Național

VIDEO | Polițiștii nu vor să fie testați antidrog, așa cum propune un proiect de lege

Ziarul de Vrancea
20 nov 2023 1207 vizualizări
Foto:arhiza ZdV, Credit foto:ziarulamprenta.ro
Foto:arhiza ZdV, Credit foto:ziarulamprenta.ro

Polițiștii nu vor să fie testați pentru consumul de droguri sau alte substanțe psihoactive, așa cum propune un proiect de lege prin care se modifică statutul polițiștilor. Sindicaliștii consideră că o astfel de măsură este împotriva polițiștilor și aruncă o lumină proastă asupra corpului profesional.

Testarea antidrog a polițiștilor ar urma să se realizeze, potrivit proiectului de lege, atunci când sunt în timpul serviciului, când poartă uniformă sau armament și dacă există suspiciuni de consum de droguri sau substanțe cu efecte psihoactive.

Testarea o poate cere șeful ierarhic sau organele de verificare și control, prin sondaj sau în timpul evaluărilor medicale.

Dragoș Porojnicu, jurnalist TVR: În cazul în care testarea preliminară indică prezenţa în organism a unor droguri sau substanţe cu efecte psihoactive sau dacă refuză să se supună testării preliminare, poliţistul este scos imediat din serviciu, i se ridică armamentul şi este obligat să se supună recoltării mostrelor biologice.

Testarea preliminară ar fi o măsură preventivă, potrivit șefilor din Poliție, dar sindicaliștii susțin că nu era nevoie de un prouect de lege, iar testarea se poate face și acum.

Nu am vrut să acţionăm post factum, încercând să corectăm ceea ce am fi descoperit la un anumit moment şi să reparăm ceea ce ar fi produs un asemenea context, ci să acţionăm preventiv, consolidând cadrul normativ în vigoare", a declarat directorul general adjunct al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul IGPR, Valentin Minoiu.

Vasile Zelca, preşedinte SNPPC: În ultimii ani au fost descoperiți și dovediți drept consumatori de substanțe interzise trei sau patru polițiști pe an. Faptul că ministerul, din bravură sau nu știm de ce, încearcă și reușește să arunce o umbră asupra întregului corp al polițiștilor români, presupunând că toți consumă substanțe interzise, este o rușine din punctul de vedere al SNPPC.

In opinia sindicaliștilor, această iniţiativă a fost elaborată din cauza emoţiei publice create în urma cazurilor din această vară şi incapacităţii MAI de a gestiona situaţia.

Dan Saltelechi, vicepreşedinte Europol: Din dorința de a ieși în evidență cu anumite măsuri în fața opiniei publice nu au făcut altceva decât să afecteze în mod grav imaginea polițiștilor. Nu era nevoie de o astfel de modificare legislativă pentru a fi realizată testarea antidrog a polițiștilor. Ea se putea realiza și în trecut, și în prezent, doar prin implementarea unei astfel de prevederi în regulamentul de ordine interioară a fiecărui IPJ în parte.

Sindicaliştii au mai reclamat și propunerea testării cu aparatul poligraf.

Text informații +VIDEO: stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.