Ultima oră

Doi scandalagii au terorizat Tamboieştiul însă sunt cercetaţi în libertate

Gabriel Sava
22 oct 2016 2136 vizualizări
Tărăboiul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, cand cei doi au căutat să se răzbune pe o tanără u aceştia au intrat în două case, au bătut patru persoane şi au distrus mai multe bunuri u cu toate acestea, procurorul de caz a dispus punerea lor sub control judiciar

Doi “haiduci” din Tamboieşti, “înfierbantaţi” probabil şi de consumul de alcool,  după cum au declarat martori din localitate, au “făcut legea” în comună, după ce au spart geamurile uneia dintre locuinţe, au intrat şi l-au lovit pe proprietarul primei case, după care s-au mutat la o alta. Cei doi au continuat scandalul la cea de-a doua familie, unde au pătruns de asemenea fără a fi invitaţi, au distrus un autoturism şi au luat la bătaie un bărbat şi alte două femei. Toate persoanele vătămate au ajuns la spital şi urmează ca în perioada următoare să îşi scoată certificate medico-legale care să stabilească, în funcţie de natura leziunilor suferite, şi numărul de îngrijiri medicale. Motivul pentru care s-au întamplat toate acestea este încă necunoscut: se pare că la mijloc a fost vorba de o fată care ar fi avut o relaţie cu unul dintre agresori şi care, de la un moment dat, a refuzat să mai continue relaţia cu acesta. După ce au făcut cercetări, joi seara, la ora 22, poliţiştii i-au identificat pe autori şi au dispus reţinerea lor pentru 24 de ore. Este vorba despre Ion Arfir, 22 ani, şi de Valentin Costea, 26 ani “La data de data de 20 octombrie a.c., ora 22.00, în urma cercetărilor efectuate faţă de doi tineri de 22 respectiv 26 de ani, ambii din comuna Tâmboieşti, s-a dispus măsura reţinerii acestora pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicatul de presă al poliţiei vrancene.

Procurorul a dispus punerea lor sub control judiciar

Cei doi inculpaţi sunt cercetaţi în prezent pentru patru fapte de lovire, trei de distrugere, două de violare de domiciliu, una de furt calificat şi alta de tulburare a liniştii şi ordinii publice. Doi bărbaţi şi două femei au căzut victime ale violenţelor exercitate de cei doi “haiduci” de Tamboieşti, ambele, una de 49 şi alta de 71 de ani, ajungand la UPU din Focşani. Un bărbat a fost diagnosticat cu traumatisme la nivelul feţei şi a corpului iar cel de-al doilea a fost lovit cu o scandura plină de cuie smulsă dintr-un gard. Mai mult, în prima locuinţă în care au pătruns cei doi, se aflau, pe langă adulţi, cei cinci copii ai familiei, toţi minori. Aceştia au asistat fără cuvinte la violenţele şi ameninţările celor doi indivizi, pană cand huliganii au plecat la cea de-a doua locuinţă. Cu toate că au provocat atata teroare în plină noapte, procurorul a decis instituirea măsurii controlului judiciar, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea şi de a nu lua legătura cu părţile vătămate din această cauză, fără a lăsa instanţa să se pronunţe într-o eventuală propunere de arestare preventivă. Familiile celor doi agresori au încercat să caute cele victimele pentru a le propune o împăcare, însă aceştia au refuzat. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 2767 zile, 6 ore, 22 minute, 47 secunde
Puneti coduri neclare, incomplete etc(de ochii lumii) ca sa nu apara comentariile cititorilor.
vrinceanu, acum 2767 zile, 9 ore, 21 minute, 27 secunde
In Romania drepturile omului normal nu sint aparate niciodata chiar daca esti agresat in propria casa, esti ranit si ajungi la spital. Numai daca mori se mai face cite ceva iar pedepsele pentru astfel citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.