Local

Medicul Colea va fi înmormântat joi. Siciriul a fost depus la Spitalul Militar

Gabriel Sava
19 sep 2017 9428 vizualizări

Trupul neînsuflețit a fost depus la Spitalul Militar u cel mai probabil, înmormântarea va avea loc joi.Procurorii încearcă să stabilească ce anume s-a întâmplat în garaj și care a fost motivul gestului extreme.Anchetatorii nu au găsit niciun bilet în care să fie explicat gestul

 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al medicului Horaţiu Colea a fost depus în holul Spitalului Militar. Colegi, prieteni , rude, dar şi familia au venit să-şi ia rămas bun de la unul din cei mai buni medici de la Spitalul Militar. Medicul Horaţiu Colea va fi înmormântat fără preot, în condiţiile în care acesta a ales să se sinucidă. Doctorul Horaţiu Colea a fost unul dintre cei mai apreciaţi medici chirurgi din Focşani şi nu numai. De-a lungul anilor, a fost fost șeful Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Militar, fiind împuternicit, în două rânduri, la conducerea unităţii medicale. Avea 56 de ani. Acesta a lucrat la Spitalul Militar în ultimii 27 de ani, începând cu anul 1990 În zilele următoare, cei care vor să îi aducă un ultim omagiu, o pot face la Spitalul Militar. 

Filmul unui trist final

Duminică seara a fost găsit împuşcat în cap în garajul său din spatele blocului unde locuia.Filmul evenimentului ar fi următorul: după ce a ajuns acasă împreună cu soția sa, a urcat, probabil și-a luat pistolul, după care a coborât, a intrat îm garaj și-a pus țeava armei în gură și a tras. Glonțul a străpuns creierul și moartea a fost aproape instantanee. Soția și un vecin au fost cei care au auzit împușcătura și au coborât, moment în care a fost descoperită tragedia. După ore întregi de investigații, cu puțin după miezul nopții, trupul neînsuflețit a foist ridicat și dus la SML în vederea efectuării necropsiei. Cauzele acestui gest sunt încă incerte, iar medicul se pare că nu a lăsat un bilet de adio. În cursul zilei de luni au fost făcute primele declarații oficiale, după ce, duminică, cercetările la fața locului au fost efectuate de un procuror militar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași. "Am deplasat un procuror la fața locului. Există un dosar pe rolul unității noastre și am efectuat cercetarea la fața locului. Am ridicat arma, am identificat și am audiat martorii oculari. Am dispus autopsia, mai ales că sunt suspiciuni de sinucidere. Până acum nu a fost identificat niciun bilet de adio. A folosit un pistol pe care-l deținea legal și s-a împușcat în zona capului”, ne-a declarat prim procurorul magistrat colonel Gheorghe Prelipcean, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași

Ce anume a putut determina moartea sa

Nimeni nu știe cu certitudine ce anume a putut duce la moartea medicului militar, mai ales că, până în acest moment al anchetei nu a fost identificat niciun bilet de adio. O mătușă a fost prima persoană din familia care a acceptat să stea de vorba despre cele întâmplate. ”Este clar că o problemă era, însă nu este nimic adevărat din ceea ce s-a spus, despre suferințe din dragoste. A fost în concediul cu familia, a petrecut frumos, se întorseseră de curând. Problema sa a fost o operație suferită la picior și care, aproape un an, nu s-a închis. Nu mergea așa cum trebuie, dar, în ultima perioadă, operația s-a închis și el se recuperase”, a povestit mătușa sa. Informațiile confirmă o variantă care s-a vehiculat în primele ore după ce a avut loc tragedia și anume că ar putea fi vorba despre o problemă medicală.  Medicul Horațiu Colea era fiul a două cadre didactice, mama sa fiind o renumită profeosară de limba engleză. Acesta s-a căsătorit cu fiica fostului inspector general Enache Mîndrescu, cu care au un fiu, care, din spusele unor cunoscuți, ar lucra peste hotare. Destinele celor doi s-au despărțit când prima sa soție a decis să rămână și să profeseze în București, tot ca medic. S-a recăsătorit cu Carmen, cu care familia și prietenii spun că avea o relație armonioasă.  Cu sprijinul rudelor și a celor apropiați, soția a rezistat cu greu în orele în care anchetatorii au analizat fiecare detaliu al scenei din garaj. Dumnezeu să-l Ierte iar familiei, sincere condoleanțe! (Dan CHIRIAC, Gabriel SAVA)

Citiți și:Chirurgul Horațiu Colea găsit împușcat în cap, în garaj, duminică după-amiază


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.