Local

Secretarul conserva, imbolnavit subit de medicii focsaneni

Sebastian Oancea
3 aug 2005 680 vizualizări
Refuzat de medicul de familie, secretarul Prefecturii Vrancea a gasit, totusi, medicii care sa-i dea concedii medicale pe banda rulanta, ca sa nu fie nevoit sa se prezinte la servici si sa dea ochii cu colegii

Constantin Eftandopulos Mindrila, care a fost prins cu conserve destinate sinistratilor in locuinta, a fost napadit de boli. Dupa cum se stie, secretarul Prefecturii Vrancea a fost suspendat din functie de catre prefectul Ion Oprea, fiind pus la dispozitia organelor de ancheta privind un presupus furt calificat din ajutoarele sinistratilor. Ca masura de "prevedere", Constantin Mindrila a beneficiat de atentia medicilor binevoitori, astfel ca a primit concediu medical de pe data de 20 iulie pina pe data de 31 iulie, cind ar fi trebuit sa se intoarca la serviciu. Medicii focsaneni l-au "imbolnavit" pe Constantin Mindrila cu nu mai putin de trei boli, dar trecute cu un cod specific in certificatul medical, si nu cu denumirile acestora. Astfel, potrivit unor surse medicale autorizate, la "recomandarile" medicilor, Constantin Mindrila a beneficiat de concediu medical pentru tratarea urmatoarelor afectiuni: pneumonie virala, trecuta sub codul J10, colecistita acuta (pietre la fiere), trecuta cu codul K81, si tulburari anxioase, suferinta trecuta de medici sub codul specific F40. Potrivit prefectului Ion Oprea, Constantin Mindrila ar fi trebuit sa se intoarca la munca pe data de 1 august, pentru a primi noi sarcini pe linie de munca, insa angajatul Prefecturii s-a invirtit din nou de inca 14 zile de concediu medical, adica pina pe data de 14 august. "Stiu ca a venit din nou cu o solicitare pentru prelungirea concediului medical, pina pe data de 14 august, insa aceasta nu a fost vizata inca de mine, pentru ca sint plecat in teritoriu", ne-a declarat ieri prefectul Ion Oprea, contactat telefonic. Pe linga imbolnavirea subita cu trei afectiuni, Constantin Eftandopulos Mindrila a beneficiat si de bunavointa judecatorilor care au stabilit ca acesta sa fie cercetat in stare de libertate. Astfel, judecatorii Vasile Culita - seful Sectiei Penale din Tribunalul Vrancea (venit special din prima zi de concediu ca sa judece cazul Mindrila) si Dorel Harabor - cei doi magistrati fiind, de altfel, colegi la Federalcoop, in calitate de fosti juristi, au considerat ca inaltul functionar public din Prefectura Vrancea nu prezinta pericol social si poate fi cercetat de procurori in stare de libertate. Contactat de reporterii nostri, judecatorul Dorel Harabor, fara a astepta sa asculte solicitarea jurnalistica, a devenit extrem de refractar, intrebindu-ne cum de avem "curajul" sa ii cunoastem numarul de telefon mobil. Reamintim ca secretarul Prefecturii Vrancea, Constantin Eftandopulos Mindrila este acuzat ca, prin intermediul soferul sau, in urma cu doua saptamini, si-a insusit peste 100 de conserve din rezerva de stat, care au fost gasite in boxa apartamentului sau. Al treilea om din Prefectura raspundea atunci de ajutoarele umanitare depozitate in Vama Focsani. Surse din politie ne-au declarat ca nu este pentru prima data cind soferul Florin Cioarec era trimis acasa la secretarul Prefecturii pentru a lasa sau a aduce diverse bunuri. In apararea sa, Constantin Mindrila a declarat ca furtul pentru care este cercetat este o inscenare politica.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.