Anunțuri ZdV 16 anunțuri în 21 categorii

Necrolog - Comemorări

Comemorări

Lacrimile bunicii, lacrimi amare

Lacrimile bunicii, lacrimi  amare
Bunica Garofița cu sufletul sfâșiat de durere face cunoscut celor care l-au  cunoscut pe Daniel că în data de 25.06.2017 se împlinesc 2 ani de când pământul nemilos i-a acoperit trupul fraged al lui Daniel pentru totdeauna. Doi ani de când ochii bunicii nu s-au uscat. Mă trezesc  noaptea din somn să-l învelesc, să văd dacă are febră dar în zadar, este doar perna lui inundată de lacrimile bunicii  Ciufulita, așa cum îi plăcea  să-mi spună. Alături de Daniel eram fericită, nu simțeam frigul, foamea, durerea, oboseala. Candela arde intr-un colț zi și noapte alături de poza lui și o icoană la care mă rog pentru Daniel. În celelalte colțuri sunt tot pozele lui, poze care ar vrea să-mi spună să nu mai plâng. Merg la cimitir, iar apa cu care ud florile este amestecată cu lacrimile bunicii, aprind candela, vorbesc cu el dar nu-mi răspunde. Până la urmă îmi iau bagajele și plec. Ajung acasă, Daniel nu-i, mă uit pe fereastră printre pomii din fața blocului, acolo unde se juca, dar nu-l văd și  rămân uitându-mă în van. Nu mai am cui să-i spun  ,,băiatul meu frumos” așa cum îi plăcea lui să-i spun. Mă așez la masă cu poza lui lângă farfurie, îl chem și pe el, dar nu vine. Mâncarea este  amară ca și lacrimile bunicii. Daniel, te voi plânge, te voi striga toată viața mea. Dormi în pace, puiul meu frumos, să-ți fie somnul lin și drumul presărat cu flori! Buna Garofița. (Buna Cifulita).

 

 
 
 
  • Introdus la: 25.06.2019
  • Expiră la: 02.07.2019
  • Identificator: 67519
  • Vizualizări: 1309
Anunțuri din categoria Comemorări