Local

VIDEO + Foto | Câteva informații interesante despre podul de pe DJ 204 D, care leagă satele Vulturu și Vadu Roșca, prăbușit sâmbătă seară

Ziarul de Vrancea
4 mai 2022 7842 vizualizări

Lucrările de reabilitare la podul de pe DJ 204 D care leagă satele Vulturu și Vadu Roșca, prăbușit sâmbătă seară, 30 aprilie 2022, se ridică la valoarea de 4,3 milioane de lei, fără TVA (aproape un milion de euro), iar contractul a fost obținut de firma C-ON TRUST ENGINEERING, din Bacău. Inițial, contractul a avut o valoare mai mică, însă sumele au fost actualizate.

„Sectorul de drum este în reabilitare, prin PNDL 2, o investiție de peste 14 milioane lei, parte din bani fiind luați acum, de apă, prin nepriceperea constructorilor! Solicit de urgență conducerii CJ Vrancea, dar și Ministerului Dezvoltării să facă verificări la sânge în teren și să prezinte urgent rezultatele. Consider că este de bun simț ca la acest moment să se ia în calcul și rezilierea contractului cu firmele constructoare, Citadina și Firogal, care au arătat că pun viețile vrâncenilor în pericol!” - transmite, într-o postare pe Facebook, deputatul Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan. Citiți în continuare textul integral al postătii menționate pe acest subiect.

Știrea inițială - 1 mai 2022, ora 10:30, postare pe contul de facebook al deputatului Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan: „Este de necrezut ce s-a întâmplat pe DJ204D între Vulturu și Vadu Roșca, acolo unde ieri s-a rupt podul peste Putna!

Sectorul de drum este în reabilitare, prin PNDL 2, o investiție de peste 14 milioane lei, parte din bani fiind luați acum, de apă, prin nepriceperea constructorilor! Solicit de urgență conducerii CJ Vrancea, dar și Ministerului Dezvoltării să facă verificări la sânge în teren și să prezinte urgent rezultatele. Consider că este de bun simț ca la acest moment să se ia în calcul și rezilierea contractului cu firmele constructoare, Citadina și Firogal, care au arătat că pun viețile vrâncenilor în pericol!

Nu știu ce blestem este pe capul oamenilor de la Vadu Roșca și de la Vulturu care așteaptă de ani de zile o infrastructură modernă și care de la baron au primit «țeapă», iar de la actuala conducere CJ, iată, un pod pe care să îl ia apa la o ploaie normală!

Acestea sunt «cele mai bune drumuri județene din România», «succese marca PSD» și, mai nou, ale USL 2.0!

PS Lucrările de reabilitare la pod se ridică la valoarea de 4,3 milioane de lei, fără TVA, iar contractul a fost obținut de firma C-ON TRUST ENGINEERING, din Bacău. Inițial, contractul a avut o valoare mai mică, însă sumele au fost actualizate.”-Ion ȘTEFAN

Comentariile făcute pe același cont de Facebook al deputatului Ion Ștefan, pe subiectul podului de pe DJ 204 D care leagă satele Vulturu și Vadu Roșca, prăbușit sâmbătă seară, 30 aprilie 2022:

R.G.: „Dacă este greșeala constructorilor și consultantului... penal... dacă are expertiză tehnică unde să ia în calcul riscul de spălare a culeii... atunci este calamitate.”

C.V.: „Să nu mai menționăm că nici debitul de apă nu e mare.”

Z.M.: „În momentul când se percepe un comision de 20-30 la sută, atunci așa se întâmplă, constructorul trebuie să recupereze acești bani prin lucrări superficiale. Oare cei de la CJ Vrancea vor chiar să distrugă Vrancea singura lor preocupare, bani, bani, BANI.”;

N.P.: „Probabil că asemenea evenimente au mai avut loc de-a lungul timpului, altfel nu s-ar fi născut cântecul pentru copii:

«Podul de piatră s-a dărâmat,

A venit apa și l-a luat»

Și acum spunem noi, contemporanii acestui eveniment:

«Altul vom face pe râu în jos,

Cu bani cheltuiți, fără de folos»”;

V.O.: „Și atenție mare și la podul care leagă Boțârlaul de Suraia, trebuia întâi structura de rezistență a podului, prin betonarea ambelor maluri și după aceea, reabilitarea! Imagini de război nu alta!”

Actualizare - 1 mai 2022, ora 15:30, postarea făcută pe Facebook de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma:

„Am fost astăzi (n.r. duminică, 1 mai 2022) la Vadu Roșca, acolo unde o porțiune dintr-un pod aflat în lucru pe DJ 204 D s-a surpat ieri (n.r. sâmbătă 30 aprilie 2022) în urma precipitațiilor din ultimele zile. La fața locului am cerut explicații punctuale reprezentanților firmei care are lucrarea în execuție, dar și proiectantului. Primele informații indică faptul că râul Putna a fost deviat spre malul stâng, pentru a se putea lucra la picioarele podului, iar apa a «săpat» puternic în mal mai ales în ultimele zile.

Expertiza care va fi făcută foarte curând la podul de la Vadu Roșca va oferi toate răspunsurile așteptate de oamenii locului. În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, vreau să transmit un mesaj foarte clar: cine a greșit va plăti. Nu ne jucăm nici cu viețile oamenilor, nici cu banii de la buget. Cei care își asumă proiectarea și realizarea unor lucrări trebuie să aibă în vedere, permanent, toate aspectele care presupun o investiție.

Din fericire nu au existat victime în urma incidentului. Deja a fost identificată o rută ocolitoare, prin comuna Suraia, iar șoferii sunt rugați să evite zona afectată în perioada următoare. În plus, va fi impusă pe ruta respectivă o restricție de tonaj de 7,5 t.

Pe drumurile județene din Vrancea sunt 146 de poduri din beton armat, 32 dintre acestea aflându-se în plin proces de reabilitare și consolidare.”-Catalin Toma

Știrea difuzată duminică, 1 mai 2022, de postul de televiziune național TVR pe subiectul podului prăbușit sâmbătă în Vrancea, pe DJ 204 D

VIDEO-JUD. VRANCEA | S-a prăbușit un capăt al podului peste râul Putna de la Vadu Roşca. Circulația rutieră, blocată

Un pod peste râul Putna, care face legătura între satele Vulturu si Vadu Roşca din Vrancea, s-a rupt. La momentul prăbușirii nimeni nu se afla acolo, astfel că nu au fost victime.

Preşedintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, anunță că podul era în lucru, iar surparea s-a produs în urma precipitaţiilor din ultimele zile.

Conform Poliției Vrancea, sâmbătă seara, în jurul orei 19.37, poliţiștii din cadrul Secţiei 6 Poliție Rurală Nănești s-au sesizat cu privire la faptul că pe DJ 204 D una dintre extremitățile podului peste râul Putna (spre Vadu Roşca), care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roşca, s-a prăbușit.

Nu sunt persoane rănite sau izolate, accesul în satul Vadu Roşca fiind posibil pe o altă rută alternativă, prin comună Suraia.

În urma incidentului, specialiștii Direcției Tehnice din Consiliul Județean Vrancea, alături de reprezentanţii administraţiei locale din Vulturu, s-au deplasat la fața locului pentru a evalua toți factorii din cauza cărora capătul de pod s-a prăbușit. La fața locului se mai află și echipaje ale Poliției care dirijează șoferii ajunși în zonă.

Text informații + VIDEO:stiri.tvr.ro

Știrea difuzată duminică, 1 mai 2022, de postul de televiziune Antena 3, pe același subiect: 

VIDEO:Antena 3

Reamintim că una dintre extremitățile podului peste râul Putna care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca (pe DJ 204 D) s-a prăbușit sâmbătă seară, 30 aprilie 2022.

Conform IPJ Vrancea, nu sunt persoane rănite sau izolate, accesul în satul Vadu Roșca fiind posibil pe o altă rută alternativă, prin comuna Suraia. La finalul lunii trecute, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, anunțase că la respectivul pod se derulau lucrări de „reabilitare și consolidare”.

Probabil și din această cauză, localnicii au avut comentarii acide cu privire la ce s-a întâmplat sâmbătă 30 aprilie 2022. Remarcile critice la adresa celor responsabili de reabilitatea și consolidarea podului care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca (pe DJ 204 D) se regăsesc în prezentul articol. Ele au fost extrase dintr-o filmare realizată la locul prăbușirii podului, material video care a fost o perioadă activ pe grupul de Facebook „Vadu Roșca”, dar care a fost ulterior dezactivat.

De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a transmis precizări publice în legătură cu incidentul de sâmbătă, 30 aprilie 2022, referitor la podul care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, (pe DJ 204 D). Și acestea pot fi citite mai jos în cuprisul articolului.

Știrea inițială, 30 aprilie ora 20:27, IPJ Vrancea: În această seară, în jurul orei 19.37, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești s-au sesizat cu privire la faptul că pe DJ 204 D una dintre extremitățile podului peste râul Putna(spre Vadu Roșca), care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, s-a prăbușit. Nu sunt persoane rănite sau izolate, accesul în satul Vadu Roșca fiind posibil pe o altă rută alternativă, prin comuna Suraia. Un echipaj de poliție se află la fața locului.

Comentarii ale localnicilor extrase dintr-un VIDEO realizat la locul prăbușirii podului. Acest video a fost o perioadă activ pe grupul de facebook Vadu Roșca, dar a fost ulterior dezactivat.

Comentariu 1 localnic: Lucrări de mântuială! Te pui să sapi aici! S-a săpat în mal aici! Aia s-a făcut. 

Comentariu 2 localnic: Chemați frate televiziunile, chemați-i pe toți să vadă! Uite ce este aici! 

Comentariu 1 localnic: Lucrare a la România! 

Comentariul consilierului județean Vasile Alexe pe Facebook, după prăbușirea capătului de pod de la Vadu Roșca de sâmbătă 30 aprilie 2022: „Podul de peste Putna de pe DJ 204 D s-a dus! Urmează cel de pe DJ 204 G de la Boțârlău! Norocul a făcut să nu fie folosit în acel moment (n.r. În momentul când capătul de pod s-a surpat). România lucrului bine făcut! Cică!”

Actualizare 30 aprilie 2022, ora 20:44 - precizările făcute pe Facebook de Catalin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea: „O porțiune dintr-un pod aflat în lucru pe DJ 404 D, la Vadu Roșca, s-a surpat, în urma precipitațiilor din ultimele zile, unul din maluri fiind «mâncat» de apă și ducând, astfel, la un nedorit incident.

Astfel, una dintre extremitățile podului peste râul Putna (spre Vadu Roșca), care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca, s-a prăbușit.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar la această oră specialiștii Direcției Tehnice din Consiliul Județean Vrancea, alături de reprezentanții administrației locale din Vulturu, se află la fața locului pentru a evalua toți factorii din cauza cărora capătul de pod s-a prăbușit. La fața locului se mai află și echipaje ale Poliției care dirijează șoferii ajunși în zonă.

Deja a fost identificată o rută ocolitoare, prin comuna Suraia, iar șoferii sunt rugați să evite zona afectată în perioada următoare. Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Vrancea va solicita firmei care are în lucru reabilitarea podului de la Vadu Roșca toate detaliile privind soluțiile de lucru alese în zonă, în condițiile în care de câteva zile se știa că va ploua și erau necesare măsuri suplimentare pentru protejarea lucrării.

Administrația județeană va oferi publicului larg mai multe detalii la finalizarea verificărilor care au fost deja demarate în regim de urgență.”-Catalin Toma

Citiți și:FOTO | S-a prăbușit una din extremitățile podului care face legătura între satele Vulturu și Vadu Roșca. Ce spun localnicii


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.