Ultima oră

Percheziţii în Vrancea la două depozite unde se ascundeau ţigări de contrabandă

Dan Chiriac
16 oct 2017 3165 vizualizări

 

Duminică, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române au efectuat percheziţii la două depozite de pe raza judeţul Vrancea, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate peste 400 de baxuri ce conţineau, în total, peste 208.000 pachete cu ţigări şi 30 de cutii ce conţineau 28.131 fiole şi 310.120 comprimate substanţe anabolizante.  De asemenea, în incinta depozitelor au fost descoperite două autoturisme cu numere de înmatriculare R. Bulgaria, care erau modificate şi adaptate transportului de țigări de contrabandă, prin confecționarea unor spaţii de depozitare construite special pentru a ascunde mărfuri. Totodată, au fost identificaţi şi zeci de paleţi cu panouri, tip sandwich, de izolaţie termică, ce prezentau decupaje în interior, în vederea disimulării ţigărilor. Ţigările aflate în depozit au fost procurate de către membrii grupului din Republica Moldova  şi au fost transportate în România ascunse în autocisterne, întregul transport fiind monitorizat de către poliţiştii de frontieră încă de la intrarea în ţară, prin PTF Sculeni.  Prejudiciu total cauzat bugetului de stat în cuantum de 2.347.377 lei. Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. “La data de 16.10.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaților: Bordeniuc Alexei, Dorin Gheorghe, ambii cu dublă cetățenie – română și moldovenească şi Turcanu Igor, Lupu Gheorghe, Foltea Nicolae, Cucoș Mihail, cetățeni moldoveni, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada august – 15 octombrie 2017 inculpaţii au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun de proveniență Republica Moldova”, se arată într-un comunicat DIICOT. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor şi lucrătorilor din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Galaţi şi Vrancea. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul S.C.C.O. Vrancea.   (D.C.)

 

  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.