Ultima oră

Mutarea Tribunalului, inca in stadiu de proiect

Gabriel Sava
6 nov 2010 589 vizualizări
Nici pina in prezent, la fosta cladire a Bancorex-ului nu s-au inceput lucrarile de amenajare pentru mutarea instantelor vrincene u licitatia pentru executie ar putea fi organizata pina la finalul acestui an u sectia de comercial si contencios administrativ ramine deocamdata in actuala locatie

Cladirea Tribunalului Vrancea, singura de altfel din municipiu care poarta bulina rosie, va mai gazdui o perioada buna activitatea de justitie a Judecatoriei Focsani si a Tribunalului Vrancea, in afara sectiei de Comercial si Contencios Administrativ, care functioneaza in aceeasi cladire cu Serviciul de Probatiune, pe B-dul Independentei. Amenajarea fostului sediu al Bancorex pentru activitatea celor doua instante este inca in stadiu de proiect, iar anul acesta, sumele alocate de la Ministerul Justitiei au fost folosite doar pentru partea de proiectare si avizare, dupa cum o spune chiar presedintele Tribunalului. "Cladirea fostului Bancorex ne-a fost data in folosinta gratuita de catre Consiliul Judetean pe perioada nedeterminata, insa am alocat anul acesta fondurile primite doar pentru partea de avizare. Acum ne aflam la faza de verificare a detaliilor de executie si speram ca, pina la finalul acestui an, sa putem scoate la licitatie partea de executie. Bugetarea lucrarilor se va face insa din banii pe care speram sa ii primim anul viitor", a declarat Adrian Toni Neacsu, presedintele Tribunalului Vrancea. Judecatorul recunoaste ca in actuala cladire activitatea se desfasoara in conditii improprii, atit datorita lipsei de spatiu, cit si conditiilor de depozitare a dosarelor. "Spatiul este supraaglomerat, inclusiv spatiile de arhiva, iar per total, intreaga cladire este improprie", a precizat judecatorul Adrian Toni Neacsu. Pe departe, cel mai mare pericol care pindeste atit cladirea cit si personalul care lucreaza este iminenta unei prabusiri la cutremur, cladirea fiind singura din Focsani incadrata in clasa de risc seismic I. Nici sectia de Comercial si Contencios Administrativ nu sta mai bine, judecatorii avind la dispozitie o singura sala care adesea devine neincapatoare pentru justitiabilii prezenti la procese. "La aceasta sectie, numarul dosarelor s-a dublat in interval de un an. Acest lucru se intimpla pina acum cam o data la doi trei ani, insa anul acesta au fost foarte multe cauze, mai ales comerciale", a mai precizat judecatorul Adrian Toni Neacsu. Odata cu mutarea instantelor vrincene in fosta cladire a Bancorex-ului, Palatul de Justitie care gazduieste in prezent activitatea de judecata ar urma sa intre in renovare, consolidare si conservare, cladirea fiind incadrata si ca monument istoric de interes national. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.