Ultima oră

“Vrancea nu a exportat carne de cal în Marea Britanie”

Sorin Tudose
11 feb 2013 1069 vizualizări
In judeţ sunt două abatoare autorizate să sacrifice cabaline însă anul trecut au fost sacrificaţi patru cai, dar care erau bolnavi, după cum ne-a asigurat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare

Vrancea nu are nici un amestec în problema de nivel european privind carnea de cal substituită celei de vită, problemă ce a fost discutată în spaţiul public atat pe plan intern cat şi peste hotare. Mai multe publicaţii internaţionale, dar şi autorităţile franceze, au susţinut că abatoare de pe teritoriul Romaniei au sacrificat cabaline, iar carnea ajunsă pe piaţa europeană a fost vandută ca fiind carne de vită. Carnea a fost împachetată în Franţa şi trimisă apoi în Marea Britanie. Ulterior, s-a descoperit că pastele lasagna conţineau carne de cal, cu toate că pe etichetă figura că e de vită. Cum englezii nu agrează carnea de cal, s-a ajuns la o adevărată conspiraţie. S-a vorbit de o întreagă reţea mafiotă cu ramificaţii în mai multe state europene prin care s-a putut ajunge la o astfel de problemă. Necula Botezatu, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, spune că nu există şanse ca această carne de cal să provină din Romania şi cu atat mai puţin din judeţul nostru. “Din verificările noastre rezultă că nu au fost sacrificate deloc cabaline a căror carne să fi fost destinată schimbului intracomunitar. Avem două abatoare autorizate să sacrifice cabaline, însă niciunul nu a făcut-o în cursul anului trecut. Abatorul de langă Focşani nu a sacrificat nici un cal, iar cel de la Homocea a sacrificat patru cai pentru că aceştia aveau anemie infecţioasă. Vrancea nu este implicată în acest caz şi putem spune că nici măcar la nivel de ţară nu avem probleme”, a declarat Botezatu. Şeful veterinarilor vranceni a ţinut să precizeze că preparatele din carne de cal nu sunt improprii consumului uman. “Atata vreme cat există un control sanitar-veterinar la momentul sacrificării, se urmăreşte trasabilitatea produselor, iar clienţii sunt informaţi corect despre natura cărnii, nu este nimic incorect în comercializarea cărnii de cal. Problemele apar atunci cand tăierea se face clandestin”, a conchis Necula Botezatu. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.