Ultima oră

Turul Vrancei: Urecheşti: Primăria inventariază 815 case

Ziarul de Vrancea
15 dec 2013 1303 vizualizări
Autorităţile locale sunt nevoite să inventarieze nu mai puţin de 815 de case din comună, în urma controlului efectuat de Camera de Conturi.




Responsabil de număr: Mihaela VLĂDESCU



 În timpul verificării, inspectorilor li s-a părut suspect de mică valoarea impozitelor pe clădiri plătite de o parte dintre locuitorii Urecheştiului. În consecinţă, autorităţilor locale li s-a trasat sarcina să verifice dacă situaţia din teren coincide cu cea din acte. “S-a plătit chiar şi 1 leu pentru suprafeţe mici, de 20 mp, mai puţin decat o garsonieră. Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă vor condiţii civilizate de trai în comună trebuie să plătească”, a declarat primarul Nistor Bratosin. (M. B.)

Ţifeşti: Se lucrează la drumurile de exploatare

Constructorul care a caştigat licitaţia organizată de Primăria Ţifeşti a început lucrările la modernizarea a trei drumuri de exploatare din comună. Investiţia este finanţată din fonduri europene şi costă circa 1 milion de euro. Potrivit primarului Gabriel Postolache, în această perioadă se realizează balastarea şi compactarea drumului. Lucrările vor continua în primăvară, cu asfaltarea drumurilor. Acestea vor asigura accesul mai uşor al localnicilor la proprietăţile agricole. (M. B.)

Valea Sării: Primăria cumpără buldoexcavator

Autorităţile locale au demarat procedura de licitaţie pentru achiziţia unui buldoexcavator. “Contractul prevede achiziţionarea unui utilaj multifuncţional buldoexcavator pentru înfiinţarea serviciului public de dezvoltare, salubrizare, deszăpezire. Buldoexcavatorul este necesar pentru lucrări de deblocare, îndreptare a drumurilor afectate de torenţi, deszăpezirii etc. pe teritoriul comunei Valea Sării”, se arată în anunţul de licitaţie. Valoarea estimată este de 194.175 lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 30 decembrie. Fondurile necesare sunt asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). (M. B.)

Jariştea: Se înfiinţează un centru social

Primăria va angaja o firmă pentru modernizarea şi extinderea unei clădiri în vederea înfiinţării unui centru social multifuncţional de zi, în care vor fi acordate servicii sociale pentru persoane varstnice. Valoarea contractului este de 1 milion de lei, fără TVA, iar fondurile asigurate prin Programul Operaţional Regional. Data limită pentru depunerea ofertelor este 23 decembrie. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.