Ultima oră

Marş de protest Bacău-Bucureşti pentru Roşia Montană

Sorin Tudose
21 sep 2011 1860 vizualizări
Cei doi protestatari spun că lor le pasă de ceea ce se întîmplă la Roşia Montană şi că zăcămintele de aur aparţin romanilor

Doi tineri ecologişti din Bacău, Florin Suciu şi Sebastian Muscalu, au găsit un mod inedit de a protesta de la distanţă faţă de problema de la “Roşia Montană”. Băieţii au de gînd să parcurgă pe jos tot drumul de la ei din oraş şi pînă în Bucureşti, iar ieri au ajuns în mijlocul Focşaniului, chiar în Piaţa Unirii, unde ne-au spus care este scopul acestui demers. “Ne-am propus să ajungem pînă la Bucureşti, la domnul Preşedinte Traian Băsescu pentru a-i dona în mod simbolic nişte aur. E vorba de cerceii soţiei mele. Roşia Montană este un bun naţional şi naţiunii trebuie să rămînă. Deja mai mulţi oameni din ţară au aderat la protestul nostru şi urmează să ne întîlnim cu toţii la Bucureşti pentru a-i cere Preşedintelui să lase Roşia Montană pe mîna specialiştilor”, a declarat Florin Suciu, unul dintre cei doi protestatari, care e şi iniţiatorul acestui demers. Tinerii au plecat luni din Bacău şi speră ca undeva pe săptămîna viitoare să ajungă în Bucureşti pentru a-şi definitiva misiunea. Dotaţi cu pînze inscripţionate cu mesajul “Salvaţi Roşia Montană” ecologiştii vor să facă mai mult decît cîteva valuri. “În cursul zilei de azi (ieri, n.r.) ne-am propus să mai mergem 20 de kilometri urmînd să ajungem în Rîmnicu Sărat cît de curînd. Nu prea am luat bani de buzunar cînd am plecat de acasă. Eu am luat vreo 200 de lei, dar nu avem nevoie. Mîncare am luat de acasă, apă ne dau oamenii pe unde ajungem, iar cazarea în funcţie de cum nimerim, fie rămînem pe la vreo familie impresionată de protest fie dormim în cort. Cînd mergem pe stradă ne mai salută cei care au aflat despre ceea ce facem şi ne mai dau bani şi ne spun să mergem mai departe”, a mai spus Florin Suciu. La rîndul lui, Sebastian Muscalu, student în anul III la Facultatea de Ecologie şi Protecţie a Mediului la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, ne explică ideea din spatele protestului. „Nu vrem decît să ne facem auziţi, să le transmitem că ne pasă de Roşia Montană, că nu este de vînzare, că aparţine nouă, romanilor”, a spus Muscalu. Cei doi şi-au propus să ajungă la Băsescu pe 27 septembrie pentru a sta de vorbă cu el şi a-i cere să lase neatinsă zona minieră Roşia Montană cunoscută pentru zăcămintele de aur. La ora actuală proiectul implementat de compania americană „Gold Corporation” care vrea să exploateze minier Roşia Montană are aviz favorabil de la Ministerul Culturii, urmînd cel mai probabil să primească aviz şi de la Ministerul Mediului. Protestul celor doi băcăuani va avea ecou doar în presă şi eventual în ochii opiniei publice pentru că autorităţile fac un singur lucru… Ele conduc! (Sorin TUDOSE)
Video:
http://www.youtube.com/watch?vaRmxSh4xeR5k


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
Jijianu, acum 4621 zile, 4 ore, 8 minute, 45 secunde
cei doi protestatari nu cred ca stiu impotriva a ce militeaza. daca ar sti cat de rau o duc minerii din Rosia Montana, sigur nu s-ar mai fi apucat de acest protest. ca nu cred ca si-ar dori ca oamenii citeste integral
Yves, acum 4621 zile, 4 ore, 32 minute, 5 secunde
si eu vreau sa te contrazic,emy. galeriile romane nu vor fi distruse. ele vor fi repuse in circuitul turistic, pe banii canadienilor.pana acum, romanii nici nu stiau de aceste galerii, bravo rmgc-ului citeste integral
emy, acum 4621 zile, 16 ore, 47 minute, 44 secunde
frate, cati catei platiti de Rosia Montana avem pe aici.... NU va e rusine????!!! aia or sa creeze 3000 de locuri de munca foarte prost platite, or sa distruga o intreaba zona foarte frumoasa, or sa citeste integral
Vasi, acum 4622 zile, 3 ore, 49 minute, 40 secunde
consider ca actiunea celor doi tineri se aseamana cu o premeditare a unei crime adresate exclusiv locuitorilor din Rosia Montana. Localnicii o duc rau, nu au locuri de munca, nimeni nu se gandeste sa citeste integral
Titus, acum 4622 zile, 4 ore, 41 minute, 8 secunde
eu nu cred ca le pasa de ce se intampla in Rosia Montana, pentru ca nu par sa stie ce se intampla acolo. sunt sigur ca, de fapt, nu au fost niciodata pe acolo si pana nu te duci sa vezi cu proprii citeste integral
Gina, acum 4622 zile, 7 ore, 37 minute, 25 secunde
Sunt de acord cu tine, Dumitru. Acesti tineri aduc acuzatii politice unui proiect total apolitic. daca s-ar fi documentat mai mult in legatura cu acest proiect, sigur nu ar mai fi fost asa inversunati citeste integral
Dumitru , acum 4622 zile, 15 ore, 29 minute, 28 secunde
Si la ce foloseste acest mars? In afara de faptul ca nici macar nu stiu pentru ce se opun, nu sunt suficient documentati cu privire la acest proiect, il identifica cu Basescu, ca mai mult cu el au o citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.