Local

Dezbatere pe o tema basesciana

Iulia Crețu
11 nov 2006 1833 vizualizări
Clubul Focsani al Asociatiei Pro Democratia a organizat, în parteneriat cu Liceul Pedagogic Focsani si cluburile de debate (dezbatere- n.r.) "Seism"de la Colegiul National "Unirea" si "24" de la Colegiul National "Al.I.Cuza" o dezbatere demonstrativa plecind de la motiunea "învatamintul romănesc este mediocru ?".

Tema a fost inspirata din opinia presedintelui Traian Basescu cu privire la

calitatea invatamintului romanesc. Sala de muzica a Liceului Pedagogic a fost neincapatoare pentru elevii si profesorii care au dorit sa asiste la demonstratia de dezbatere, mai ales ca tema era deosebit de incitanta atit pentru elevi, cit si pentru profesori. Elevii celor doua echipe au facut dovada cunoasterii tainelor argumentarii, dar si a preocuparii pentru situatia invatamintului romanesc, cu scopul declarat de a cunoaste problemele pentru a le indrepta. In aplauzele furtunoase ale salii, cele doua echipe au prezentat fara trac si cu maturitate punctele de vedere, neuitind ca dezbaterea presupune fair-play prin atacarea argumentelor adversarului si nu a persoanei acestuia. Juriul, constituit din

Gabriela Obodariu, presedintele APD Club Focsani, Maria Zgabirdici, profesor CNU, si Dragos Axente, profesor la Grupul Scolar Industrial Forestier, dar si antrenor al echipei de debate de la Colegiul "Al. I Cuza", a declarat invingatoare echipa de la Unirea, iar "rangul" de cel mai bun vorbitor a revenit Corinei Lefter de la Colegiul "Al. I. Cuza".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.