Local

Măsuri pentru Sărbători Pascale în condiții de maximă siguranță, anunțate de Primăria Focșani

Ziarul de Vrancea
28 apr 2021 937 vizualizări

După cum știm cu toții, în perioada 30 aprilie – 3 mai 2021 vor avea lor Sfintele Sărbători Pascale, iar activitățile religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se vor desfăşura în interiorul și/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19.

În contextul prelungirii stării de alertă cu data de 13 aprilie 2021, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase ESTE PERMISĂ numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate. Astfel, SE INTERZICE participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localitățile în care se desfăşoară aceste activități.

Distribuirea Sfintei Lumini, se va face NUMAI cu respectarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor în cazul lucrului cu foc deschis.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite la gospodăriile populaţiei pe timpul Sărbătorilor Pascale, recomandăm focșănenilor următoarele masuri:

-    să nu lase lumânări aprinse nesupravegheate sau în apropierea materialelor uşor combustibile ori în locuri unde pot ajunge copiii şi le-ar putea răsturna.

-    stingerea lumânărilor înainte de a merge la culcare, întrucât există riscul ca acestea să provoace un incendiu;

-    copiii nu trebuie lăsaţi singuri în casă, nesupravegheați ori având la îndemână chibrituri, lumânări, brichete.

De asemenea, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă pe timpul Sfintelor Sărbători Pascale în cadrul lăcaşelor de cult, recomandăm:

-    limitarea accesului credincioşilor în incintă peste capacitatea bisericii, în scopul evitării producerii panicii în caz de accidente;

-    confecţionarea unor stative metalice pentru depunerea lumânărilor aprinse și amplasarea acestora la distante corespunzătoare față de elementele combustibile din construcția bisericii;

-    stingerea lumânărilor la terminarea slujbei religioase şi depunerea lor în afara bisericii, în locuri special amenajate;

-    supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a zonelor în care se folosesc surse de foc deschis, altor mijloace de încălzire, pe toata durata funcţionării lor, stingerea focurilor ori scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice și de încălzit, înainte de părăsirea și încuierea bisericii;

-    interzicerea depozitării materialelor combustibile în poduri și balcoane și amenajarea unor spații corespunzătoare pentru păstrarea lor;

-    verificarea înaintea manifestărilor cu public numeros de către personal specializat a instalaţiilor electrice şi de paratrăsnet, precum şi a coșurilor de evacuare a fumului;

-    dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenție pentru stingerea incendiilor si mentinerea acestora in stare de functionare;

-    marcarea vizibilă a ieşirilor și menținerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente;

-    aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, la începutul și pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, a măsurilor de protecție anti-incendiu specifice, îndeosebi a celor privind utilizarea focului deschis și evitarea supraaglomerărilor;

-    aplicarea imediată şi cu hotărâre, în faza incipientă, a măsurilor de lichidare a oricăror începuturi de incendiu izbucnite în zonă.

In cazul apariţiei unei situații de urgență, cetatenii SUNT OBLIGAȚI să anunțe Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență - 112.

Totodată, s-a constatat în ultima perioadă o creștere a numărului de incendii cauzate de utilizarea focului deschis pentru arderea resturilor vegetale din curți, grădini, de pe terenurile din vecinătatea imobilelor de locuit şi de pe terenurile agricole.

Pentru a preîntâmpina evenimente similare, care pot ușor degenera și se pot transforma în adevărate tragedii, focșănenii sunt sfătuiți să țină cont de următoarele măsuri:

- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți,  asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activității.

- arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

1) condiții meteorologice fără vânt;

2) colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale

în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;

3) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului

la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de

comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte

bunuri materiale combustibile;

4) curățarea de vegetaţie din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

5) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

6) asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

7) supravegherea permanentă a arderii;

8) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

9) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Conform prevederilor legale, arderea miriştii, a vegetaţiei uscate și a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, care poate fi obținut de la Primăria Municipiului Focșani. Pentru eliberarea acestuia este obligatoriu să se precizeze locul, intervalul și responsibilul cu prevenirea și stingerea eventualelor incendii. Permisul nu este necesar atunci când este vorba de executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în CADRUL gospodăriei cetăţeneşti.

Facem precizarea că arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinatăți se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.


Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.