Brand voice

VIDEO!!! Primarul Micu explică de ce se retrage: “vreau să mă bucur de nepoţi”

Ziarul de Vrancea
22 mai 2016 2177 vizualizări
Deşi decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat a surprins pe mulţi, primarul Nică Micu spune că a fost gandită cu mult timp înainte de a fi anunţată u acesta ţine să precizeze că zvonurile precum că ar fi fost declarat incompatibil de ANI sunt neadevărate şi nu au nici o legătură cu decizia sa u Nică Micu a condus Vidra 30 de ani, şi în timpul regimului comunist şi după

Get your own valid XHTML YouTube embed code

Primarul Nică Micu, edilul Vidrei pentru mai bine de 30 de ani, atat în timpul perioadei comuniste cat şi după Revoluţie, a decis că e timpul să se retragă şi să lase locul cuiva mai tanăr în fruntea comunităţii. Deşi decizia sa a surprins pe mulţi, primarul spune că aceasta a fost luată cu mai mult timp înainte şi este decisă în primul rand de motive personale, dar şi de faptul că e dezamăgit de modul în care se face politică în ultimul timp. “Începand cu data de 6 iunie 2016 nu voi mai fi primarul comunei Vidra. Am luat această decizie din două motive. În primul rand pentru că în noiembrie voi împlini varsta de 74 de ani, aşa că merit să mă bucur în restul vieţii de pensia primită în urma celor 54 de ani de muncă zi de zi şi de cea mai mare avere agonisită de mine: «nepoţii mei». În al doilea rand pentru că sunt dezgustat şi dezamăgit de cum au înţeles domnii de la PNL şi PDL să facă politică în ultimii patru ani, prin opunerea şi obstrucţionarea tuturor iniţiativelor care vizau dezvoltarea comunei şi implicit bunăstarea vieţii noastre, locuitorii acestei comune”, spune primarul Nică Micu.

Primarul este în slujba cetăţenilor

Deşi a ales să se retragă, acesta spune că lasă primăria pe maini bune, întrucat l-a pregătit el însuşi pe viceprimar pentru a duce mai departe proiectele primăriei. “Am ales să mă retrag şi să las destinele comunei pe maini bune, şi anume ale viceprimarului Silviu Pintilie, pe care l-am învăţat să lucreze în echipa formată din funcţionarii primăriei, şi cu toţii la un loc să lucreze pentru binele vidrenilor, acest lucru fiind esenţial pentru un primar: să înţeleagă că este în slujba cetăţenilor şi nu invers. Decizia de a mă retrage din această funcţie am spus-o din 2012 şi am tot repetat-o, dar nu regret că nu m-am retras atunci, pentru că împreună cu viceprimarul, în cei patru ani de mandat am realizat numeroase proiecte şi am gandit altele pentru viitor”, spune Micu.

“În cei 30 de ani am schimbat faţa comunei”


Primăria Vidra a fost construită de la zero

 Deşi mulţi îl acuză că nu a făcut prea multe în comună, acestora primarul Micu le răspunde că faţa comunei Vidra s-a schimbat în anii în care el a fost primar. “Sunt şi răuvoitori care nu recunosc ceea ce s-a făcut în această comunitate timp de 30 de ani cat am fost eu primar. De aceea, doresc să le reamintesc că majoritatea blocurilor de locuinţe s-au făcut în perioada 1977-1989, că spre satul Viişoara pană în anul 1977 nu se putea ajunge decat cu căruţa şi în anul 1977 s-a făcut drumul pietruit, iar acum în 2016 se circulă pe asfalt. 

În timpul mandatului său, Căminul Cultural Vidra a fost reparat şi reabilitat           Sala de sport a fost dată în folosinţă în anul 2006

     În  toţi aceşti ani de mandat s-a construit primărie nouă - în 2013, o şcoală nouă, dată în funcţiune în 2002, o sală de sport în 2004 şi nu în ultimul rand un teren de sport multifuncţional în aer liber, dat în folosinţă în 2012. De asemenea, s-au efectuat reparaţii capitale la şcolile din Ireşti şi Burca şi s-a schimbat acoperişul şi tamplăria la Şcoala cu clasele I-IV din Vidra. S-a schimbat acoperişul şi reparat faţada la clădirea primăriei vechi şi s-au făcut reparaţii capitale la Căminul cultural din Vidra. S-au făcut aducţiuni cu apă în toate satele componente ale comunei, canalizare cu staţia de epurare în satul Vidra. S-a realizat piaţa agro-alimentară şi s-a realizat pietruirea tuturor uliţelor din sate, s-a asfaltat 4 km de drumuri comunale în Vidra şi Tichiriş. S-a amenajat parcul copiilor langă căminul cultural, centrul civic cu numeroase parcări, precum şi staţii de aşteptare pentru călătorii care folosesc microbuzele de transport în comun”. Acestea sunt doar cateva dintre realizările primarului Micu, pentru că multe altele ţin de administraţie şi de eficientizarea serviciilor primăriei de exemplu, lucruri care nu se văd fizic, dar sunt sesizabile de cetăţean atunci cand merge la primărie să îşi plătească dările sau are nevoie de vreun  act.   

“ANI nu m-a declarat incompatibil”

Deşi s-a vehiculat în ultimul timp că motivul retragerii primarului Nică Micu ar fi faptul că acesta ar fi fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), din raportul de evaluare a ANI acest lucru nu rezultă. “S-a vehiculat în presa locală şi alte mijloace de informare că ANI m-a găsit incompatibil.  Vă pun la dispoziţie Rapotul întocmit de ANI şi dacă găsiţi o decizie de unde rezultă acest fapt, eu mă supun. Dar în raport este o înşiruire de fraze, pentru ca în final să fie cei de la Parchet care vor decide dacă sunt sau nu incompatibil. De ce danşii? De ce trebuie să arunci cu noroi pe cineva cand nu merită? Asta e dovada competenţei celor de la ANI, plătiţi din bani publici. Eu ştiu că nu am făcut nici o greşeală, cand am făcut acele contracte pentru lucrări”, spune primarul Micu. Raportul ANI transmite o sesizare către Parchetul de pe langă Judecătoria Focşani pentru a efectua verificări în ceea ce priveşte suspiciunea săvarşirii unui conflict de interese. În vizor sunt luate două contracte de asistenţă juridică încheiate de primar în calitate de reprezentant al primăriei Vidra şi alte şase contracte de prestări servicii cu o persoană care a deţinut şi calitatea de funcţionar public. Lucru negat vehement de primarul Micu. “Cu această persoană nu am încheiat nicio convenţie decat după ce personal i-am desfăcut contractul de muncă şi acesta nu a mai avut niciun raport cu Primăria Vidra”, spune Micu, care precizează că aceste contracte “au fost imperios necesare, acestea s-au derulat la vedere, în condiţii foarte bune şi mai ales au dus la eficientizarea activităţii primăriei”.        

Mulţumiri la final de carieră de primar

Pe final de mandat, primarul nu uită să mulţumească celor care i-au acordat încredere timp de 30 de ani şi spune că nu va dispărea de tot de pe scena politică, acesta fiind pe lista de consilieri pentru noul Consiliu Local. “Viaţa şi munca nu se va opri aici pentru comunitatea din Vidra, chiar dacă eu nu mai candidez. Las locul unui tanăr, Silviu Pintilie, pentru a duce mai departe destinele acestei comunităţi, el ştiind ce mai este de făcut şi avand capacitatea şi experienţa necesară pentru a pune în practică proiectele pe care le-am gandit împreună. Trebuie să recunosc că este greu să găsesc cuvinte de mulţumire pentru marea onoare pe care mi-aţi acordat-o timp de 30 de ani, de a fi liderul cetăţenilor din Vidra, întaiul gospodar al comunităţii, aşa cum se spune despre primar. În final, îi rog pe cetăţenii comunei Vidra să vină la vot cu conştiinţa împăcată şi inima deschisă şi să voteze un om bine pregătit, dedicat muncii, care să păstreze Vidra pe drumul cel bun”, spune primarul. Primarul Nică Micu este unul dintre cei mai longevivi primari în funcţie din Vrancea, fiind gospodar al comunei Vidra atat înainte de Revoluţie cat şi după. (Maria BRATU)


Advertorial 


    


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.