Astăzi este „Miercurea Cenușii” și începe Postul Paștelui pentru credincioșii romano-catolici, din Vrancea și din întreaga lume
Cu această zi începe Postul Mare sau Postul Paștelui, așa cum este numit în popor, timp de pregătire pentru marea solemnitate a Învierii Domnului. Denumirea acestei zile provine de la ceremonia deosebit de impresionantă a binecuvântării şi impunerii cenuşii pe frunțile credincioșilor. Este zi de post și abstinență, adică nu se consumă carne sau mâncăruri cu carne și se mănâncă o singură dată până la săturare.
Miercurea Cenuşii este una din zilele de peste an care adună cei mai mulţi credincioşi la Biserică. Deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulţi oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la Biserică la Sfânta Liturghie pentru a fi marcaţi pe frunte cu semnul crucii cu cenuşă. Chiar şi oamenii care vin rar la Biserică fac efortul de a veni în Miercurea Cenuşii.
Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, aşteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulţi catolici poartă acea cenuşă întreaga zi. Ritul impunerii cenuşii cuprinde trei elemente: un gest, adică trasarea semnului crucii cu cenuşă pe cap şi două formule care însoţesc acest gest, dintre care preotul alege una. Vă invit să reflectăm câteva momente asupra semnificaţiei şi învăţăturii pe care liturgia bisericii vrea să ne-o transmită prin aceste trei elemente.
Prima formulă, care însoţeşte impunerea cenuşii este de inspiraţie biblică: „Adu-ţi aminte, omule, că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce”. Adu-ţi aminte, omule, că în trecut, acum o sută de ani în urmă erai ţărână, adică nimic; că în viitor peste o sută de ani vei fi ţărână, adică tot nimic, iar viaţa prezentă făcând tranziţia dintre un nimic şi alt nimic este tot nimic. Cenuşa pe care o purtăm pe cap provine din ramurile binecuvântate anul trecut la Florii. Iată ce a mai rămas din ramurile frumoase, verzi, înfloritoare de astă-primăvară. Suntem ca nişte ramuri verzi, înfloritoare, frumoase, pline de vigoare, în primăvara vieţii. Peste un număr de ani, mai mare, mai mic, vom fi un pumn de cenuşă.
Ceremonia cenuşii nu este un rit macabru. Nu intenţionează să elimine bucuria, optimismul, energiile, dragostea de viaţă ce trebuie să-i caracterizeze în primul rând pe cei tineri, ci dimpotrivă, să ne reamintească tuturor că pe lângă un trup de cenuşă avem un suflet nemuritor şi un trup destinat învierii prin Învierea lui Cristos. Vrea să ne ajute să redescoperim sămânţa nemuririi sădită de Cristos în adâncul inimii noastre şi astfel să ne inspire speranţă, bucurie, entuziasm şi dragoste de viaţă. Itinerariul de 40 de zile pe care îl vom parcurge începe cu cenuşa şi se termină cu Învierea, începe cu moartea şi se termină cu viaţa.
A doua formulă pe care o poate folosi preotul, este: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Sunt cuvinte luate de pe buzele lui Isus. Cu aceste cuvinte şi-a început viaţa publică. Cenuşa pe care o purtăm azi pe cap ne arată ce face din noi păcatul. Cenuşa este rezultatul unui incendiu. Este o expresie bine cunoscută: a se alege praful de ceva sau de cineva. Odată cu păcatul se alege praful de noi.
De asemenea, această cenușă ne mai amintește de gustul de cenuşă pe care îl lasă în inima noastră păcatul, plăcerea păcătoasă. Regele David, după ce a săvârşit păcatul desfrâului şi crimă, scria cu amărăciune într-unul din psalmii săi: „Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine şi îmi amestec cu lacrimi băutura” (Ps 102, 9).
„Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”
Postul Mare este un timp de convertire, de întoarcere la Dumnezeu, de părăsire a păcatului, de schimbare a vieţii. „Întoarceţi-vă la mine din toată inima. Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele” – ne spune Dumnezeu în prima lectură a Liturghiei de astăzi. Iar sfântul Paul în a doua lectură ne îndeamnă: „Vă implorăm în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu”.În sfârşit, cenuşa ni se pune pe cap în formă de cruce. Ni se spune prin aceasta că la bucuria Învierii nu se ajunge decât prin cruce. Pocăinţa la care suntem chemaţi în aceste 40 de zile, postul, înfrânarea, pomana, faptele de caritate, de renunţare sunt tot atâtea cruci care se transformă în tot atâtea bucurii: este bucuria iertării, a purificării sufleteşti, a apropierii de Dumnezeu.
Rugăciunea specifică Postului Mare, pe care trebuie să o repetăm mereu este aceea pe care am auzit-o pe buzele regelui David la psalmul responsorial: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi pune în mine un duh nou şi statornic”. Amin.
Răzvan Mătăşel - Fost Preot vicar la Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”din Focşani
Citiți și Mesajul pentru Postul Mare 2024 al PS Iosif Păuleţ Episcopul Diecezei romano-catolice de Iași, din componenț căreia fac parte și parohiile romano-catolice din județul Vrancea
Cucernici părinţi, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi,
Cu Miercurea Cenuşii începem timpul binecuvântat al Postului Mare, în care suntem chemaţi să ieşim din agitaţia de fiecare zi, să ne oprim şi să intrăm în inimile noastre pentru a trezi dorinţa de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi de semenii noştri.
Atunci când ne gândim la Postul Mare, în general, în mintea noastră răsună în mod spontan cuvinte precum: cruce, jertfă, renunţare, post, austeritate, pomană. Este adevărat că toate acestea sunt realităţi pozitive, care caracterizează în mod tradiţional timpul Postului Mare. Totuşi, este important să nu ne oprim aici şi să nu reducem acest timp exclusiv la anumite acte de mortificare sau de caritate. Postul Mare este mult mai mult decât atât. Nu este un timp al tristeţii, ci al bucuriei şi al regăsirii de sine în prezenţa lui Dumnezeu şi în comuniunea fraţilor. Este un timp favorabil, un kairos, pe care Biserica, în înţelepciunea sa, ni-l propune an de an pentru a primi harul Domnului şi a experimenta iubirea şi milostivirea sa.
Ritmul vieţii de fiecare zi, oboseala, egoismul sau rutina ne pot îndepărta de Dumnezeu, după cum ne pot îndepărta şi pe unii de alţii. Tocmai de aceea, Postul Mare este un timp binecuvântat, care ne invită pe toţi - nu individual, ci împreună - să parcurgem un itinerar de credinţă, de convertire, de redescoperire a iubirii lui Dumnezeu, care nu oboseşte să ne caute pentru a ne împărtăşi iertarea sa.
Papa Francisc, în mesajul de Postul Mare din acest an, ne invită să privim acest timp ca un timp de har, în care să întreprindem un adevărat itinerar spre libertate. Sfântul Părinte se lasă inspirat de un fragment din Cartea Exodului: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei" (Ex 20,2).
Într-adevăr, de multe ori, atunci când nu avem un ţel, o speranţă, o "ţară promisă", viaţa noastră este ca o rătăcire în pustiu. Avem nevoie de mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu. Avem nevoie ca el să ne elibereze de toate sclaviile noastre, la care suntem supuşi de "faraon", care "stinge şi visele, fură cerul, face să pară nemodificabilă o lume în care demnitatea este călcată în picioare şi legăturile autentice sunt negate". "Faraonul", Cel Rău, ne vrea sclavi; Dumnezeu ne vrea liberi, pentru că suntem fiii săi. Avem nevoie ca Domnul să reaprindă în inimile noastre speranţa şi să ne ajute să păşim prin pustiul vieţii cu privirea aţintită spre "ţara promisă", care este adevărata noastră patrie.
Dragi fraţi şi surori în Domnul,
În lumina mesajului provocator al Sfântului Părinte, doresc să vă încredinţez trei verbe, care sunt, de fapt, tot atâtea angajamente pe care să ni le luăm la începutul Postului Mare, astfel încât să putem trăi bine şi cu folos acest timp de har: să ne oprim, să ascultăm, să mergem împreună.
Să ne oprim!
Pentru a ne putea da seama de sclaviile noastre şi pentru a regăsi drumul spre libertate, este nevoie, înainte de toate, să ne oprim. Să ne oprim, mai ales, în rugăciune şi în reculegere interioară, lăsându-ne atinşi de privirea milostivă a lui Dumnezeu. Să ne oprim din agitaţia vieţii de fiecare zi pentru a găsi mai mult timp pentru Domnul, pentru noi înşine, pentru familia şi prietenii noştri, pentru cei care suferă şi au nevoie de sprijinul nostru. Să ne oprim pentru a ne odihni şi a regăsi bucuria de a merge înainte cu curaj. În tăcere, să intrăm în noi înşine, să ne eliberăm de superficialitate şi egoism şi să-i facem loc lui Dumnezeu, pentru ca el să intre şi să rămână mereu cu noi.
Să ascultăm!
Dacă ne vom opri şi vom rămâne în tăcere, vom fi capabili şi să ascultăm. Să-l ascultăm, înainte de toate, pe Dumnezeu care doreşte să vorbească inimilor noastre prin Cuvântul său. În acest sens, să găsim timp pentru a participa cât mai des la Sfânta Liturghie şi la devoţiunea Căii Sfintei Cruci. Să-i permitem Domnului să ne vorbească, să ne aline, să ne încurajeze. Cuvântul său nu ameninţă şi nu răzvrăteşte. Cuvântul său este plin de iubire şi compasiune.
Dar, în acelaşi timp, să-i ascultăm şi pe fraţii noştri. Suntem obişnuiţi să vorbim şi vrem să ne facem auziţi. Mai ales în Postul Mare să încercăm să lăsăm mai mult spaţiu celorlalţi, ascultându-i. Să-i ascultăm în special pe cei care trec prin momente de dificultate din cauza bolii, a singurătăţii, a vârstei înaintate. Poate sunt persoane cu care nu mai vorbim de ani de zile. Să facem un pas spre împăcare şi să ne apropiem de ei ascultându-i. Doar procedând astfel "în loc de ameninţări şi de duşmani găsim însoţitoare şi însoţitori de călătorie" (Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2024).
Să mergem împreună!
Oprindu-ne, ascultând glasul Domnului şi ascultându-ne unii pe alţii, ne vom redescoperi drept Biserică, familie a lui Dumnezeu, chemată să meargă împreună prin pustiul acestei vieţi, pentru a ajunge la Ierusalimul ceresc. Să nu lăsăm ca oboseala, temerile şi prejudecăţile noastre să ne blocheze calea pe care o avem de parcurs împreună cu bucurie. Aşa cum ne invită Papa Francisc, "să se vadă bucuria pe feţe, să se simtă parfumul de libertate, să se elibereze acea iubire care face noi toate lucrurile, începând de la cele mai mici şi apropiate. În fiecare comunitate creştină se poate întâmpla asta" (Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2024).
Vă doresc tuturor din inimă un Post Mare binecuvântat! Domnul să ne dea harul de a ne opri şi a asculta, precum şi bucuria de a merge cu curaj împreună, reînnoiţi de iubirea sa.
Vă binecuvântez pe toţi şi vă asigur de rugăciunile mele.
✠ Iosif Păuleţ
Episcop al Diecezei romano-catolice de Iaşi
