Astăzi despre: Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino - Nababul - descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu - Primarul Bucureştiului care-şi dona salariul Avea munți, moșii, petrol și palate în București
Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul (n. 22 octombrie 1832, București, Țara Românească – d. 22 martie 1913, București, România) a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 - ianuarie 1870), ministru în varii guverne și prim-ministru al României de două ori, în perioadele 1899 - 1900 și 1904 - 1907
Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu. Era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu
Testamentul său (întocmit în anul 1908, cu 5 ani înainte de deces), văzut cu ochii timpurilor noastre, ni-l arată mai degrabă drept un abil CEO al epocii sale, un om de stat care iubea România și credea în modernizarea ei.
Nababul a fost administrator tenace al unei averi colosale pe care fie a moștenit-o de la înaintașii săi (oricum dintotdeauna foarte înstăriți), fie a sporit-o cu muncă și pasiune până într-atât încât a devenit cel mai înstărit om din România, mai chivernisit chiar decât Regele Carol I.
Rețeta reușitelor sale? „Secretul succesului stă numai în alegerea și selecțiunea oamenilor cu care lucrezi”, sunt cuvintele scrise de mâna Prințului Cantacuzino în Testament, care pot rivaliza azi cu orice citat motivațional dedicat antreprenoriatului.
17 munți, 23 de moșii, câmpuri petrolifere, sume mari de bani și active, 6 vii, 6 case, locuri virane în țară, terenuri, conace, palate în construcția cărora a investit sume uriașe, folosind întotdeauna cei mai buni arhitecți, cele mai bune materiale, cele mai la modă finisaje, reședința sa din Calea Victoriei (azi Muzeul George Enescu), adică Palatul cu Lei, toate ne arată că Nababul gândea și trăia în stil mare, la superlativ.
Toate aceste avuții impresionante au fost prădate de comuniști, familia Caradja Cantacuzino reușind să recupereze până acum un singur conac, și acela total ruinat, care a aparținut Prințesei Ecaterina, prima nepoată a Nababului (b365.ro)
Educație
A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.
Monstruoasa coaliție, magistrat
În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d'Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică, cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.
Funcții publice:
A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituției din 1866.
A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 - ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 - 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 - 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional ("junimist"). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.(Wikipedia)
„Nababul” era erudit şi foarte muncitor, implicat în dezvoltarea ţării. A fost inclusiv ministru al Finanţelor în perioada 1873-1875, rămând cunoscut pentru ideea înfiinţări unui Credit Funciar Rural, sau mai pe scurt prima instituţie bancară cu capital românesc. A fost adeptul reducerii bugetare, a economiei la sânge, ceea ce i-a adus oprobiul mulţimii şi al alor miniştrii. Şi-a depus demisia de onoare.
Primarul Bucureştiului care-şi dona salariul
„Nababul” a fost implicat inclusiv în administraţie. A fost primar al Bucureştiului în perioada 1869-1870, dar şi în 1913 implicându-se activ în modernizarea oraşului. A devoltat căile de comunicaţie, considerându-le vitale pentru ridicarea economiei. A înfiinţat prima staţie de omnibuze pentru transportul public local.
„Consiliul Comunal încurajează iniţiativa celor care doresc să înfiinţeze omnibuze pentru transportul persoanelor şi bagajelor de la gările drumurilor de fier pentru alte curse în oraş. Până la 1872, se vor înfiinţa trei linii de omnibuz”, scria Gheorghe Parusi în „Cronologia Bucureştilor”.
Tot în mandatul său se deschide Bulevardul Regina Elisabeta Doamna între Calea Mogoşoaiei şi Brezoianu. În al doilea mandat din 1913, „Nababul” s-a ocupat de electrificare tramvaielor. Memorabilă este construirea unei superbe fântâni pe Dealul Filaret, pe cheltuială proprie nu din bugetul Primăriei. Totodată Nababul şi-a donat salariul obţinut ca primar.(Histori))
Nababul:
Datorită averii sale colosale a fost supranumit "Nababul". Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și "Micul Trianon", în prezent în ruină.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Citiți și:
Fabulosul Testament al Nababului, cândva cel mai
bogat român. Avea munți, moșii, petrol și palate în București. Interviu
cu Max Caradja, urmașul lui Gh. G. Cantacuzino
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
