Local

Incompatibilitati exista, dar intervin abtinerile

Cristi Irimia
13 iul 2006 738 vizualizări
Aceasta este concluzia analizei facute de conducerea tribunalului judetean

Biroul de Informare si Relatii cu Publicul din cadrul Tribunalului Vrancea a prezentat ieri concluziile analizei raportului Consiliului Superior al Magistraturii, referitor la controlul efectuat in perioada 13 februarie - 3 martie la instantele vrincene. Printre recomandarile facute de CSM magistratilor s-a regasit si atentionarea acestora cu privire la implicatiile grave asupra carierei profesionale, in situatia nerespectarii dispozitiilor Legii nr. 161/2003, referitoare la obligativitatea formularii cererilor de abtinere in cazul suspiciunii existentei unor interese, avind in vedere ca in Vrancea exista o serie de raporturi de rudenie intre magistrati, procurori, avocati si politisti.

Conducerea Tribunalului Vrancea recunoaste existenta acestor raporturi, insa precizeaza ca de fiecare data nu au fost probleme de incompatibilitate, magistratii in cauza abtinindu-se in acele dosare in care au fost implicate rudele lor.

BIRP a precizat ieri ca Tribunalul Vrancea a fost supus unui control al Inspectiei Judiciare, in aceasta primavara, referitor la modul de aplicare si respectare a dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitati. "Din nota incheiata de inspectori se desprinde concluzia ca verificarile efectuate in legatura cu dosarele solutionate de judecatori cu rude magistrati sau avocati ori inruditi prin cumetrii nu au relevat incalcari ale dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitati", se precizeaza in comunicatul BIRP.

Totodata, purtatorul de cuvint al Tribunalului Vrancea, Simona Florica Nicolau, a adaugat ca judecatorii au dat declaratiile pe proprie raspundere privind interesele, declaratii care se afla in evidenta conducerii instantei si urmeaza a fi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.