Brand voice

Primarul Misăilă: A crescut cu aproape 30% numărul de călători care utilizează autobuzele electrice pentru a circula în Municipiul Focșani!

Ziarul de Vrancea
12 feb 2024 1829 vizualizări

Afirmația a fost făcută publică de către primarul Cristi Valentin Misăilă prin intermediul unei postări activată, joi 8 septembrie 2024, pe contul său de facebook 

 

De la începutul acestui an a crescut cu aproape 30% numărul de călători care utilizează autobuzele electrice pentru a circula în Municipiul Focșani!

În luna ianuarie, numărul mediu de utilizatori a fost de aproximativ 8.700 călători/zi, față de media anului trecut de 6.500 de călători/zi.

Creșterea numărului de călători din luna ianuarie se datorează îmbunătățirii condițiilor oferite de Transport Public Focșani, prin punerea la dispoziție a unui număr de 36 autobuze electrice, dar și prin oferirea de servicii suport pentru achiziția de bilete - respectiv o aplicație mobilă și punerea în funcțiune a automatelor de bilete de la Gară și de la Autogară.

În ceea ce privește aplicația mobilă Transport Public Focșani, ea este disponibilă pe IOS și Android și oferă utilizatorului o experiență prietenoasă!

Achiziționarea de bilete sau abonamente prin intermediul aplicației mobile este foarte simplă, trebuie doar să vă înregistrați și să aveți un card bancar

Din ecranul <<Bilete"" puteți cumpăra, reînnoi sau activa bilete sau abonamente. După apăsarea butonului + , alegeți biletul sau abonamentul pe care doriți să il cumpărați.

După alegere, în cazul în care nu v-ați înregistrat în aplicație, o să fie nevoie să o faceți folosind contul dumneavoastră de E-mail, Google sau Facebook.

După logarea cu contul va trebui să introduceți datele din cardul bancar. Plata se face printr-un serviciu extern securizat și certificat (PAY U-PCI)

Cei care folosesc aplicația pot afla și informații despre orarul de circulație al autobuzelor Transport Public Focșani dar și despre cea mai apropiată stație.

În ceea ce privește automatele de bilete, acestea sunt amplasate în 30 de stații din Municipiul Focșani în cadrul proiectului de Resistematizare Urbană, în acest moment fiind funcționale cele de la Gară și Autogară.

În acest moment, Transport Public Focșani dispune de 20 de autobuze electrice marca Granton de 10 metri lungime cu 24 de locuri pe scaune și 48 de locuri în picioare și 16 autobuze electrice marca Karsan, echipate cu motoare realizate în colaborare cu BMW. Dintre acestea, 9 autobuze sunt de 10 metri lungime și 7 autobuze sunt de 6 metri lungime.

În paralel, compania Transport Public Focșani a finalizat investiția privind amplasarea de panouri fotovoltaice pe sediul societății, prin este asigurată aproximativ 30% din energia electrică necesară consumului autobuzelor.

Pentru încărcarea flotilei, societatea Transport Public Focșani dispune de cinci stații de încărcare rapidă cu pantograf și peste 20 de stații de încărcare rapidă.

Călătorii urmează să beneficieze și de montarea a 59 stații de autobuz din care 19 smart, care dispun de încărcare wireless, internet etc!”-Cristi Valentin Misăilă

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.