Local

Bătrână dispărută de la domiciliul din Fitionești, găsită de polițiștii secției 10 Poliție Rurală Panciu la 7 km de casă

Ziarul de Vrancea
27 apr 2021 1111 vizualizări
Foto:arhiva ZdV .Credit foto:Antena3
Foto:arhiva ZdV .Credit foto:Antena3

Amănunte despre caz ne-au parvenit prin intermediul buletinului de presă nr 185  din 27 aprilie 2021 transmis de compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

FEMEIE DE 86 DE ANI, DISPĂRUTĂ DE LA DOMICILIU, GĂSITĂ LA 7 KM DE DOMICILIU

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au efectuat verificări în cazul unei femei dispărute de la domiciliu, aceasta fiind găsită și încredințată familiei în siguranță.

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Fitionești despre faptul că bunica sa, o femeie de 86 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său, fără a mai reveni.

Imediat, s-au alcătuit echipe de căutare formate, iar în sprijinul polițiștilor au venit și voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat și au început căutările în zona din apropierea casei precum și pe raza satului unde locuia aceasta.

În cursul serii de 26 aprilie a.c., femeia de 86 de ani a fost identificată la o distanță de aproximativ 7 km de domiciliu, în punctul ”La Curături” din zona localității Fitionești.

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că pe perioada dispariției femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată familiei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.