Evenimente speciale

Foto | Concursul Regional de Mărțișoare de la Panciu „Firul alb și firul roșu - Între tradiție și inovație” - Ediția a XII-a - Martie 2023

Ziarul de Vrancea
16 mar 2023 842 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Palatul Copiilor Focșani sunt făcute publice amănunte în legătură cu desfășurarea Concursul Regional de Mărțișoare de la Panciu „Firul alb și firul roșu - Între tradiție și inovație” - Ediția a XII-a - Martie 2023

Vineri, 10 martie, sala de spectacole a Casei de Cultură „Mihai Eminescu”  Panciu a găzduit festivitatea de premiere a Concursului Regional de Mărțișoare „Firul alb și firul roșu - Între tradiție și inovație”.

Evenimentul, aflat la cea de-a XII-a ediție, a fost coordonat de doamna profesoară Lenuța Panaete, de la Clubul Copiilor Panciu și a fost organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu, alături de: Casa de Cultură „ Mihai Eminescu” Panciu, Palatul Copiilor Focșani și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, sub patronajul Ministerului Educației.

Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni:

1️⃣ Mărţişoare tradiţionale (tehnică, materiale şi format la alegere);

2️⃣ Mărţişoare din materiale reciclabile (tehnică, materiale și format la alegere)

3️⃣ Mărţişoare neconvenţionale  (felicitări, tablouri Quilling, obiecte decorative) - tehnică și materiale la alegere, iar felicitările în format A5)

-La fiecare secţiune, lucrările au fost jurizate pe cicluri școlare.

- Jurizarea s-a realizat pe data de 6 martie, la Clubul Copiilor.

-În acest an, au fost evaluate peste 500 de lucrări, provenite de la 36 de instituții (27 de palate și cluburi ale copiilor, 3 licee, 2 școli gimnaziale, 1 școală primară, 2 centre incluzive, Parohia Verdea), din 22 de județe - Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Olt, Teleorman, Timiș. Tulcea și Vrancea.

La festivitatea de premiere au fost acordate diplome pentru locurile I, II, III și mențiune, la fiecare secțiune, pe cicluri școlare. 

Totodată, au fost acordate și diplome de excelență pentru profesorii coordonatori și invitați.

-Premierea câștigătorilor a fost urmată de un program artistic dedicat tuturor femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie, susținut de Gruprile Folclorice „Româncuțele Mari” și „Româncuțele Mici”, de la Clubul Copiilor Panciu, coordonate de maistrul instructor Maria Cristescu. 

-Programul a inclus cântece și dansuri populare, precum și cântece de muzică ușoară dedicate celei mai dragi ființe din lume - mama.

 Felicitări tuturor elevilor care au participat și în acest an la concursul ce este deja o frumoasă tradiție pentru comunitatea noastră!

Felicităm, de asemenea, și profesorii coordonatori, dar și părinții care și-au încurajat și susținut copiii!

Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea și desfășurarea evenimentului: domnului primar, Nicolai Mărăscu, Primăriei Orașului Panciu, inimoaselor doamne Maria Cristescu și Adriana Chelaru - de la Clubul Copiilor Panciu, precum și doamnei profesoare Loredana Obreja - directoarea Școlii Gimnaziale Răcoasa.

 Nu în ultimul rând, o felicităm și îi mulțumim doamnei profesoare Lenuța Panaete pentru faptul că, și în acest an, prin Concursul „Firul alb și firul roșu - Între tradiție și inovație”, a contribuit la păstrarea și promovarea tradițiilor de Mărțișor!

Să ne revedem cu bine la Ediția 2024!

Informații și fotografii transmise de Palatul Copiilor Focșani

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.