Local

Sarbatoarea de 9 mai, mai disputata decit un razboi

Ziarul de Vrancea
10 mai 2005 666 vizualizări
Bush nu a luat cuvintul in public si nici nu se va intilni cu presa in timpul sejurului sau la Moscova .

Ceremonia de la Moscova a stirnit o multime de proteste. Dar nu pentru ca sint comemorate milioanele de victimele razboiului, ci pentru ca evenimentul are loc la Moscova, intr-un moment in care pare a se incerca reabilitarea a lui Stalin. Statisticile arata ca regimul comunist a facut mai multe victime decit al doilea razboi mondial.

Peste 50 de sefi de state din toata lumea au asistat la Moscova la o parada militara, pentru a marca implinirea a 60 de ani de la capitularea Germaniei naziste si sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa. Ceremoniile au inceput cu o bucatica de istorie - un steag sovietic, la fel ca cel ridicat in 1945 pe cladirea Reichstagului din Berlin, a fost scos in fata miilor de militari, veterani si invitati din Piata Rosie. Ministrul apararii, Serghei Ivanov a trecut in revista trupele garnizoanei Moscova, aliniate in fata tribunei oficiale, dupa care i-a predat stafeta presedintelui Vladimir Putin.

Acesta a subliniat in discursul sau sacrificiul poporului sovietic. "Toti cetatenii URSS au suferit pierderi ce nu vor putea fi reparate niciodata", a spus Putin. "A fost o victorie a tututor, a intregii lumi", a adaugat presedintele rus, aducind un omagiu aliatilor - Statelor Unite, Frantei si Marii Britanii. El a aratat ca cele mai grele lupte s-au dat pe teritoriul URSS si a spus ca lumea intreaga datoreaza recunostinta celor aproape 27 de milioane de cetateni sovietici ucisi in razboi. Putin a numit reconcilierea postbelica cu Germania "unul dintre cele mai importante evenimente din istorie". George Bush s-a aflat in tribuna oficiala alaturi de Vladimir Putin si la fel ca majoritatea invitatilor, s-a ridicat in picioare pentru defilarea care a urmat. Timp de aproape 40 de minute, prin Piata Rosie au trecut coloane de militari echipati ca in cel de-al doilea razboi mondial, masini din acea epoca pline cu veterani acoperiti de decoratii, precum si soldati ai armatei ruse din zilele noastre - in total 18 batalioane, reprezentind toate armele. La final, liderii mondiali au depus cite o floare si au tinut un moment de reculegere la monumentul soldatului necunoscut. La ceremoniile de la Moscova s-au folosit din plin simboluri ale erei staliniste, alimentind temerile ca presedintele Putin doreste la rindul sau sa fie un lider autoritar.

Estonia si Lituania au spus "niet"

Estonia si Lituania au refuzat invitatia de a participa, in semn de protest fata de ocupatia sovietica, inceputa de facto la 9 mai 1945. Tensiunea dintre Rusia si tarile baltice a luat o noua dimensiune odata cu declaratiile repetate de sprijin formulate de presedintele american, Goerge W. Bush. "Recunosc ca, pentru Vest, incheierea celui de-al doilea razboi mondial a insemnat pacea, dar in tarile baltice a adus ocupatia si opresiunea comunista", a afirmat, simbata, la Riga, presedintele american. Programul turneului sau in Europa, in mod evident, nu are cum sa fie pe placul rusilor, prevazind o vizita in Letonia, inaintea deplasarii la Moscova, iar, ulterior, un voiaj in Georgia, tara condusa de un reformator prooccidental de la "revolutia trandafirilor", la sfirsitul anului 2003.

In plus, observatorii au remarcat ca, spre deosebire de traditia voiajelor prezidentiale americane, Bush nu va lua cuvintul in public si nici nu se va intilni cu presa in timpul sejurului sau la Moscova. Indiferent cine a conceput astfel programul sau, aceasta lipsa de contact pare sa indice o anumita crispare. Rusii au respins cererile balticilor si presiunile americanilor de a cere scuze pentru ocupatia sovietica de dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Presedintele Poloniei, Alexandr Kwasniewski a mers totusi la Moscova, in ciuda presiunilor intense la care a fost supus din partea opozitiei, pentru a boicota evenimentul. Kwasniewski le-a cerut, duminica, rusilor "sa nu se teama de adevar" si a evocat represaliile staliniste din Polonia, masacrul de la Katyn si pierderea independentei tarilor baltice la sfirsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Printre ceilalti sefi de state prezenti in tribune s-au numarat presedintele Frantei, Jacques Chirac, presedintele Chinei, Hu Jintao, cancelarul german Gerhardt Schroeder si premierul Japoniei, Junichiro Koizumi. Romania a fost reprezentata de presedintele Traian Basescu, iar printre invitati s-a numarat si regele Mihai, singurul sef de stat din perioada razboiului, aflat in viata.

Regele Mihai a fost decorat de Vladimir Putin

Romania a fost reprezentata la ceremonie de presedintele Traian Basescu, iar printre invitati s-a numarat si regele Mihai, singurul sef de stat din perioada razboiului, aflat in viata. Dupa ce a fost alungat de Stalin de pe tron, regele Mihai a fost ieri decorat de catre Vladimir Putin. Presedintele Federatiei Ruse, un admirator infocat a lui Stalin a facut acest gest pentru actiunile regelui Mihai in timpul celui de-al doilea razboi mondial. cu medalia "60 de ani de la victorie". Au mai fost decorati cu aceeasi medalie fostii lideri grec, albanez si cipriot, dar si cu generalul polonez Wojciech Jaruzelski, care in 1981 a fost autorul unei actiuni in forta impotriva sindicatului independent Solidaritatea. Jaruzelski a studiat la scoala de ofiteri din Riazan, in URSS, in 1953, si apoi a preluat comanda unei unitati poloneze din Armata rosie.

Scrisoare deschisa impotriva ceremoniilor de la Moscova

Cotidianul Financial Times a publicat, ieri, o "scrisoare deschisa" semnata de 71 de personalitati, oameni politici, fosti diplomati si experti - inclusiv de fosta disidenta Elena Bonner si de primul presedinte al Lituaniei independente, Vytautas Landsbergis, care denunta celebrarea, la Moscova, a victoriei din 1945. "Desi aniversarea este, fara nici o indoiala, o ocazie serioasa de celebrare a uneia dintre cele mai importante victorii a umanitatii impotriva tiraniei, credem ca locul unde au loc festivitatile si alegerea tarii gazda sint total nepotrivite, tinind cont de principiile fundamentale in numele carora a fost repurtata victoria istorica din cel de-al Doilea Razboi Mondial", precizeaza textul. "La sase decenii dupa infringerea despotismului fascist in Europa, in Rusia libertatile civile si politice, statul de drept si institutiile democratice sint, in cazul in care exista, slabe si fragile", adauga scrisoarea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.