Ultima oră

Turul Vrancei:Accident aseară, la Sala Polivalentă

Ziarul de Vrancea
24 nov 2011 2771 vizualizări
Un accident de circulaţie care a avut loc aseară pe o trecere de pietoni a atras atenţia tercătorilor.

Un bărbat în stare de ebrietate a fost lovit de o maşină pe zebra din apropierea Sălii Polivalente din municipiul Focşani. Poliţiştii au constatat că cel accidentat avea o alcoolemie de 1,15mg/l alcool pur în aerul expirat. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă pentru a-i acorda îngrijiri medicale, persoana fiind rănită uşor. Bărbatul, pe numele său Adrian Pîrlog din Focşani, a refuzat internarea, spunînd că se simte bine. Poliţiştii încearcă să afle cine poartă responsabilitatea producerii accidentului de pe trecerea de pietoni. (A. I.)


Martiş şi Serea, un nou termen în procesul de la Ploieşti


Cei doi foşti arbitri FIFA au fost prezenţi ieri la un nou termen în procesul în care, alături de patronul de la FC Arges, Cornel Penescu, şi de Liviu Ilie Făcăleaţă, “mîna dreaptă” a lui Penescu, sînt judecaţi pentru fapte de corupţie în meciurile de fotbal. Dosarul de corupţie în fotbal privind blatul făcut la un meci din Divizia Naţională în 2009, la meciul Steaua- FC Argeş, a ajuns pe rolul instanţei în urmă cu un an. Ionică Serea, în prezent antrenor la FC Panciu şi gardian la Penitenciarul Focşani, este acuzat de luare de mită în sumă de 21.000 de dolari, în timp ce Martiş este judecat pentru complicitate la dare şi luare de mită. Dosarul a fost amînat pentru data de 6 decembrie, pentru administrarea unor noi probatorii. (G. S.)


O nouă rundă de alegeri pentru şefia Colegiului Medicilor


Cei aproape 500 de medici care profesează în judeţ sînt aşteptaţi în perioada 25 – 27 noiembrie la sediul Colegiului Medicilor (CM) filiala Vrancea la alegerile pentru desemnarea membrilor în Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Vrancea şi Adunarea Generală Naţională a Colegiului Medicilor din Romania. Aceştia trebuie să aleagă dintre cei 38 medici care candidează pentru Consiliul Judeţean, 11 dintre aceştia optînd şi pentru Adunarea Generală Naţională. Printre doctorii care vor la şefia CM Vrancea se află dr. Maria Săpunaru, actualul preşedinte, dr. Mugurel Andronache, dr. Viorica Andronic, dr. Luminiţa Băluţă, dr. Vasile Bogdan, dr. Doina Carteleanu, dr. Mihail Cîrstea, dr. Viorel Iancu, dr. Silviu Lucasievici, dr. Dinu Maiorov, dr. Grigore Hanţă, dr. Cristina Ducan, etc. Noua structură de conducere va fi aleasă pentru mandatul 2012-2016. (R. M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.