Brand voice

Cătălin Toma : ”Administraţia judeţului ţine Vrancea în sărăcie şi umilinţă!”

Ziarul de Vrancea
10 apr 2016 2985 vizualizări
Profesorul Cătălin Toma, primarul Comunei Jariştea şi preşedintele Partidului Naţional Liberal Filiala Vrancea, susţine că actuala administraţie este ruptă de realitate, de problemele cetăţenilor şi-i ţine pe vrânceni în sărăcie şi umilinţă. Acesta afirmă că strategia Consiliului Judeţean este dintr-o altă lume, atâta timp cât şeful administraţiei judeţene visează la un aeroport în Focşani, lucru imposibil din punct de vedere tehnic, din moment ce există deja aeroport internaţional la Bacău. În Vrancea reală, drumurile judeţene sunt pline de gropi, sute de case nu sunt racordate la curent electric, apa potabilă lipseşte din zeci de sate, iar reţea de canalizare există doar în oraşe. În acest interviu, preşedintele Partidului Naţional Liberal Filiala Vrancea analizează proiectele demagogice ale CJ Vrancea, frumoase doar pe hârtie, situaţia dramatică a viticultorilor, lipsa de staţii antigrindină funcţionale şi poluarea care a distrus sănătatea locuitorilor din Municipiul Adjud.


 

Reporter: Am citit o declaraţie ”interesantă” dată de conducerea judeţului, care afirmă nici mai mult, nici mai puţin că ar fi nevoie de un aeroport la Focşani. Credeţi că este o glumă de 1 aprilie sau şeful administraţiei a confundat Focşaniul cu Bucureştiul?

Cătălin Toma: Ştiţi ce-i lipseşte chelului! Tichie de mărgăritar. Asta confirmă că şeful administraţiei judeţene conduce judeţul de la Bucureşti, cum conduceau boierii, moşiile prin arendaşi şi argaţi. Dacă ar locui în Focşani sau oriunde în Vrancea nu ar putea spune asemenea inepţii. Este şi o chestiune de educaţie. Un avion nu este un planor de amuzament la sfârşit de săptămână. Sau i-or fi lipsit jucăriile în copilărie şi vrea să vadă avioane? Să afirmi că obiectivul strategic al judeţului este un aeroport regional, înseamnă să nu mai ştii pe ce lume trăieşti. Dar este posibil ca, locuind la Hotel Marriot în Capitală, să vorbeşti despre Focşani cum ai vorbi despre Bucureşti. Un aeroport regional presupune pe lângă infrastructură, spaţii şi alte condiţii tehnice, o masă critică de pasageri pe care nu-i avem, culoare de zbor etc. O cursă de pasageri nu se compară cu un avion utilitar de stropit la vie sau împotriva ţânţarilor. Cum să amenajezi un aeroport la Focşani, când suntem la 200 de km de două aeroporturi internaţionale, Bucureşti şi Iaşi, şi la 100 de km de cel din Bacău? Dacă din întâmplare nu ştie, la Focşani există o pistă de aterizare a fostei unităţi de aviaţie, funcţională, folosită de armată şi la diferite intervenţii în caz de necesitate. Să fabulăm însă despre un aeroport regional este cum am bate câmpii despre metrou la Focşani. Pentru cine să amenajezi aeroport regional? Să facă moşierii naveta de la conacul din Boloteşti la Bucureşti? În timpul Revoluţiei Franceze, lumea înfometată cerea pe străzile Parisului ”pâine, pâine!”, iar baronetul din castele, când a auzit că săracii cer pâine le-a spus să mănânce cozonac! În Vrancea, drumurile judeţene sunt distruse în totalitate, avem zeci de kilometri de drumuri de pământ ca acum un secol, îndiguirile pe marile cursuri de apă sunt inexistente. În plus, există cătune fără curent electric şi moşierii visează să facă naveta cu avionul la Bucureşti! După 5 iunie vor rămâne în Bucureşti Vrancea s-a trezit la viaţă!

Reporter: În acest interviu constat că puneţi mereu bemoli proiectelor pe care le derulează Consiliul Judeţean. Chiar să nu fi făcut nimic actuala conducere? Dar DN 2 D la care se lucrează în acest moment?

Cătălin Toma: Mulţumesc de întrebare. Mă aşteptam să faceţi vorbire despre acest proiect. Este o ruşine ca abia după un sfert de secol de domnie pesedistă totalitară peste acest judeţ, acest drum vital pentru economia Vrancei să fie asfaltat. Întrebarea mea este alta: de ce tocmai acum l-au inclus în lista de investiţii şi se laudă cu acest proiect de parcă l-ar asfalta din banii lor? Taman în timpul alegerilor. Nu vi se pare ciudat? Am mers pas cu pas în aceste săptămâni să vorbesc cetăţenilor din satele şi cătunele Vrancei arhaice, pe Valea Putnei şi a Zăbalei, am discutat cu oamenii acestor locuri şi sunt scârbiţi de ipocrizia nababilor din Consiliul Judeţean. Au îmbătrânit femeile şi bărbaţii din Valea Sării, Năruja, Paltin, Spulber, Nereju şi Brădăceşti de când tot aşteaptă să li se modernizeze drumul. Le-au plecat copiii peste hotare. Vi se pare puţin să aştepţi un sfert de secol ca să pui pe picioare un proiect de modernizare a unei artere principale de circulaţie pentru judeţ? Vrâncenii sunt răbdători, au îndurat multe, însă când li se umple paharul sunt de neoprit. Să întocmeşti un proiect de câteva zeci de kilometri într-un sfert de secol şi să te lauzi că ai făcut nu ştiu ce minune este o bătaie de joc la adresa vrâncenilor din comunele Valea Sării, Năruja, Spulber şi Nereju, care şi-au distrus maşinile aşteptând să li se repare drumul. Să nu-şi facă iluzii mai marii judeţului! Vrâncenii sunt oameni blânzi şi demni, înţelegători, dar nu sunt naivi şi creduli! Drumul este făcut din impozitele şi taxele vrâncenilor, adică ale noastre, nu din banii moşierilor şi slugilor acestora care conduc acest judeţ din Bucureşti!

Reporter: Am citit în ziarul partidului care conduce Vrancea de 26 de ani că şeful administraţiei judeţului s-ar fi lăudat într-un interviu cu ”Drumul vinului”, dar nu spune o vorbă despre problemele viticultorilor sau despre ruina casei scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Cătălin Toma: În primul rând ”Drumul vinului” este o catastrofă. De la indicatoarele care nu duc nicăieri, la infrastructura acestui aşa-zis traseu turistic, totul este o mizerie, o cacialma şi, culmea, patronii acestui haos generalizat se laudă cu un ”Drum al vinului” care se găseşte numai pe hârtie. Acestea sunt poveşti vânătoreşti pe care şi le spun între ei, vânătorii pesedişti din clubul celor care au luat fondurile de vânătoare ale judeţului. Nici ei nu le mai cred. Cu excepţia porţiunilor de drumuri naţionale şi comunale, pe care le-au asfaltat alţii, drumurile judeţene din acest aşa-zis ”Drum al vinului” care măsoară 35 de km, sunt un dezastru, o nenorocire de care răspund cei care conduc judeţul. Din respect pentru colegii mei primari, nu voi cita localităţile pe unde trece acest traseu electoral, pentru că a fost un proiect electoral acum 4 ani, atâta tot. Când mai vine în vacanţă prin judeţ, vă rog să-l invitaţi pe şeful administraţiei judeţene să vă prezinte ”Drumul vinului”, dar nu din limuzina neagră a Consiliului Judeţean, ci cu Loganul sau Dacia, ca să simtă gropile!

Cătălin Toma : Pentru cei din Consiliul Judeţean, problemele viticultorilor nu există, deoarece pentru ei nu există viticultori. Există doar iarmarocul afumat, numit Festivalul Bachus. Dacă ar realiza că avem viticultură în judeţ s-ar interesa de problemele viticultorilor, de chestiunile cele mai elementare, cum ar fi problema grindinei. Nu a fost în stare conducerea judeţului să ducă până la capăt proiectul amenajării staţiilor de rachete antigrindină în toate podgoriile, proiect început de pe vremea lui Iliescu. În lumea civilizată, de mai bine de jumătate de secol, grindina nu mai este o problemă. La noi, când bate grindina, tragem clopotele la Biserică, doar ne-o apăra Cel de Sus, că de la parveniţii care au pus mâna pe Putere nu mai aşteptăm nimic. Aceasta este realitatea cu ”Drumul vinului”, nu demogogiile pe care le citiţi zilnic în ziarul partidului! Aţi amintit de ruina casei memoriale a scriitorului Duiliu Zamfirescu şi bine aţi făcut. Vă puteţi imagina că cel mai important scriitor din acest judeţ nu are o casă memorială şi Consiliul Judeţean cheltuie zeci de miliarde pe festivaluri şi revelioane la care participă o mână de oameni? La nivel local e greu să pui pe picioare asemenea proiecte. Primarul din comuna Vârteşcoiu, un om gospodar şi de toată isprava, a încercat să achiziţioneze această ruină de la familia scriitorului, dar nu este simplu şi nu a avut nici susţinere. Este nevoie de implicare la nivel judeţean, însă pe cei din administraţia judeţului nu-i interesează că Vrancea, din punct de vedere cultural, este reprezentată de opera acestui scriitor. Dacă vă mai spun că au avut lipsa de bun simţ să realizeze un proiect european numit ”Drumul podgoriilor vrâncene” în care au scos şi o carte poştală cu această ruină pe post de obiectiv turistic nu o să vă vină să credeţi. Adică de la drumul vinului, la drumul podgoriilor, un traseu prin aceleaşi gropi şi hârtoape, doar pentru ca unii să ia salarii şi alţii contracte! Vă rog să reţineţi, ruina casei scriitorului Duiliu Zamfirescu este emblema implicării culturale a Consiliului Judeţean Vrancea!

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, cum aţi reuşit să vă faceţi apreciat de comunităţile de romi din judeţ? Am văzut ce frumos v-au primit romii din Tâmboieşti de exemplu şi ce cuvinte emoţionante v-au adresat. 

Cătălin Toma: Au realizat şi comunităţile de romi din Vrancea că de 25 de ani, pesediştii îi ameţesc doar cu vorbe şi pomeni electorale. Nu o spun eu, ci dumneavoastră, presa, aţi publicat în toţi anii electorali cum se împart sacoşe electorale. În presă am citit şi văzut cum actualul primar din Panciu era cel care conducea acţiunea ”sacoşe electorale” acum 4 ani. Există şi video pe internet. A fost filmat şi imaginile au circulat apoi inclusiv în presa naţională şi internaţională. Dar pomana ţine câteva zile. Comunităţile de romi au realizat că mai importante decât 1 kg de zahar şi 1 litru de ulei sunt programele educaţionale pentru copii, programele de formare profesională pentru tineri, să înveţe meserii din care să trăiască decent, să poată întemeia familii. Strategia echipei mele are în vedere susţinerea dezvoltării comunităţilor de romi pentru a nu mai fi manipulate de stăpânii judeţului. Noi tratăm comunităţile de romi cu demnitate, cu responsabilitate, nu ca stăpânii de sclavi, care le aruncă găleţi şi pungi cu produse alimentare. Înşişi liderii romilor s-au sesizat că sunt trataţi ca masă de manevră electorală. De aceea vin în întâmpinarea noastră şi suntem primiţi cu braţele deschise prin judeţ. Să ştiţi că umilirea acestor comunităţi sărace cu sacoşe electorale este tot o formă de rasism şi nu face decât să arate mentalităţile retrograde ale celor care conduc acum judeţul. Romii sunt în această ţară de peste jumătate de mileniu şi au dreptul la respect, la o viaţă demnă. Au fost ţinuţi în robie 5 secole şi derapajele comportamentale ale unora dintre membrii acestor comunităţi vin din suferinţele intrate în memoria unei comunităţi umilite şi excluse. 

Reporter:  Am citit deunăzi o declaraţie a administraţiei judeţene în care se vorbea despre necesitatea construirii unei centuri ocolitoare pentru Municipiul Adjud. Trebuie să recunoaşteţi că este o idee bună!

Cătălin Toma: Aveţi dreptate. Este o idee bună, dar cetăţenii nu trăiesc cu idei! Le-au trebuit 26 de ani să constate că locuitorii Adjudului se sufocă din cauza noxelor emise de autovehiculele care tranzitează municipiul. A venit canicula şi sunt momente când prin Adjud mergi cu mască de gaze. Cred că este unul dintre cele mai poluate oraşe din România. Adjudul are într-adevăr nevoie de centură ocolitoare, dar le vine ideea doar pe timpul campaniei electorale, în rest îi lasă pe oameni să respire gazele de eşapament ale miilor de tiruri care trec prin localitate. Dacă s-ar fi gândit la copiii care trăiesc în Adjud, la bătrânii bolnavi care vin în parcul oraşului, ar fi putut face două centuri în 26 de ani, dar nu-i interesează decât votul alegătorilor, nu problemele acestora. Aceşti nababi din Consiliul Judeţean au pus mâna pe Putere şi cred că pot prosti cetăţenii din 4 în 4 ani dacă în ajunul şi în timpul campaniei vin cu declaraţii pompieristice şi fac promisiuni de dimineaţa până seara. S-a maturizat electoratul din România. Nu mai poate fi cumpărat, nici prostit cu vorbe. Au avut aceşti parveniţi cocoţaţi pe funcţii 26 de ani în care puteau să facă din Judeţul Vrancea un rai pentru locuitori, dar şi-au bătut joc de ei, de industrica acestui judeţ, de agricultură, de speranţele celor care i-au votat. Vrancea întoarce foaia pe 5 iunie! Am fost în Adjud şi în comunele din jur de mai multe ori în ultimele săptămâni şi concluzia este clară: cetăţenii s-au săturat de vorbe şi demagogie şi vor să întoarcă foaia. A trecut o generaţie de la Revoluţia din decembrie 1989, iar cetăţenii vor schimbarea şi în Vrancea. Schimbarea a început pe 16 noiembrie 2014 în Bucureşti şi pe 5 iunie se va produce şi în Vrancea. Că vor unii, că nu vor, poporul e suveran. Paharul suferinţelor şi umilinţelor s-a umplut!
(Advertorial)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.