Ultima oră

Femeia din Spulber a fost eliberată în dosarul furturilor

Gabriel Sava
2 nov 2016 1845 vizualizări
Aceasta fusese arestată de judecătorii focşăneni luni, într-un dosar privind comiterea mai multor fapte de furt u cel de-al doilea inculpat arestat în acest dosar rămane după gratii

Tribunalul Vrancea a judecat marţi contestaţiile depuse de cele două persoane arestate în dosarul furturilor. Primul dintre inculpaţi, Ionuţ Daniel Buloi, de 20 de ani, din Spulber, care are, conform poliţiştilor, şi antecedente penale, rămane în arest, conform sentinţei de marţi. “Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Buloi Ionuţ Daniel, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Vrancea, împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Focşani din 29.10.2016, pronunţată în dosarul nr. (...) Definitivă”, se arată în soluţia judecătorilor. În ceea ce o priveşte însă pe femeia de 30 de ani, Tribunalul a dispus punerea sa în libertate, urmand ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar. “Admite contestaţia formulată de inculpata Moraru Maria Luminiţa, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Vrancea. Desfiinţează încheierea de şedinţă din data de 31.10.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Focşani în dosarul nr. (...) şi în rejudecare: (...) înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata Moraru Maria Luminiţa cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01.11.2016 şi până la data de 30.12.2016, inclusiv. (...) inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii : a) – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) – să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. (...) inculpata trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: a) – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Vrancea, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) – să nu se apropie de persoana vătămată Cătănoiu Nicu din com. Spulber, jud. Vrancea, de inculpaţii Buloi Ionuţ Daniel şi Robu Silviu, de martora Rusu Simona si să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale(...) Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă (...) dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. (...) Definitivă”, se arată în sentinţa de marţi a Tribunalului.

O parte din bunuri au fost găsite în urma percheziţiilor

Totul a pornit de la percheziţiile începute vineri seara în zona Obor. „Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 50 sticle cu băuturi spirtoase, 25 pachete ţigări de diferite mărci, o drujbă, bijuterii, suma de 1.600 lei şi alte bunuri, existând suspiciunea că acestea ar putea proveni din alte fapte de furt. În urma documentării activităţii infracţionale a celor patru tineri, poliţiştii au stabilit faptul că pachetele de ţigări au fost ulterior transportate şi vândute în municipiul Galaţi de către unul din cei trei tineri împreună cu concubina sa, banii rezultaţi find împărţiţi între cei patru”, după cum a precizat marţi, agentul principal Lidia Braşoveanu, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea. Ceilalţi doi tineri cercetaţi în acest dosar, Silviu Robu, de 19 ani, şi Marius Velicu, de 22 ani, au fost puşi sub control judiciar pentru 30 de zile. Aceştia sunt cercetaţi penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de furt calificat şi a complicităţii la infracţiunea de furt calificat. ”La data de 21 octombrie a.c., orele 04.25, un bărbat din municipiul Focşani a sesizat faptul că în cursul nopţii, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui magazin alimentar şi ar fi sustras 70 cartuşe de ţigări şi 5 pachete de cafea, prejudiciul fiind de aproximativ 10.500 lei. În urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost identificaţi trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, toţi din comuna Spulber şi un tânăr de 19 ani, din comuna Vânători, principalii bănuiţi de săvârşirea faptei. Faţă de tânărul de 20 ani, din comuna Spulber, cunoscut cu antecedente penale, s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore”, au comunicat poliţiştii la momentul efectuării percheziţiilor. Acesta a fost ulterior arestat preventiv. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.