Ultima oră

Turul Vrancei: “Hall of fame” cu prefecţii din Vrancea

Ziarul de Vrancea
28 mar 2013 1428 vizualizări
La Instituţia Prefectului va fi inaugurată astăzi “Aleea prefecţilor”, pentru a-i păstra în memoria opinie publice din Vrancea pe cei care au reprezentat guvernele de-a lungul timpului la nivel local.

“Fiecare va avea fotografia lui, cu perioada în care a fost prefect. I-am invitat pe foştii prefecţi care au fost din 1990 pană în prezent”, a spus actualul prefect Cătălin Kanty Popescu. Fotografiile vor fi puse pe pereţii holului de la etajul 1 al instituţiei, unde îşi au birourile prefectul şi subprefectul. (M. B.)

Sinistraţii din Gura Caliţei primesc teren la Dumbrăveni

Consiliul Local din Dumbrăveni a aprobat ieri trecerea din domeniul public în domeniul privat a loturilor de teren care vor fi date sinistraţilor din Gura Caliţei. Zece case din satul Cocoşari au fost afectate de alunecări de teren, iar cinci nu mai pot fi locuite. De asemenea, a fost afectat şi DJ 204 P în aceeaşi zonă, care trebuie mutat pentru a se putea restabili circulaţia. “Proprietarii terenurilor din zonă sunt proprietarii caselor afectate. Aceştia au fost de acord să doneze teren pentru drum şi îi vom duce la un notar pentru a se încheia actele”, a declarat prefectul Cătălin Kanty Popescu, care a participat la şedinţa de ieri de la Dumbrăveni. Deocamdată, la Gura Caliţei nu au mai fost probleme pentru că temperaturile au scăzut, însă odată cu încălzirea vremii şi reluarea precipitaţiilor, autorităţile se aşteaptă la continuarea alunecărilor de teren. (M. B.)

Nu se scumpesc gunoiul şi transportul

Consilierii locali focşăneni nu au fost de acord cu propunerea primarului Decebal Bacinschi de scumpire a transportului public în comun şi nici a gunoiului ridicat de CUP Salubritate. Deşi directorii celor două societăţi subordinate CL au explicat că tarifele pentru produsele folosite în activitate au crescut, aleşii au considerat că nu este momentul să scumpească plimbarea prin Focşani şi nici ridicarea gunoiului menajer. Foarte probabil, aceste proiecte vor reveni în atenţia aleşilor la o şedinţă viitoare. (I. C.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
d@n, acum 4068 zile, 1 ora, 42 minute, 40 secunde
Sint sigur ca e vorba de o greseala de tipar . Corect ar fi "Hall of SHAME"
Liviu, acum 4068 zile, 6 ore, 7 minute, 28 secunde
Cu asta se ocupa domnul Kanty Popescu? Jenant. De altfel, prestatia dumnealui in functia de prefect este jalnica. Acest domn intruchipeaza perfect modelul de politruc mioritic. Nu se pricepe la mai citeste integral
adi, acum 4068 zile, 7 ore, 26 minute, 44 secunde
dupa ce ca ne-am facut de ras in toata tara cu conducatorii judetului, acum o sa rada si generatiile viitoare. Frumos model de urmat pentru generatiile viitoare- combinatori, tradatori, interlopi si citeste integral
R.C.45+, acum 4068 zile, 12 ore, 53 minute, 28 secunde
"HALL OF FAME" O Doamne !? Fratilor ati scapat coniac prea mult in cafea !? "WALF OF FAME", se scrie, se citeste si inseamna ceva cu alee, faima. Adica un fel de recunoastere a citeste integral
Tot eu !, acum 4068 zile, 12 ore, 48 minute, 20 secunde
"Hall" inseamna sala. Asa ca hotarati-va, este o sala sau o alee !? Daca este sala, merge Hall, daca este alee (adica afara, in fata, sa vada amarasteanul) trebuie Walf
, acum 4068 zile, 9 ore, 42 minute, 34 secunde
Pai daca e pe holul de la etajul 1 nu poate fi "WALF", in schimb cu multa ingaduinta ar putea fi "HALL". Cred ca ia pus pe hol si nu afara pe alee pe motiv sa nu cumva sa-si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.