Local

Foto | Secție mobilă de Terapie Intensivă, din bani europeni, la Spitalul Județean din Focșani!

Ziarul de Vrancea
24 oct 2020 1372 vizualizări

Informația apare în conținutul unei postări activate pe contul de facebook Ion ȘTEFAN al ministrului vrâncean al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației 

În ședința de Guvern de joi, 22 octombrie, a fost adoptat un memorandum pentru redeschiderea unui apel de proiecte, din fonduri europene, pentru realizarea de unități mobile, capacități medicale mobile, la nivelul unor unități de sănătate publică, după cum a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului Ludovic Orban.

Se alocă o sumă suplimentară de 62 milioane de euro pentru crearea de capacități medicale mobile în vederea combaterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus și containere de logistică medicală.

Apelul de proiecte este inclus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Din acest buget suplimentar de 62 milioane de euro, 32 milioane de euro vor fi alocate către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar 30 milioane de euro vor fi pentru realizarea de astfel de capacități medicale mobile la nivelul unor spitale de urgență județene din mai multe zone ale țării precum: București, Timișoara, Iași, Cluj, Mureș, Craiova, Constanța, Bihor, Bacău și Vrancea.

Autoritățile locale care au în gestiune spitalele vor putea crea capacități mobile atașate spitalelor de urgență.

De exemplu, se poate atașa o secție de Terapie Intensivă, cum este cazul Spitalului de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, județul Vrancea.

Text informații + foto:Ion ȘTEFAN


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.