Evenimente speciale

Cum a fost marcată marți 13 Noiembrie 2018, la ISU Vrancea, Ziua Informării Preventive

Ziarul de Vrancea
14 nov 2018 1188 vizualizări


Se spune că marţea sunt trei ceasuri rele, adică trei ore care aduc, de regulă, conflicte, probleme, eşecuri, piedici. Combinat cu simbolistica negativă a numărului 13, avem un motiv de teamă în plus în această zi. Superstiţioşi sau nu, NU se poate ca această dată să treacă neobservată!


Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive a fost marcată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea printr-o serie de activităţi informativ-educative pentru conştientizarea diverselor pericole în ideea informării oamenilor asupra măsurilor pe care le pot lua pentru a preveni incidente nedorite, puse adesea pe seama ghinionului.

În scopul promovării acestei acţiuni, astăzi, în incinta galeriei Carrefour Focșani şi în parcarea supermarketului Kaufland au fost amplasate puncte mobile de informare preventivă iar la sediul inspectoratului şi în subunităţile #ISUVrancea s-a organizat „Ziua porţilor deschise”, ocazie cu care pompierii militari şi voluntarii I.S.U. au distribuit pliante, broşuri şi alte materiale de informare preventivă.

“Ghinionul îl previi, dacă știi să intervii!”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.