Brand voice

Teofil Dascălu, vicepreședinte și Cătălin Scutaru, membru în Consiliul Director, reprezentanții fermierilor din ACCPT Vrancea în FAPPR

Ziarul de Vrancea
14 feb 2024 3782 vizualizări
Inginerul Teofil Dascălu (foto stânga) și economistul Cătălin Scutaru ( foto dreapta) vor reprezenta interesele fermierilor din Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice(ACCPT) Vrancea, membră la nivel naţional a Forumului APPR și vor face parte din nouă conducere a respectivei structuri asociative.Președintele asociației, inginerul Teofil Dascălu va ocupa funcția de vicepreședinte FAPPR iar economistul Cătălin Scutaru va fi membru în Consiliul Director FAPPR
Inginerul Teofil Dascălu (foto stânga) și economistul Cătălin Scutaru ( foto dreapta) vor reprezenta interesele fermierilor din Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice(ACCPT) Vrancea, membră la nivel naţional a Forumului APPR și vor face parte din nouă conducere a respectivei structuri asociative.Președintele asociației, inginerul Teofil Dascălu va ocupa funcția de vicepreședinte FAPPR iar economistul Cătălin Scutaru va fi membru în Consiliul Director FAPPR

Edțtia a IX-a a Congresului Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din Româania (FAPPR) a avut loc pe data de 8 februarie 2024 și a oferit și prilejul organizării Adunării Generale FAPPR și a alegerii unui nou Consiliu Director al menționatei structuri.Astfel s-a stabilit că vor reprezenta interesele fermierilor din Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice(ACCPT) Vrancea, membră la nivel naţional a Forumului APPR și vor face parte din acestă nouă conducere, președintele asociației, inginerul Teofil Dascălu care va ocupa funcția de vicepreședinte FAPPR și econvomistul Cătălin Scutaru care va fi membru în Consiliul Director FAPPR.Informațiile pe acest subiect au fost făcute publice prin intermediul unei postări activată sâmbătă, 10 februarie 2024 pe contul de facebook ACCPT Vrancea.Citiți în continuare conținutul integral al postării menționate.

„Reprezentanții ACCPT Vrancea la Adunarea Generală Forumul APPR

Ediția a IX-a a Congresului Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România ce a avut loc, în data de 8 februarie 2024, a reprezentat totodată și prilejul organizării Adunării Generale FAPPR și a alegerii unui nou Consiliu Director.

Vor reprezenta interesele fermierilor din ACCPT Vrancea și vor face parte din acesta nouă conducere, președintele asociației, dl. Teofil Dascălu care va ocupa funcția de vicepreședinte FAPPR și dl. Cătălin Scutaru care va fi membru în Consiliul Director FAPPR.

 În cadrul aceluiași eveniment, am aflat de proiectele ce privesc agricultura regenerativă susținute de noul birou de agricultură sustenabilă din cadrul departamentului de cercetare FAPPR

Am asistat la prezentarea traducerii unuia dintre cele mai apreciate manuale tehnice din UE, manual destinat elevilor din liceele agricole. Această traducere a fost realizată cu sprijinul tuturor asociațiilor membre din FAPPR , un demers comun de sprijinire a educației

 Am avut de asemenea, ocazia să încurajăm implicarea femeilor în agricultură și ne bucurăm că a fost anunțată înființarea primei Asociații Naționale a Femeilor din Agricultură-ANFA”-ACCPT Vrancea

Cine este Teofil Dascălu

Pasionat de agricultură încă din liceu,  Teofil Dascălu şi-a continuat studiile la Facultatea de Agronomie din Iaşi, oraşul său natal. În 2007, timp de şase luni, a avut o experienţă în agricultură în SUA - unde spune că a fost foarte interesant, -  după care a primit bursa Guvernului şi a făcut masterul  în Italia. La finalul studiilor, a primit propunerea de a fi manager de fermă in comuna Tătăranu, judeţul Vrancea, unde a stat aproape trei ani, după care a pus bazele propriei societăţi. A început cu 480 ha împreună cu un consultant şi patru operatori. Experienţa căpătată în SUA a aplicat-o în Vrancea, într-o zonă cu sol dificil, slab calitativ, cu ploi puţine pe timp de vară, dar nu s-a dat bătut şi a reuşit.Teofil Dascălu este director general și fondator Frizon Group și președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea membră a Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din Româania (FAPPR), cea mai mare structură asociativă din agricultura românească. Este unul dintre cei mai importanți promotori din România ai agriculturii de precizie și un susținător recunoscut al educației agricole, găzduind stagii de practică atât pentru liceeni, cât și pentru doctoranzi. Este licențiat al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.Companiile din cadrul Frizon Group cultivă în special porumb, soia și floarea soarelui pe mai bine de 4.200 de hectare de teren agricol pe razele județelor Vrancea (comunele Nănești, Măicănești și Tătăranu), Galați (comuna Nămoloasa) și Brăila (comuna Salcia Tudor).

Cine este Cătălin Scutaru

Absolvent al Colegiului Național „Al.I.Cuza” Focșani în anul 1996, al Academiei de Studii Economice București în anul 2000, Cătălin Scutaru are absolvit un master în afaceri internaționale la Academia de Studii Economice București în anul 2003 și un MBA în management financiar la City Unversity în Statele Unite ale Americii în anul 2011.Cătălin Scutaru administrează împreună cu tatăl său, inginerul Gelu Scutaru companiile Comcereal Vrancea şi Agro Class prin intermediul cărora fac comerţ cu cereale şi seminţe oleaginoase, producţie agricolă, panificaţie şi pomicultură.

Comcereal Vrancea ex­ploa­tează 4.200 de hectare de teren, achiziţio­nează şi comercializează ce­rea­le, circa 120-140.000 de tone pe an, co­mercia­li­zează materii prime agricole fermierilor şi avem şi propria fa­brică de pâine. Prin Agro Class exploatăm 356 hectare din care 63 hectare sunt livezi de cireş, afin şi nuc, restul fiind culturi cerealiere“,  declara în anul 2017, pentru Ziarul Financiar inginerul Gelu Scutaru, directorul general al Comcereal Vrancea şi Agro Class, companii pe care le administrează alături de fiul său, Cătălin Scutaru.  

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.