Ultima oră

Centrul Focşaniului văzut prin obiectivul germanilor în 1917-1918

Sorin Tudose
24 iun 2012 6396 vizualizări
In imagine apar Hala veche şi Biserica Domnească

Fără să vrea, germanii ne-au lăsat moştenire zeci sau poate chiar sute de imagini cu Focşaniul de odinioară. Aflat sub ocupaţia germană, oraşul nostru a fost fotografiat, cel mai probabil, de la un capăt la altul de către nemţi. Pe de o parte era interesul militar, iar pe de altă parte cel al simplei comunicări între soldaţi şi rudele lor. Sporadic ies la suprafaţă fotografii uluitoare care arată cate modificări a suferit Focşaniul în ultima sută de ani. Pentru cei nefamiliarizaţi cu vechiul oraş, imaginea nu le spune prea multe şi cu greu ar putea-o asocia cu urbea din prezent. Totuşi, fotografia este făcută în Focşaniul lui 1917/1918 de la balconul Palatului Administrativ (Prefectura veche) către Hala Moldovei de astăzi. În centrul imaginii spre stanga se disting atat Clopotniţa Bisericii Domneşti cat şi lăcaşul de cult demolat abuziv după cutremurul din 1977. Alături, se distinge acoperişul vechii hale a oraşului în vreme ce imobilele cu etaj nu erau altceva decat Strada Mare a Unirii, după intersecţia cu Strada Centrală, spre actuala stradă Mărăşeşti. Este una dintre cele mai frumoase panorame cu Focşaniul din cate au mai fost publicate pană acum, panorama amintind de un oraş vechi, cu străzi înguste şi întortocheate, dar extrem de pitoresc. Cine ar fi crezut că ocupaţia militară, fie ea şi germană, poate lăsa posterităţii asemenea documente vizuale de valoare? Deşi nu au avut nici o intenţie de a ne conserva trecutul, iată că în lipsa fizică a patrimoniului propriu zis, fotografiile şi cărţile poştale făcute de nemţi se dovedesc a fi de mare însemnătate pentru istoria acestui oraş. Pentru acest lucru le spunem … danke! (Sorin TUDOSE)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
neverlandd, acum 4345 zile, 14 ore, 11 minute, 30 secunde
si...aceasta e singura imagine de pe atunci ce ne-o puteti pune la dispozitie pentru a ne incanta si noi de trecutul inaintasilor nostri ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.