Local

Fosta conducere a Obstii Nereju nu lasa puterea din mina

Gabriel Sava
24 iun 2005 853 vizualizări
Fostul presedinte Pavel Floroiu este acuzat ca se foloseste de acte false pentru a-si pastra functia. Vasile Caluian, ales presedinte la alegerile din 27 martie, a depus un denunt penal impotriva lui Floroiu, iar politia a demarat cercetarile. Duminica, Floroiu incearca sa organizeze alte alegeri.


Pavel Floroiu,



Conducerea Obstii Nereju este disputata in continuare de taberele reprezentate de Pavel Floroiu si Vasile Caluian, fostul primar al comunei. Desi cel din urma a cistigat alegerile din 27 martie, fostul presedinte Pavel Floroiu incearca sa organizeze noi alegeri si se mentine in continuare la conducere. Vasile Caluian a obtinut o hotarire judecatoreasca pentru a intra in posesia documentelor originale ale alegerilor, insa spune ca Pavel Floroiu a prezentat documente false. Presedintele ales al obstii a inaintat o plingere Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea, in care il acuza pe Pavel Floroiu de fals si ca impiedica cu intentie executarea dispusa prin hotarire judecatoreasca. In replica, Floroiu intentioneaza ca la sfirsitul acestei saptamini sa organizeze din nou alegeri. Pavel Floroiu, impreuna cu restul conducerii Obstii Nereju, a fost in ultmii ani tinta unor numeroase plingeri ca ar exploata dupa bunul plac padurile obstenilor.


Dupa alegerile desfasurate pe 27 martie la obstea Nereju, Pavel Floroiu a pierdut functia de presedinte in favoarea lui Vasile Caluian. Predarea actelor intre fosta si actuala conducere nu s-a putut face nici pina in prezent datorita faptului ca Pavel Floroiu a refuzat in mod sistematic sa predea actele doveditoare ale schimbarii conducerii. "Ne-am adresat in mai multe rinduri invinuitului (n.r- Pavel Floroiu), am incheiat procese verbale, consemnind refuzul acestuia de a ne preda documentele si am investit si Judecatoria Focsani cu cererea de inscriere a modificarilor survenite in Consiliul de conducere a Obstii...", specifica Caluian in cererea adresata procurorilor Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea. "In mod cu totul nejustificat si cu rea credinta, fostul presedinte al Obstii Nereju, Floroiu Pavel, a refuzat in mod constant sa ne remita aceste documente", arata in continuare Vasile Caluian. Acesta a explicat ca, pentru ca schimbarile survenite in conducerea obstii sa fie validate, acestea trebuiau inscrise in Registrul Special al Obstii de catre Judecatoria Focsani. Originalele proceselor verbale intocmite cu ocazia alegerilor au ramas la Pavel Floroiu, noua conducere avind doar copii dupa aceste documente. La solicitarile repetate ale Consiliului Director al Obstii, Floroiu a semnat o copie a procesului verbal pe care a mentionat "Conform cu originalul" si a stampilat. Nici acest document nu a fost acceptat de Judecatoria Focsani care a solicitat actul in original sau copie legalizata ale acestuia. In urma unei hotariri judecatoresti ramasa definitiva si pronuntata pe 13 mai, Floroiu era obligat sa puna la dispozitia Consiliului Director documentele solicitate. Conform unei intelegeri, Floroiu urma sa astepte la sediul obstii, pe data de 9 iunie, executarea silita dispusa de instanta.


Floroiu- acuzat de falsificarea mai multor documente

Cu o zi inainte de data convenita cu executorul judecatoresc, respectiv pe 8 iunie, Pavel Floroiu a prezentat conducerii obstii Nereju un document (foto), autentificat la notarul public Maria Oprea. Fata de originalul dupa care au avut copie si reprezentantii noii conduceri, actul autentificat are o adaugire- "Comisia de votare va fi formata de Consiliul de administratie din persoane neutre", dar si o alta dispunere a semnaturilor. Anexat procesului verbal pe care actualul Consiliu Director il considera falsificat, Floroiu a depus si un alt proces verbal in forma autentica care ar fi invalidat alegerile din 27 martie, datat o zi mai tirziu. "Acest proces verbal nu atesta fapte reale, lucru care l-a determinat pe Ralea Aurel, inscris ca membru in mai sus mentionata comisie sa nu semneze procesul verbal. Acest din urma proces verbal este consecinta adaugirii in fals a frazei la care am facut referire mai sus in procesul verbal din 22 martie 2005. Ceea ce s-a urmarit a fost invalidarea alegerii noilor membri ai Consiliului de Administratie si inlocuirea lui Floroiu Pavel de la presedintia Obstii Nereju", afirma Vasile Caluian. Procesul verbal care invalideaza alegerile il inlocuieste astfel pe cel original, contrar celui prezentat de Floroiu.


Fostul presedinte vrea alte alegeri

Netinind cont de hotaririle prezentate luate instanta, Pavel Floroiu a publicat deja in presa locala un anunt privitor la convocarea Consiliului de Administratie a Obstii Nereju pentru organizarea de alegeri in data de 26 iunie. Floroiu nu este la prima tentativa de convocare a alegerilor, avind la activ alte doua incercari nereusite. Pentru ca schimbarea consiliului director al obstii nu a fost operata legal, Pavel Floroiu a ramas in continuare in posesia tuturor prerogativelor care deriva din functia de presedinte, respectiv stampila, dreptul de semnatura si cel de a dispune de sumele aflate in conturile obstii. Pentru ca obstenii l-au sustinut pe Vasile Caluian, acesta a solicitat BCR si Directiei Finantelor Publice Vrancea blocarea conturilor obstii pina la revenirea situatiei la normal. Conform celor declarate de Vasile Caluian, urmarirea penala impotriva lui Floroiu a fost deja inceputa, urmind ca organele de cercetare sa se pronunte in acest sens. Dosarul a ajuns la Politia Nereju, iar ieri o parte dintre cei implicati au dat declaratii.


Floroiu ameninta la rindu-i cu judecata

Pavel Floroiu vrea sa-l actioneze in judecata la rindu-i pe Vasile Caluian, sub acuzatia de calomnie. "Eu o sa-i deschid o actiune in instanta d-lui Caluian pentru ca nu se linisteste. Mi-a facut tot felul de reclamatii nefondate", considera Pavel Floroiu. Acesta considera ca activitatea obstii a fost impiedicata de catre Vasile Caluian si de sustinatorii lui. "Nu se poate lucra cu astfel de oameni. Eu am mers la executor cu actele originale, dupa care m-am dus la notar si le-am autentificat. Executorul poate sa va confirma acest lucru", apreciaza Floroiu, care a precizat ca nu a predat nimanui originalele pentru ca acestea sa nu fie eventual distruse. Fostul presedinte al obstii se considera indreptatit sa ocupe aceasta functie pentru ca alegerile din 27 martie nu ar fi fost validate. Acesta este si motivul pentru care, in aceasta duminica, la obstea Nereju vor fi organizate alegeri. "Nu s-a putut face acest lucru pina acum si pentru ca, intr-una din datile cind le programasem, caminul cultural a fost ocupat de o nunta. Daca nu se va reusi duminica, le vom organiza din doua in doua saptamini, pina cind conditiile legale vor fi intrunite", a mai precizat Pavel Floroiu. Imediat dupa alegeri, Pavel Floroiu a contestat ca Vasile Caluian a fost ales presedinte deoarece acesta nu a obtinut jumatate plus unu din numarul total al voturilor, inclusiv cele care au fost anulate. Vasile Caluian a obtiunt pe 27 martie majoritatea din numarul voturile valabil exprimate si a avut cistig de cauza pina acum in instanta. Pina una alta activitatea obstii ramine in continuare sub coordonarea lui Pavel Floroiu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.