Ultima oră

Mini Ştiri: Gologanu: Gravidă lovită de o căruţă

Ziarul de Vrancea
28 oct 2011 1490 vizualizări
O femeie însărcinată în şapte luni a fost victima unui accident produs chiar în curtea locuinţei. Florentina T., 30 ani, din comuna Gologanu, însărcinată fiind, a încercat să deblocheze o roată, iar calul a plecat de pe loc.

Femeia a fost lovită uşor de atelaj. În urma investigaţiilor medicale efectuate la spital s-a constatat că femeia nu are vătămări grave, iar viaţa fătului nu a fost pusă în pericol. Medicii au decis să o mai ţină internată pe femeie pentru a nu avea complicaţii ulterioare. Ea se află la secţia de obstetrică-ginecologie. (D. C.)

Adjud: Cercetările continuă la Vrancart

Procurorul Lucian Homoceanu, şeful Parchetului de pe lîngă Judecătoria Adjud, a audiat vineri primii martori în cazul accidentului de muncă de joi de la Vrancart. Un tînăr muncitor necalificat a decedat după ce a fost strivit de un motostivuitor manevrat greşit de un coleg. Ancheta se află încă în faza actelor premergătoare cercetării penale. Cel mai probabil, muncitorul care conducea motostivuitorul va fi acuzat de ucidere din culpă. Procurorii aşteaptă şi rezultatul probelor de sînge care să indice valoarea alcoolemiei. La testarea alcooltest, şoferul de pe utilaj avea o alcoolemie de 0,38 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. (G. S.)

Vulturu: Foc la fîn

O femeie din Boţîrlău, comuna Vulturu, le-a solicitat ajutorul pompierilor după ce adăpostul de animale a luat foc. Au ars acoperişul şi 20 tone fîn. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de folosirea focului deschis în spaţii deschise. Şi o femeie din Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, a apelat 112 după ce magaziile din curte au luat foc din cauza unei ţigări. Şi în Ploscuţeni au ars două şure cu plante furajere. (R. M.)

Procurorii au contestat achitarea lui Phaal

Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vrancea a contestat în apel soluţia Tribunalului Vrancea de achitare a lui Marin Phaal, acuzat de uciderea unei femei de 72 de ani la Garoafa. Bărbatul din Mărăşeşti a fost acuzat de omor deosebit de grav, după ce Catinca Dan a fost găsită fără suflare în propria locuinţă. Procurorii spun că celule epiteliale cu profilul ADN al lui Phaal au fost identificate pe mînerul securii cu care a fost ucisă victima. Amprentele lui au fost identificate pe un ochi de geam. Primul termen a fost stabilit pe 16 decembrie la Curtea de Apel Galaţi. (G. S.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.