Local

Bărbat din Cotești, reținut de poliţişti după ce a încălcat măsura arestului la domiciliu

Ziarul de Vrancea
14 iul 2020 904 vizualizări

La data de 17 iunie a.c., pe numele unui bărbat, de 49 de ani, domiciliat în comuna Cotești, a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt. În urma activităților de supraveghere desfășurate, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au constatat încălcarea măsurii preventive dispuse față de bărbatul în cauză, în sensul că acesta a părăsit, fără permisiunea organului judiciar, imobilul declarat unde executa arestul la domiciliu .În acest sens, la data de 3 iulie a.c., Judecătoria Focșani a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, fapt pentru care, polițiștii au procedat la punerea în executare a mandatului, bărbatul fiind depistat și încarcerat în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Vrancea.

 BULETIN DE PRESĂ Nr. 237 din  14 iulie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.