Local

Mesaj emoționant de condoleanțe transmis de senatoarea de Vrancea Raluca Ioan, fostă elevă a profesorului Marius Poll

Ziarul de Vrancea
14 dec 2021 5813 vizualizări

Senatoarea de Vrancea Raluca Ioan a făcut public, pe facebook, un mesaj de condoleanțe emoționant, după ce a aflat trista veste referitoare la decesul fostului său profesor, Marius Poll.

Reamintim că profesorul de matematică Marius Poll a decedat sâmbătă, 11 decembrie 2021, în spitalul județean Focșani, după ce a pierdut lupta pentru viață cu o boală necruțătoare. Marius Poll și-a desfășurat întreaga activitate profesională pe parcursul a 38 de ani, doar în cadrul Colegiului  Național ”Al .I Cuza” Focșani, pe care l-a și condus în calitate de director de-a lungul a 3 mandate, timp de 13 ani, dar și de director adjunct, timp de un an.   

”Vă mulțumesc, domnule profesor Marius Poll! Drum lin, printre stele! Unele dintre ele sunt atât de departe, că doar fascinantele ecuații ale matematicii ni le pot descrie.

Marius Poll mi-a fost profesor de matematică timp de 4 ani, la Colegiul National «Alexandru Ioan Cuza» Focșani, între anii 1985 și 1989. A profesat la acest liceu 38 de ani; l-a condus ca director 13 ani. Mă întreb dacă i-am spus, îndeajuns, cât de mult m-au ajutat în viață lucrurile învățate de la el. 

Sincere condoleanțe familiei îndurerate, din partea mea și a clasei a XII a B, promoția 1989!” - dr. Raluca Ioan

Citiți alte mesaje de condoleanțe făcute publice după decesul profesorului Marius Poll

„Inspectoratul Școlar Județean Vrancea anunță cu tristețe plecarea în veșnicie a domnului profesor de matematică MARIUS POLL, fost cadru didactic și director al Colegiului Național «Alexandru Ioan Cuza» Focșani. Sincere condoleanțe familiei îndoliate și Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția Sa!” - Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

 „A plecat prea devreme dintre noi profesorul de matematică Marius Poll. Timp de 38 de ani a activat la Colegiul Național «Al .I Cuza» Focșani, pe care l-a și condus vreme de 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!” - Catalin Toma

 „A plecat dintre noi profesorul Marius Poll, a cărui carieră este strâns legată de prestigiosul Colegiu Național «Al. I Cuza» Focșani. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe!” - Cristi Valentin Misăilă

Citiți și:A murit profesorul de matematică Marius Poll, fost director al Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani timp de 13 ani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.