Național

Ziua Notarului Public 17 noiembrie 2023

Ziarul de Vrancea
17 nov 2023 2069 vizualizări

Garanți ai legalității și siguranței circuitului civil și a celui economic, notarii publici
aniversează 28 de ani de la intrarea în vigoare a legii de organizare și funcționare a
profesiei, reiterând angajamentul față de valorile fundamentale și obiectivele sub semnul
cărora își desfășoară activitatea.

 

 

 

 

 

Intrarea în vigoare, pe 17 noiembrie 1995, a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 a reprezentat momentul istoric al tranziției de la notariatul de stat la notariatul public modern. Profesia și-a asumat, responsabil și activ, rolul de partener de încredere al cetățenilor, mediului de afaceri și al statului, reluând, după o întrerupere de aproape cinci decenii, modelul de organizare care a funcționat în Transilvania, Banat și Bucovina înainte de anul 1947 și care își are începuturile cu peste nouă secole în urmă, odată cu apariția primelor

înscrisuri cu caracter notarial în Transilvania. În anul 2023, la aproape trei decenii de la fondarea notariatului modern, notarii publici se află în fața unor noi provocări, unice prin complexitate și anvergura efectelor transformative:digitalizarea profesiei, în contextul general al adoptării noilor tehnologii în cvasitotalitatea activităților umane.„Noile tehnologii, efectul lor de simplificare și mutare a activităților umane curente în spațiul digital indică noi competențe pentru notari în sprijinul cetățenilor, mediului de afaceri și administrației publice. Din această perspectivă, pentru beneficiarii serviciilor notariale, garanții fiabilității, credibilității și securității noilor tehnologii sunt notarii publici. Astfel, rolului nostru consacrat de furnizori de încredere juridică i se adaugă și cel de furnizori de încredere digitală. Îndeplinirea cu succes a misiunii ce ne revine - de garanți ai păcii sociale în societatea digitală, este posibilă doar în parteneriat cu celelalte instituții cheie ale statului român.”, a declarat domnul Dumitru Viorel Mănescu, notar public, președintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Harta parcursului digital al profesiei notariale are ca repere deja realizate: înființarea registrelor notariale de interes național; reformarea și eficientizarea procedurilor de arhivare și  înregistrare a actelor notariale și elaborarea noilor metodologii din sfera de competență a profesiei, astfel încât introducerea pe mai departe a noilor tehnologii să aibă loc pe un fundament solid; promovarea semnăturii electronice, încă din anul 2009, ca mijloc sigur de acces la informații confidențiale, venind în întâmpinarea cerințelor și necesităților de securitate digitală;

elaborarea programului informatic original privind evidența centralizată a tuturor actelor autentice instrumentate de notarii publici din România, prezentat notarilor în fază de proiect

încă din anul 2012; realizarea proiectului de informatizare și gestionare a activității notariale „I-NOT România”, realizat în parteneriat cu Genapi Franța, finanțat exclusiv de Centrul

Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale CNARNN – INFONOT. Entitatea din cadrul UNNPR căreia îi revine dificila misiune a implementării instrumentelor digitale în

activitatea birourilor notariale este Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale CNARNN – Infonot. În paralel cu sprijinirea permanentă a activităților curente ale

UNNPR, Centrul de Date elaborează și implementează proiecte inovative de digitalizare a activităților notariale, fără a ignora specificul local în care notarii publici profesează și fără a

pierde din vedere finalitatea procesului: scopul fuziunii serviciilor notariale cu noile tehnologii este acela de a oferi societății servicii convenabile în termeni de costuri financiare și de timp,

fără a face rabat la principalul atribut al misiunii notarilor publici, aceea de garanți ai siguranței circuitului civil și ai dreptului de proprietate. Acțiunile întreprinse în direcția implementării noilor tehnologii în activitatea notarială se desfășoară în cadrul mai larg al digitalizării administrației publice. Notariatul român lucrează îndeaproape cu factorii instituționali implicați în racordarea țării la revoluția tehnologică în desfășurare - Ministerul Justiției și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.Pe plan internațional, notariatul român, prin UNNPR, este o prezență activă și implicată, fiind parte a acordurilor și protocoalelor de colaborare încheiate cu organizații similare din Europa și din lume: Uniunea Internațională a Notariatului, Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană, precum și organizații profesionale ca Asociația Notariatelor Francofone, Asociația Franco-Română a Juriștilor, Asociația Rețelei Europene a Registrelor Testamentare, Institutul Internațional de Înalte Studii Notariale, Institutul Internațional de Istorie a Notariatului, Institutul European de Cercetare și Studii Notariale. Totodată, UNNPR are un istoric de relații cordiale și colaborare cu organizațiile reprezentative ale profesiei din Franța, Germania, Italia, Ungaria, Grecia, Malta, Bulgaria și Serbia. Activitatea internațională a UNNPR vizează schimbul de experiență și de bune practici în domeniul notarial și, mai recent, în procesul de digitalizare a profesiei. Obiectivul central al interconectării notariatului român la rețeaua europeană și mondială a notariatului latin îl reprezintă realizarea de avantaje semnificative din punctul de vedere al rapidității, calității și siguranței serviciilor furnizate cetățenilor și mediului de afaceri. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este organizația reprezentativă a profesiei notariale la nivel național și internațional, înființată potrivit legii și având ca obiective

permanente siguranța circuitului civil și a actelor și procedurilor notariale, protejarea beneficiarilor serviciilor notariale, lărgirea competențelor activității notariale, precum și crearea unui cadru optim și sigur pentru desfășurarea activității notariale.

 

Biroul Comunicare

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.