Local

Gheorghiță Berbece, noul prefect de Vrancea: „România normală să fie simțită în viața reală și în județul nostru”

Ziarul de Vrancea
10 dec 2019 10382 vizualizări

Liberalul Gheorghiță Berbece a fost numit în funcția de prefect al județului Vrancea. Decizia a fost luată în ședința de marți, 10 decembrie 2019, a Guvernului Orban. 

Așa cum Ziarul de Vrancea a anunțat încă de acum două săptămâni, funcția de reprezentant al Guvernului în județul Vrancea va fi ocupată de Gheorghiță Berbece.

Gheorghiță Berbece este licențiat ca economist în managementul turismului, a fost consilier în Consiliul Local Focșani în mandatul 2012-2016, iar între anii 2009-2010 a fost director coordonator al Gărzii de Mediu Vrancea. Întrebat de redactorul Ziarului de Vrancea despre numirea sa în postul de prefect de Vrancea, Gheorghiță Berbece a precizat următoarele:

„Am aflat că în această seară (n.r marți 10 decembrie 2019) în ședința de Guvern s-a luat decizia numirii mele în funcția de prefect al județului Vrancea. Nu m-a luat prin surprindere această decizie, pentru că am purtat anterior discuții și cu domnul premier, de altfel se știa deja de ceva vreme despre posibilitatea numirii mele. Pot să spun că decizia Cabinetului Orban mă onorează și voi face tot ce pot, pentru a duce la îndeplinire programul de guvernare. Vreau să le mulțumesc tuturor membrilor cabinetului Orban pentru încrederea acordată și să le transmit vrâncenilor că, alături de echipa mea și de toți șefii instituțiilor deconcentrate, ne vom strădui ca România normală să fie simțită în viața reală și în județul nostru și pentru ca oamenii să se simtă în siguranță și să aibă parte de un trai mai bun.”

Reamintim că în urmă cu două săptămâni, când se vehicula numirea sa în funcție, întrebat dacă va face față lui Oprișan și PSD, Gheorghiță Berbece a declarat:

„Cu siguranță! Deoarece eu nu am obligații față de nimeni care să mă împiedice să îmi fac treaba.”

Noul prefect de Vrancea urmează să fie instalat în funcție în zilele următoare.

Gheorghiță Berbece îl înlocuiește în funcție pe Ticu Costandache, numit de fostul guvern, după ce anterior fusese director al Direcției Agricole Vrancea. Probabil acesta va reveni la vechiul său loc de muncă. Nu au apărut până acum nume vehiculate pentru funcția de subprefect de Vrancea. Actualmente postul este ocupat de Cristina Stoica, „detașată” în Prefectura Vrancea de la Consiliul Județean, unde a era jurist.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.