Ultima oră

Stare de alertă la Gura Caliţei din cauza alunecărilor de teren

Ziarul de Vrancea
20 mar 2013 3629 vizualizări
In prezent, mai multe familii locuiesc în anexele gospodăreşti pentru că locuinţele nu mai sunt sigure.Codul galben de vreme rea valabil de azi le dă noi bătăi de cap oficialilor

Într-unul dintre satele componente ale comunei Gura Caliţei, respectiv la Cocoşari, drumul judeţean DJ 204 P a luat-o la vale de cateva zile bune. De vină, spun autorităţile locale şi cele judeţene, sunt precipitaţiile din iarna trecută, dar şi ploile de la începutul acestei luni. “Apa s-a infiltrat în sol şi, din cauza diferenţei mari de nivel dintre drumul judeţean şi albia paraului Răşcuţa, s-au declanşat aceste alunecări de teren. O bună parte a drumului judeţean este afectată, sperăm să nu avem şi alte probleme, mai ales că există această avertizare cod galben de precipitaţii, în zilele ce urmează”, a declarat aseară primarul Nicolae Ţandără. Conform autorităţilor locale, accesul pe DJ 204 P în zona în care au avut loc alunecările de teren se poate face cu piciorul sau cel mult cu căruţa. “Înainte de a apărea aceste probleme am reuşit să trecem microbuzul şcolar în partea cealaltă şi el deserveşte elevii care apoi merg pe jos. Aprovizionarea se face cu căruţa în acest moment”, ne-a mai declarat edilul comunei.  Autorităţile locale au hotărat  declanşarea stării de alertă la nivelul comunei, iar decizia a fost avizată de prefectul Cătălin Kanty Popescu. Decizia a venit ca urmare a surpării drumului judeţean DJ 204 P şi a pericolului de prăbuşire în care se află cinci case din satul Cocoşari, care nu mai pot fi locuite. În aceste condiţii, proprietarii caselor ameninţate au preferat să se mute în dependinţe, magazii, crame sau chiar la vecini. pană la găsirea altor soluţii. Instaurarea stării de alertă permite realizarea de lucrări în regim de urgenţă, fără respectarea procedurilor legale privind licitaţiile publice şi alte condiţii care trebuie îndeplinite.  “Comisia care s-a deplasat la faţa locului a constatat că sunt zece case în total afectate, din care cinci sunt puternic afectate şi ar trebui strămutate, iar cinci au fisuri la nivelul pereţilor şi fundaţiilor”, a declarat prefectul judeţului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mers ieri la Dumbrăveni pentru a discuta cu consilierii locali despre strămutarea locuitorilor din Gura Caliţei. Aceştia au fost de acord să le dea terenuri, cu condiţia ca fiecare solicitant să facă cerere separat. Starea de alertă va ţine pană cand se va înlătura starea de pericol de la Gura Caliţei. (Mihai BOICU, Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mie foame, maninc, ma ingras..., acum 4076 zile, 8 ore, 1 minut, 53 secunde
Pleaca ma umflatule de pe drum ca lasi oamenii fara case. Asta trebuie cantarit de AND- cu siguranta depaseste greutatea maxima admisa pe osie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.