Ultima oră

"Dialog pentru comunitate" de Ziua Internaţională a Voluntariatului

Alexandra TĂTARU
30 nov 2016 1268 vizualizări
Invitaţia la dialog este făcută de Asociaţia “Organizaţia Civică Vrancea”

Asociaţia “Organizaţia Civică Vrancea” vă invită la o întalnire prilejuită de Ziua Internaţională a Voluntariatului. Evenimentul “Dialog pentru comunitate” va fi găzduit de Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia” în Sala Mică de la etajul 1, luni 5 decembrie 2016, începand cu ora 15. “Ne dorim prin această acţiune o colaborare cu rezultate vizibile între instituţiile publice şi organizaţiile non-guvernamentale cu impact direct asupra comunităţii locale. Ne-ar face o deosebită plăcere ca cei prezenţi la eveniment să-şi exprime opinia în cadrul întalnirii”, a precizat Camelia Rodica Hondru, preşedintele Asociaţiei. Asociaţia “Organizaţia Civică Vrancea” a luat fiinţă în luna septembrie 2016 şi are ca scop promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea regiunii din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic ş.a. (A.TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.