Stambul, Viena şi Moscova
Aflaţi, de-a lungul timpului, mai mereu la răscruce de vanturi, romanii din cele trei provincii istorice n-au putut evita exploatarea aurului de către alţii şi nici plata în aur a birurilor impuse de marile imperii din jur. Aşa se face că, în 484 de ani, de la 1393 pană la 1877, Muntenia, Moldova şi Ţara Romanească au plătit Imperiului Otoman 341 tone de aur. Imperiul Habsburgic, care a ţinut sub ocupaţie Transilvania 231 de ani, între 1687 şi 1918, Banatul 200 de ani, între 1718 şi 1918, Oltenia 21 de ani, între 1718 şi 1739, iar Bucovina 143 de ani, între 1775 şi 1918, a cărat din aceste provincii către palatele din Viena peste 858 de tone de aur. Ocupaţia rusească de 85 de ani, între 1769 şi 1854 a stors din Moldova şi Muntenia peste 65 de de tone de aur, la care de adaugă alte 93 de tone de aur trimise ţarului “spre păstrare” în 1917, din care ni s-a returnat, în 1956, doar “Cloşca cu puii de ar” şi alte cateva piese mai puţin importante. După cum se constată, habsburgii, care au stăpanit ţările romane jumătate din cat au stăpanit turcii, i-au jecmănit pe romani de două ori şi jumătate mai mult decat turcii şi de cinci ori mai mult decat ruşii.
De la cucerirea Daciei de către romani şi pană în 1990, străinii au luat romanilor peste 1850 de tone de aur, cam cat rezervele de azi ale Olandei, Spaniei şi Rusiei la un loc, toate trei foste mari puteri coloniale.
“Aurul verde” şi “aurul negru” tot pe mana austriecilor
La nivel de ţară, Romania are aproape de două ori mai multe păduri decat Austria, numai că la noi ele ocupă 26 la sută din suprafaţa totală a ţării, iar la austrieci 40 %. În ceea ce priveşte distrugerea fondului forestier, o enciclopedie a statelor lumii din anul 2000 ne arată că procentul mergea pană la 56% la ucrainieni, pană la 18 % la unguri , la noi apropiindu-se de 13% faţă de doar 7% la austrieci. În momentul de faţă stăm însă mult mai prost decat austriecii: procentul de distrugere a pădurilor la romani a crescut pană la 15%, în timp ce la austrieci acesta a scăzut sub 5%. Nici nu se putea altfel, din moment ce directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor, Adam Crăciunescu, venit în funcţie odată cu Ilie Sarbu (socrul lui Victor Ponta) la Agricultură, este trimis în judecată de şase luni în dosarul retrocedării celor 43.000 de ha de pădure, dar menţinut bine mersi ca director.
De aceea poate vindem “aurul verde” austriecilor exportand buşteni cu 450 lei metrul cub şi cumpărăm apoi cheresteaua cu preţ dublu, pentru că noi nu avem capacităţi de prelucrare a lemnului(!), profitul luand drumul Vienei. Şi asta o facem de peste 10 ani. În Bazinul Gheorghieni din judeţul Harghita, de pildă, suprafaţa de pădure s-a redus de la 22.000 de hectare în 1990 la 14.000 de hectare în prezent.
La fel se întamplă şi cu “aurul negru”, firma austriacă OMV Petrom deţinand monopolul asupra extracţiei şi prelucrării petrolului romanesc, inclusiv în zonele petrolifere din Marea Neagră, caştigate nu de mult la Curtea Internaţională de la Haga.
Crimele imperialilor pe seama aurului dacic
În anul 1543, un grup de pescari veniţi de pe Mureş pe Streiu au găsit la baza unui trunchi de copac o comoară, însumand 40.000 de monede de aur cu efigia regelui macedonean Lisimah. Auzind despre acest lucru, cardinalul Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei între 1541 şi 1551, a ordonat arestarea şi uciderea pescarilor, confiscand o parte din comoară cu care şi-a construit un castel la Vinţu de Jos. Auzind el împăratul Ferdinand de Habsburg despre aceasta, l-a trimis pe generalul Giovanni Castaldo să-l lichideze pe Matinuzzi şi să recupereze comoara. Pretextul asasinării guvernatorului l-a constituit presupusele legături ale acestuia cu turcii, motiv pentru care şi-a pierdut viaţa înaintea Crăciunului din 1551.
Generalul Castaldo i-a trimis împăratului 10.000 de monezi de aur şi două statuete de aur, dar şi-a oprit şi pentru el o parte, cu care şi-a construit la Milano un palat după plecarea în Italia, în 1556.
Istoricul tezaurului de la Santămăria de Piatră din 1543 constitue cea mai veche informaţie despre comorile dacilor, dar şi o tristă faţetă a jafului sistematic practicat de marile puteri pe teritoriul naţional al romanilor. Blestemul lui Decebal asupra celor care vor fura comorile dacilor nu a rămas fără urmări. În anul 395 era creştină Imperiul Roman s-a dizolvat în două, Imperiul Roman de Apus fiind cucerit de Odoacru în 476, căpetenia herulilor, o populaţie germanică venită din sudul Scandinaviei. Imperiul Austro-Ungar avea să dispară după Primul Război Mondial.
Tezaurul de la Pietroasa şi blestemul goţilor
În anul 1837, pe teritoriul satului Pietroasa din actualul judeţ Buzău, a fost descoperit un tezaur alcătuit din 12 piese de aur masiv, cantărind 18,79 de kg, împodobit cu pietre scumpe, cunoscut şi sub numele de “Cloşca cu puii de aur”. Se presupune că tezaurul a fost îngropat aici de Athanaric, în anul 376 era creştină, cand vizigoţii au fost atacaţi de huni şi siliţi să părăsească regiunea. Vizigoţii erau o veche ramură a goţilor, popor germanic originar din Scandinavia, aşezat cu un secol mai înainte între Carpaţi şi Don. “Cloşca cu puii de aur” a fost trimisă la Moscova în 1917, odată cu al doilea transport al Tezaurului Bănci Naţionale, pentru a nu cădea în mainile germanilor care ocupaseră Bucureştii.
Pe una dintre piesele tezaurului descoperit la Pietroasa este încrustat discret un blestem: de la stanga la dreapta se citeşte: “HUTEN IAREN EIVEN” care se traduce prin “neamul în pace să-ţi fie”, dar citit invers textul devine “NEVIN ERAI NETUH”, care înseamnă “blestemat să fie hoţul”.
Efectele acestui blestem au apărut încă din momentul descoperirii comorii. Toţi cei care au fost implicaţi în descoperirea şi păstrarea tezaurului au pierit. Ion Lemnaru, unul dintre cei doi ţărani care au dezgropat comoara, a murit în închisoare. Mihai Pantazescu, autorul furtului din 1872, a murit şi el în timp ce încerca să evadeze din închisoare. Alexandru Odobescu, cel care a descris tezaurul ca arheolog, în trei volume, s-a sinucis din dragoste, la 61 de ani. Ţarul Nicolae al II-lea, autoritatea supremă în momentul preluării tezaurului de către ruşi, a fost executat, împreună cu întreaga sa familie de bolşevici. Imperiul Ţarist a dispărut în 1917, iar după 1990 s-a dezintegrat şi Uniunea Sovietică.
Mai este “codrul frate cu romanul”?
Romanii au moştenit de la daci o sensibilitate deosebită pentru mitul silvestru. Legaţi de munte în cea mai mare parte a anului ca păstori, ei au trăit cu toată fiinţa lor măreţia priveliştilor de pe culmi. În timpul marilor pericole ale istoriei, codrul le-a fost adăpost şi spaţiu de căutare de hrană, devenind astfel frate cu romanul la modul cel mai propriu cu putinţă.
Cu o sută de ani în urmă, societăţile forestiere (austriece în principiu) au procedat cateva decenii la rand la exploatarea rasă a pădurilor. Autorităţile romaneşti au desfăşurat apoi o susţinută activitate de reîmpădurire prin anii 30 ai secolului trecut, continuată şi de comunişti, munţii revenind în mai multe locuri ceea ce au fost. Defrişările barbare din ultimii ani ne-au readus în faţă vechile peisaje dezolante.
Romania exploatează anual 19 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, 12 milioane prelucrandu-se industrial, restul de 7 milioane fiind lemne de foc. Raportul dintre ceea ce se exploatează şi ce se plantează în loc a scăzut pană la dispariţie. În Ecuador, de pildă, ţară sud-americană bantuită de uraganul El Nino, s-au plantat de curand 650.000 de puieţi într-o singură zi.
Cauza primordială a distrugerii pădurilor nu o constituie doar societăţile străine, în frunte cu SC Holzindustrie Schweighofer SRL, cu capital austriac. Scandalul starnit de această firmă pe fondul noilor prevederi ale Codului Silvic, retrimis de preşedinte în Parlament, a scos în evidenţă interesele speciale ale tuturor partidelor, tăierile ilegale şi furturile ridicandu-se în ultimul sfert de veac la peste 25 de miliarde de euro. Şi actualul şef al Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, cel care în 2008 a făcut lobby pentru societatea austriacă amintită ca deputat PSD tace. În sprijinul austriecilor se aruncă făţiş Consiliul Concurenţei.
Cum noul Cod Silvic nu este nici pe departe proiectat pentru a sancţiona tăierile necontrolate, se vede clar că romanul nu-şi mai apără de mult fratele care l-a scos din nevoi atatea veacuri. Zăpăcit de autorităţi, este furat în continuare ca-n codru...
Prof. Valeriu Anghel
