Ultima oră

Doi tâlhari şi un hoţ, duşi în faţa instanţei pentru arestare

Gabriel Sava
22 nov 2016 1688 vizualizări
Unul dintre inculpați a ajuns în arest pentru următoarele 30 de zile iar cel de-al doilea a fost pus în arest la domiciliu. Una dintre fapte a fost comisă în urmă cu zece zile, iar autorul a fost identificat acum.

Un tânăr de 18 ani, Marian Alexandru Petcu, a ajuns în arestul poliţiei pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. “La data de 21 noiembrie a.c., ora 14.35, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi de un minor de 16 ani, din comuna Ţifeşti, despre faptul că în timp ce se afla pe str. Mr. Gh. Sava din municipiul Focşani, a fost acostat de un tânăr de 18 ani, din localitate, cu care se cunoştea de mai mult timp, iar acesta l-ar fi lovit şi i-ar fi sustras din buzunar un telefon mobil, după care ar fi fugit. În urma cercetărilor efectuate cu operativitate, în jurul orei 16.00 a fost depistat tânărul de 18 ani, iar prejudiciul a fost recuperat de la acesta”, a precizat subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Acesta mai este cercetat şi sub aspectul comiterii unor fapte de furt calificat din magazii aparţinând unor societăţi comerciale. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Petcu Marian Alexandru, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie (…)  pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 22.11.2016 până la data de 21.12.2016, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”, se arată în decizia Judecătoriei Focşani. 

Un alt tâlhar a fost pus în arest la domiciliu

Tot pentru tâlhărie a fost reţinut preventiv şi Tudor Gheorghe, din Mărăşeşti, care este recidivist. Fapta a fost comisă, după cum au declarat poliţiştii vrânceni, la data de 13 noiembrie, în jurul orei 21.30, pe B-dul Bucureşti. Victima, un adolescent de 18 ani, a povestit că două persoane de etnie romă l-au abordat într-un gang, iar după care l-au ameninţat cu bătaia, l-au deposedat de suma de 100 lei. În urma cercetărilor efectuate de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul poliţiei municipiului, a fost identificat bărbatul din Mărăşeşti pe numele căruia instanţa a dispus măsura arestului domiciliar. “Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focsani de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Tudor Gheorghe, ca neîntemeiată. (…) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Tudor Gheorghe, respectiv în orasul Mărăşeşti, (…) pentru un interval de 30 de zile începând cu data de 22.11.2016 până la data de 21 decembrie 2016”, au decis judecătorii focşăneni. Ambele măsuri preventive sunt supuse contestaţiei la instanţa superioară. Tot marţi, instanţa a mai dispus arestarea lui Costel Martinescu, cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. (Gabriel SAVA) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.