Brand voice

Deputat de Vrancea Elena Stoica:Îmbunătățirea calității vieții românilor, preocuparea primordială a Guvernului PSD

Ziarul de Vrancea
14 feb 2024 952 vizualizări
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica

Conducerea PSD a Executivului este preocupată activ de îmbunătățirea calității vieții românilor, toate acțiunile, strategiile și politicile publice inițiate în ultima perioadă convergând în această direcție.

Orice retorică îndreptată împotriva PSD și a justeții măsurilor adoptate este falsă și neavenită, în contextul în care angajamentele guvernamentale au fost respectate cu acuratețe până acum.

Îi asigur cu cel mai înalt grad de realism pe seniorii României, pensionarii care au muncit o viață întreagă, că nu au niciun motiv de îngrijorare. Vârstnicii noștri trebuie să fie liniștiți, deoarece procesul de recalculare a pensiilor se va realiza întocmai, conform calendarului promis de PSD, iar noile cuantumuri ale pensiilor vor intra în vigoare începând cu luna septembrie. Sumele necesare noii majorări a pensiilor sunt cuprinse în buget, iar termenul va fi respectat, indiferent de opiniile unor analiști de la FMI, de la alte organisme financiare sau părerilor deșănțate exprimate public de anumiți reprezentanți ai partidelor politice. 

Un al doilea motiv substanțial de mulțumire pentru români îl constituie argumentul sustenabil conform căruia nu vor fi majorate taxe și impozite în acest an. Nu există niciun fel de temere cu privire la subiectul majorării impozitului pe salariu, este o temă complet falsă, iar premierul Marcel Ciolacu a dat repetate asigurări în acest sens.

Categoric, nu vor fi introduse taxe noi, care să-i împovăreze mai mult pe români și mediul de afaceri. În acest context, Executivul va identifica cele mai potrivite soluții pentru a reduce impozitarea muncii și a continua măsurile de creștere a veniturilor bugetare, prin combaterea evaziunii și printr-o mai bună colectare, inclusiv îmbunătățirea managementului la ANAF și Vămi.

PSD se opune cu fermitate creșterii impozitului pe salariu, o decizie care ar afecta îndeosebi  salariații cu venituri mici. În viziunea social democrată, modelul corect de impozitare este cel progresiv, care presupune o scădere a impozitelor pe muncă la cei cu venituri mici și o impozitare pe măsură a celor cu venituri mai mari. Acest model va putea fi implementat după digitalizarea ANAF, astfel încă veniturile salariaților să fie globalizate automat, fără a fi nevoie de introducerea unei noi sarcini birocratice pentru contribuabili.

În concluzie, recomandările FMI privind creșterea impozitării salariilor și plata în tranșe a majorării pensiilor, în urma recalculării, reprezintă doar simple recomandări. Punctul de vedere al acestui organism internațional nu impune absolut nimic politicii fiscal bugetare a Guvernului, astfel încât nu se va renunța la niciuna dintre măsurile anunțate privind îmbunătățirea vieții românilor.

Deputat PSD Elena Stoica,

Circumscripţia Electorală nr. 41 Vrancea

Declarație de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.