Ultima oră

Un BMW a lovit alte patru mașini în centrul Focșaniului

Gabriel Sava
24 sep 2017 8608 vizualizări

Bolidul era condus de un tânăr de 20 de ani care a vrut un pic de divertisment. Incidentul a avut loc duminică noaptea, la intersecția străzilor B-dul Unirii cu Ștefan cel Mare.

Un tânăr de 20 de ani, care se afla la volanul unui BMW, a vrut să impresioneze, motiv pentru care s-a gândit să calce pedala accelerației, după care să ia virajul la dreapta, de pe B-dul Unirii (sensul Ceasul Rău- Big) pe strada Ștefan cel Mare. A avut însă ghinion, după bolidul scăpat de sub control a derapat și a ajuns pe contrasens, unde a lovit alte patru mașini. Mare parte dintre mașini erau parcate, iar paguba este una consistentă. Când au auzit bufnitura, unul dintre proprietari a venit să vadă ce anume s-a întâmplat. și a sunat la 112 Potrivit unui martor, tânărul de 20 de ani a pus imediat mâna pe telefon și a sunat pe cineva care să vină să-l ia. Polițiștii au ajuns în scurtă vreme și l-au testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Tânărul a explicat că ar fi pierdut controlul volanului însă, potrivit aceluiași martor, mașina a accelerat exact în momentul în care a efectuat virajul, iar anterior, șoferul executase mai multe manevre periculoase în trafic, considerând probabil că face animație la vreun film. Lucrurile au ieșit însă prost pentru cel care, conform poliției, s-a ales cu amendă și cu permisul suspendat, iar mașina va trebui să și-o repare din propriul buzunar. Nu este, din păcate, primul caz de teribilism în trafic, însă, din fericire, de data aceasta, s-a soldat doar cu pagube materiale. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.