Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Unde dispar medicii români după ce iau Rezidențiatul?

Ziarul de Vrancea
10 oct 2022 530 vizualizări

În Rezidențiat întră 3500-4000 de studenți, dar apoi se eliberează doar 1000 de avize de liberă practică, arată Colegiul Medicilor

Președintele Colegiului Medicilor din România Daniel Coriu afirmă că este mare nevoie de medici cardiologi în țară, atrăgând atenția asupra unui fenomen îngrijorător - în România, anual, Colegiul eliberează doar 1000 de avize de liberă practică. Asta în timp ce în Universitățile de Medicină din țară termină, conform declarației sale, în jur de 3800 de studenți, români și străini. În Rezidențiat intră în proporție aproape egală, însă ulterior în țară rămân să profeseze foarte puțini dintre ei. Și nu salariile sunt principalul factor care îi determină să plece, spune Daniel Coriu. „În Universitățile de Medicină din România, aproape anual, termină în jur de 3800 de studenți români și străini. În Rezidențiat întră în jur de 3500, 4000, iar în Colegiu 1000 pe an. Deci în Colegiul Medicilor din România noi eliberăm 1000 de avize de liberă practică. Unde sunt restul studenților? Unde sunt restul rezidenților? Nu în România. Vorbeam zilele trecute cu o colegă din Germania care lucrează la Mann Institute și așteaptă cu mare drag colegi din România, acele lucruri se întâmplă și în Franța, și în Spania și în Italia și în UK, în Statele Unite medicii români sunt bineveniți. Nu mai punem problema de bani,mai este altceva și cred că trebuie să identificăm acel altceva, de ce medicii români preferă să plece din România. Poate în viitorul apropiat ă reușim să avem o dezbatere publică, avem nevoie de cardiologi, mare nevoie”, a declarat Coriu la Gala Inimii 2022 organizată de Fundația Română a Inimii și de Societatea Română de Cardiologie cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.

Problema lipsei medicilor în zonele rurale a fost adusă din nou în atenția publică. În Capitală și în alte 5-6 județe lucrurile merg bine, spune Președintele Colegiului Medicilor, însă în multe alte zone este mare nevoie de specialiști. „Sigur,în centrele universitare nevoile sunt acoperite. Dar ce facem cu restul localităților? Vorbim de București și alte 5-6 județe unde lucrurile merg foarte bine, dar în rest ce facem?”, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România.

Galațiul, în topul orașelor din Europa în care se mănâncă bine și ieftin

În funcție de oferta gastronomică, britanicii au realizat un top în care au inclus orașele din Europa. Deși proabil că pentru unii pare greu de crezut, pe locul 6 s-a clasat un oraș de la noi din țară, Galațiul. Acolo se mănâncă bine și ieftin. Pe primul loc în top se află Lisabona, unde se găsesc cele mai multe restaurante cu prețuri accesibile. În medie, pentru o masă, o persoană trebuie să plătească în jur de 14 euro. După Lisabona se clasează în top Florența, Atena și câteva orașe din Spania. Pentru realizarea acestui top, britanicii au urmărit prețul mediul al unui meniu, numărul restaurentelor pe cap de locuitor, dar și diversitatea acestora, potrivit observatornews.ro

Cu atât mai mult, pentru acest clasament au fost analizate restaurante din 92 de orașe din Europa, 7 dintre acestea fiind de la noi din țară. Deși unii ar fi crezut că Bucureștiul va ocupa și el o poziție bună în top, acesta se află abia pe locul 41, iar Iașul pe 62. În top, o mare parte din orașele care s-au clasat pe primele 10 poziții la oferta gastronomică au fost din Spania, acestea fiind Valencia, pe locul 4, Barcelona, Sevilla, Palma de Mallorca și Alicante.

Bode vrea “armistițiu politic” pentru Schengen

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a cerut luni un “armistițiu politic” până la luarea unei decizii privind eventuala aderare a României la spațiul Schengen, decizie ce ar putea fi luată la Consiliul UE din luna decembrie, potrivit News.ro. Bode, implicat în scandalul licitației BMW și în controversa legată de doctoratul său, arată că “disputele politice” pot fi reluate după eventuala intrare în Schengen.

“Vreau să fac un apel la un armistițiu politic: este timpul ca toate forțele politice să dovedească unitate pe acest dosar major pentru România. Sunt momente când nu trebuie să ratăm șansa istoriei și să dovedim maturitate politică și consens. Pentru că dosarul Schengen nu este pe persoană fizică, este al României și nu trebuie virusat politic. Sigur că după realizarea acestui obiectiv putem să reluăm toate disputele politice și, dacă este nevoie, eu personal sunt pregătit să intru în orice malaxor al diversiunilor, doar ca România să fie țară membră a Spațiului Schengen începând cu 1 ianuarie 2023”, a declarat luni Lucian Bode.

Fiscul scoate la vânzare o parte din averea Elenei Udrea

ANAF vinde două mașini aparținând fostului ministru Elena Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani, precum și mai multe terenuri situate în apropierea lacului Străulești, arată documente analizate de Profit.ro. Deși mașinile sunt destul de vechi, Fiscul vrea 7.158 euro pentru Fiat 500 și 7.685 euro pentru Mercedes Benz S500. Cea mai mare parte a banilor ar trebui, însă, să vină de pe cele șase terenuri, pentru care ANAF încearcă să obțină cel puțin 793.447 euro, preț care include TVA.

Elena Udrea execută în prezent o pedeapsă de șase de închisoare, în urma condamnării în dosarul Gala Bute.

ANAF scoate la vânzare frecvent bunuri mobile și imobile, atât pentru recuperarea de datorii către stat rezultate din neachitarea de taxe și impozite, precum și pentru recuperarea unor prejudicii în dosare penale. Procedura Fiscului este ca prețul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitație să fie redus la a doua cu 25%, iar la a o a treia încercare cu încă 25% din prețul inițial. Ulterior, prețul nu mai scade.

Cadavrul unei fete de 16 ani, găsit într-o casă în construcție din Gorj.

“La data de 10 octombrie, în jurul orei 9:17, polițiștii din cadrul Poliției Tismana au fost sesizați de către un bărbat din orașul Tismana, cu privire la faptul în incinta unei case aflate în construcție, a găsit o tânără spânzurată”, arată IPJ Gorj. “La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, în vederea efectuării de cercetări, stabilind că se confirmă cele sesizate. A fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, a fost constatat decesul fetei”, a adăugat IPJ Gorj.

Fata s-ar fi supărat din cauza unor certuri cu iubitul ei, potrivit Gazeta de Sud.  Pe corpul său nu au fost găsite urme vizibile de violență. Trupul adolescentei va fi analizat de medicii legiști pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

A murit actorul Doru Ana, la vârsta de 68 de ani

Actorul Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani. “Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 - 11 octombrie 2022)”, se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producție a TVR.

“Cât de trist! Știam cât de bolnav a fost! Și totuși fostul meu coleg de an, prin dispariția lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat in suflet! Sunt copleșit de emoție! Dumnezeu să te ierte, Dorule, și să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriți prin tot ce ai creat și pentru modestia și verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!”, a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.

Și actrița Medeea Marinescu a scris că regretă plecarea profesorului și actorului Doru Ana. “Astăzi, unul din profesorii mei de la clasa de actorie a plecat într-o stea. Actorul Doru Ana. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris Medeea Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, promoția 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.

Fiul vrăjitoarei Norvegia, reținut după ce a primit 50.000 de lei pentru ritualuri oculte

Un minor în vârstă de 16 ani a fost reținut de polițiștii de investigații criminale din Târgu Neamț pentru înșelăciune și șantaj, în urma unor percheziții domiciliare efectuate în județul Ilfov. “Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii august 2022, o persoană, de 16 ani, având complicitatea unui tânăr, de 20 ani, ambii din județul Ilfov, ar fi indus în eroare o tânără, de 20 ani, din Păstrăveni, sub pretextul că pentru anumite sume de bani, ar fi realizat diferite ritualuri oculte. Astfel, persoana vătămată ar fi achitat 50.000 lei, pentru realizarea acestor ritualuri. Ulterior, când aceasta ar fi dorit să renunțe la serviciile prestate de cei doi, aceștia i-ar fi adresat în numeroase rânduri amenințări cu acte de violență și cu publicarea în spațiul public a respectivelor ritualuri, cu scopul ca persoana vătămată să remită, în continuare, diferite sume de bani”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, subinspectorul Ramona Ciofu.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, tatăl minorului este liderul clanului Sadoveanu iar mama acestuia este vrăjitoarea Norvegia.

Sibiu: Suspiciune de ucidere din culpă în cazul adolescentului găsit în comă pe stradă

Adolescentul care a decedat în Axente Sever, găsit în comă pe stradă de echipajele SMURD, cel mai probabil a fost lovit de un copac care a căzut peste el în pădure, în timp ce băiatul încerca să fure lemne împreună cu alți doi tineri din localitate, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. “Referitor la cazul minorului în vârstă de 15 ani din Axente Sever, la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și ucidere din culpă. (...) Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș“, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Potrivit Poliției, o persoană a sunat luni la 112 și a anunțat că adolescentul a avut un accident grav, după ce a căzut de la înălțime, dintr-un copac din pădurea de la marginea localității Axente Sever. “La data de 10.10.2022, în jurul orei 15:48, polițiștii sibieni au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un minor, un băiat în vârsta se 15 ani, din Axente Sever, a suferit un accident grav prin cădere de la înălțime, în timp ce se afla într-o pădure din extravilanul localității. În fapt, din cercetările efectuate până în acest moment, polițiști au stabilit faptul că minorul, alături de alți doi localnici, în vârstă de 25 și 30 de ani, s-ar fi deplasat într-o pădure din extravilanul localității de domiciliu, unde ar fi căzut dintr-un copac”, se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.

După ce polițiștii au ajuns în pădure, aceștia și-au dat seama că este posibil ca de fapt adolescentul să nu fi căzut din copac, ci un arbore secționat să se fi prăbușit peste el. “Întrucât în imediata apropiere polițiștii au identificat un alt arbore, secționat în mai multe bucăți, s-a creat suspiciunea rezonabilă că accidentul suferit de minor s-ar fi produs altfel decât a fost descris, respectiv prin căderea unui arbore secționat peste minor”, susțin cei de la IPJ Sibiu.

Caz de leptospiroză la “Infecțioase” Iași

La Spitalul Clinic de Boli Infecțiose ”Sf. Parascheva” Iași se află sub tratament și îngrijire un caz de leptospiroză cu complicații importante.

Este vorba de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din zona rurală și  care s-a prezentat marți în triajul spitalului prezentand icter ( tegumetele și sclerelor -  albul ochilor îngălbenite) modificare care, din spusele acestuia persistau de câteva zile. În urma discuțiilor cu medicul curant, acesta a povestit că lucrează în construcții și că înainte cu o săptămână de a se prezenta la spital a avut simptome de viroză respiratorie reprezentate de: febră, frison, mialgii, artralgii (dureri de oase), care au trecut după ce a luat tratament simptomatic. Ulterior a obsevat schimbarea coloratiei tegumentului.

Pacientul a fost supus investigațiilor clinice și paraclinice pentru a se stabili cu exactitate diagnosticul.

Pentru că avea un comportament nefiresc, medicii au vrut să excludă și prezența oricărei substanțe interzise în sânge, sau a unei intoxicații indiferent de natură sa. Rezultatele finale ale probelor lucrate în laboratorul de analize medicale al spitalului au confirmat prezența antileptospirei canicula( leptospiroza) pentru care s-a initiat imediat tratamentul.

Pacientul prezinta o evolutie buna, valorile probelor renale și hepatice tind spre normal.

Va mai rămâne internat cel puțin încă o săptămână însă, după întoarcerea la domiciliu va trebui să respecte regimul alimentar, dublat de medicatia hepatoprotectoare) și odihnă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.