Ultima oră

Un bărbat din Slobozia Ciorăşti a murit carbonizat

Raluca Manolache
15 feb 2015 1683 vizualizări
Fratele proprietarului a suferit un atac de panică

Un bărbat din Slobozia Ciorăşti a avut parte de un sfarşit teribil, a murit carbonizat după ce casa în care locuia a luat foc. Totul s-a întamplat sambătă, iar fumul gros, care ieşea din casă, a fost sesizat de un vecin al lui Lucian R., de 53 ani, care a şi sunat la 112. Pompierii din Focşani au acţionat cu două autospeciale, dar cu toate acestea, bărbatul nu a putut fi salvat.Trupul carbonizat a fost găsit de pompieri în dormitor.  „ Incendiul a fost lichidat, însă, din nefericire, în urma acestuia a fost identificat trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 53 ani”, a precizat căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al pompierilor. Pompierii au constatat că focul a izbucnit de la coşul de fum deteriorat. Bărbatul locuia singur deşi copiii săi, plecaţi în străinătate, îşi aveau casa la nici doi metri de casa care a luat foc. Aşa se face că pompierii au trebuit să lupte rapid cu flăcările pentru ca locuinţa aflată în apropiere să nu fie cuprinsă şi ea de foc. La faţa locului a ajuns şi fratele bărbatului decedat care a suferit un atac de panică după ce a văzut ce s-a întamplat şi a fost preluat de SMURD. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.