Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă e candidatul PNL la prezidențiale

Ziarul de Vrancea
21 oct 2023 949 vizualizări

PNL ar trebui să meargă într-o alianță de dreapta, cu USR, nu cu PSD, spune europarlamentarul

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a susținut sâmbătă, la Prima TV, că Nicolae Ciucă este în acest moment candidatul partidului la alegerile prezidențiale.  ”Partidul are azi un candidat la prezidențiale. E Nicolae Ciucă. E foarte bun Nicolae Ciucă. A evoluat enorm în ultimele luni. Am fost în diverse locuri cu Nicolae Ciucă, și-n țară, și-n diaspora. E uman. Omul ăsta e uman și e sincer. Ce știe face și răspunde, ce nu știe, spune: «Domnule, lăsați-mă să mă informez». Nu e atotștiutor, nu e arogant, nu e corupt. E un om de bun simț”, l-a descris Rareș Bogdan pe liderul PNL Nicolae Ciucă.

El respinge varianta unei candidaturi comune PSD-PNL la alegerile prezidențiale.

”Vreți să ne omorâți? Dacă PNL consideră că trebuie să meargă pe o listă comună cu cineva, ok. Eu, personal, consider că ar fi mult mai firesc ca PNL să meargă într-o alianță de dreapta. Părerea mea! USR nu poate juca cu PSD, PSD nu poate juca cu USR.  Spre deosebire de celelalte forțe politice, PNL este singurul care poate construi alianțe și pe stânga, și pe dreapta. În schimb, excludem orice alianță cu partide extremiste, partide anti-semite, pro-ruse, pro-chineze, anti-UE, cum sunt AUR sau SOS Șoșoacă”, a concluzionat Rareș Bogdan.

“Noi, liberalii avem voie să avem pantofi de 1.500 de euro”

Prim-vicepreședintele PNL mai susține că de 100 de lei, asemenea premierului Marcel Ciolacu, și-ar cumpăra roșii, brânză, pâine și untură. ”Roșii, brânză de la sibienii mei, pâine și untură, unsoare, cum se zice în Ardeal. Nu știu ce a luat Ciolacu, dar știu un singur lucru: în politică trebuie să fii foarte atent, că poți să cazi în ridicol extrem de rapid. Trebuie să aibă grijă! Eu atât îi spun, cu simpatie: Domnule, ai grijă! Vi-l amintiți pe Adrian Năstase în cizme de cauciuc și în vestă? Nu încerca să fii ceea ce nu ești”, a spus Rareș Bogdan la Prima TV.

El a declarat că nu are pantofi de 1.500 de euro, așa cum poartă liderul ”socialist” Marcel Ciolacu.  ”N-am pantofi de 1.500 de euro. Și sunt un om bogat și port haine scumpe. N-am pantofi de 1.500 de euro. Sunt invidios. Socialist cu pantofi de 1.500 de euro? Noi, liberalii avem voie să avem pantofi de 1.500 de euro. Să-și cumpere niște galoși!”, a îndemnat eurodeputatul PNL.

În luna iulie, la ziua Patriarhului Daniel, premierul Marcel Ciolacu și președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis s-au afișat cu pantofi italienești identici, de peste 1.500 de dolari, conform relatărilor de presă.

“PNL va fi peste AUR la europarlamentare”

Rareș Bogdan consideră că cea mai mare surpriză la alegerile din anul 2024 va fi reprezentată de scorul sub așteptări al AUR.  El spune că liberalii au făcut sondaje în mai multe județe și în niciunul AUR nu depășește 20 de procente. “Cea mai mare surpriză în alegerile din anul 2024 o va reprezenta scorul sub așteptări al AUR. Eu am sondaje de opinie, împreună cu Dan Motreanu, care se ocupă direct și eu în subsidiar, fiind plătite de domnul Bode, secretarul general. Noi cercetăm toate județele și orașele reședință de județ. Nici pe departe AUR nu este la nivelul…. Noi încă nu am testat și avem vreo 20 de rezultate, un județ unde AUR să depășească 20 la sută. Cel mai mult are 18% cred că în Dâmbovița. În Constanța avea…avea în Gorj unde și PRM-ul dacă vă amintiți, și PPDD-ul lui Dan Diaconescu a avut foarte mult, dar niciun județ… Există și județe cu 6, 7, cu 8, cu 11”, a precizat Rareș Bogdan.

El susține că AUR va fi departe de ceea ce se așteaptă. “Și noi nu ne-am apucat încă de AUR. Când noi ne vom apuca de ei, adică când vom intra cu ei, pentru că până acuma i-am considerat marginali și am considerat că nu merită să intrăm în dispută cu ei. A polemiza cu AUR e foarte simplu, pentru că argumentația lor e foarte subțire, e foarte ușor de demontat, nu au profunzime, nu au cunoștințe, iar patriotismul lor este de mucava. Plus faptul că atacă Uniunea Europeană cu o asemenea virulență, faptul că 820.000 de fermieri români iau bani de la Uniunea Europeană prin subvenția directă și când le spui vine AUR, la revedere bani europeni. Cum? Că intrăm în faliment. Eu vă spun doar că la revedere. Patru miliarde de euro a luat Clujul bani europeni, patru miliarde de euro, strict bani europeni”, a explicat prim-vicepreședintele PNL.

Întrebat dacă PNL va fi peste AUR la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan a răspuns: “Fără nicio problemă. PNL va avea un scor mult, mult, mult peste ceea ce se crede din punct de vedere al scorul electoral, pentru că PNL are câteva atuuri. Eu vă spun că peste 20 dacă colegii mei vor înțelege cât de important este să folosim, să ne folosim de atu-urile pe care le avem. Și atuurile sunt: lucrurile realizate în cadrul guvernării despre care n-am vorbit, foarte multe lucruri realizate în cadrul guvernării despre care nu am vorbit, trecînd prin trei crize profunde. Una, cea Covid, gestionată de PNL, guvernul Orban, a doua, criza energetică, gestionată de guvernul PNL, prin Ciucă, și a treia, criza războiului din Ucraina, care a fost gestionată de PNL prin guvernul Ciucă, în parteneriat cu Iohannis”.

El a enumerat și alte argumente pe care liberalii le-ar putea prezenta în fața electoratului. “Nu am vorbit de faptul că am adus fonduri europene de 11 miliarde, că am ajuns la 74% absorbție. Nu a fost nici atât. A fost sub 50 la sută România, că am adus investiții directe de 11 miliarde, nu am vorbit despre ceea ce am realizat efectiv, ci permanent am lăsat propaganda populistă să acuze Ce ați făcut voi? Știți, eu când aud ”Ce ați făcut, domne, România… ”. Există o apologie a dezastrului. Lumea nu poate să nege că România a evoluat, dar trebuie să le spui oamenilor. Oameni nu sunt de rea credință, dar trebuie să le aduci argumente”, a mai transmis Rareș Bogdan.

Cluj: Accident rutier cu doi morți la ieșirea din Gherla

Un grav accident rutier a avut loc, sâmbătă seară, pe drumul european E576, în județul Cluj, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, doi oameni au murit. Una dintre victime a fost găsită fără plus, întinsă pe carosabil, în afara autoturismului. Accidentul produs la ieșirea din orașul Gherla către Dej a fost provocat, conform primelor cercetări făcute de poliție la fața locului, de către un tânăr de 24 de ani care a intrat într-o depășire neregulamentară iar mașina pe care o conducea s a izbit violent de autoturismul în care se aflau cele două victime și care circula regulamentar. Șoferul suspectat că a provocat accidentul era băut, aparatul etilotest indicând, un cazul său, o alcoolemie de 0,60 mg alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din primele informații, există suspiciuni că tânărul ar fi fost drogat. El a fost reținut ieri de polițiști.

La sosirea echipajelor de salvatori, la locul accidentului a fost găsit un bărbat în stop cardio-respirator, întins pe sol, în afara autoturismului. Victimei i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.  O a doua victimă, o femeie, a fost găsită încarcerată, cu multiple traumatisme și în stare de inconștiență. Ea a fost predată de către pompierii de la descarcerare către un echipaj medical, însă la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi resuscitată. Bărbatul decedat avea 67 de ani, iar femeia avea 63 de ani. Amândoi se aflau în același autoturism.

Iași: Bărbat cu arsuri grave adus la spital, după explozia cazanului în care făcea țuică

Un bărbat dintr-o comună ieșeană a ajuns la spital cu arsuri pe 60 la sută din suprafața corpului, după explozia cazanului în care făcea țuică. Bărbatul are 58 de ani și este din localitatea ieșeană Cilibiu, comuna Golăiești. El a fost preluat de o ambulanță și adus la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași. ”Este vorba de o arsură provocată de lichid fierbinte în urma exploziei cazanului în care fierbea țuica. La prima evaluare a fost afectată 60 la sută din suprafața corpului, având arsuri pe torace, membre inferioare și superioare”, a declarat sâmbătă după-amiază medicul coordonator UPU-SMURD, Diana Cimpoeșu.

ProiEct USR: Elevii să aibă acces gratuit la muzee, concerte și spectacole

Elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte și spectacole, precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de către deputatul USR Filip Havârneanu.

„Într-o societate tot mai amenințată de lipsa unor modele, muzeele și alte medii culturale de învățare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor și să le ofere posibilitatea de «a se împrieteni» cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, știință, artă și alte oportunități educaționale, fără a exista o condiționare financiară. În vremurile actuale, în care generația tânără și copiii sunt prizonierii dependenței de internet sau de jocuri online, muzeele și instituțiile culturale au obligația să își lărgească misiunea și să caute soluții pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viața fiecărui elev”, a declarat deputatul USR Filip Havârneanu, potrivit unui comunicat de presă al partidului. Proiectul USR modifică Legea învățământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.

Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate și elevii români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român.

Accesul gratuit pentru elevi reprezintă, practic, o investiție în viitorul lor educațional, dar și o șansă acordată societății românești, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de cultură. 60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme. În plus, majoritatea bibliotecilor școlare sau de cartier, baza de plecare a alfabetizării culturale, s-au închis după Revoluție, mai spune sursa citată.

Spectator, accidentat mortal la Campionatului Național de Viteză în Coastă

Un accident în care a fost implicat și un spectator a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, în a treia manșă de antrenamente a ultimei etape din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, desfășurată la Câmpulung, pe traseul Lerești-Voina. Potrivit FRAS, spectatorul se afla într-o zonă interzisă publicului, informează fras.ro. Poliția județeană Argeș anunță că bărbatul accidentat în timpul cursei automobilistice are 35 de ani și este din Lerești. Primele verificări făcute de către polițiști arată că pilotul autovehiculului „ar fi ratat un viraj, pătrunzând pe un drum forestier adiacent traseului de concurs”. Reprezentanții ISU Argeș au anunțat ulterior că elicopterul SMURD nu a mai făcut transferul bărbatului către spitalul din Capitală, deoarece pacientul a decedat.

Într-un viraj de stânga, Claudiu Ciucă, pilotul cu nr. 83, a frânat târziu și mașina a intrat într-o zonă interzisă publicului. Bolidul s-a oprit într-o mașină care era parcată la aproximativ 30-40 de metri de axa drumului, accidentând un spectator care nu a respectat indicațiile de securitate și a rămas totuși în zonă.

O femeie a sărit din mers dintr-o mașină în care era ținută cu forța de soțul ei

O femeie dintr-o localitate din județul Galați a sărit dintr-o mașină aflată în mers, condusă de soțul său, care a lovit-o și a ținut-o cu forța în autoturism.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și violență în familie.

Polițiștii din comuna gălățeană Bălăbănești au fost sesizați pe 19 octombrie de o femeie din localitate despre faptul că soțul ei ar fi venit la domiciliul mamei sale, din satul Ciureștii noi. Femeia ar fi urcat în autoturismul soțului pentru a discuta cu acesta, însă între cei doi ar fi izbucnit un conflict, ulterior soțul lovind-o de mai multe ori. "Femeia l-ar fi rugat pe bărbat să oprească autoturismul, dar acesta ar fi refuzat, astfel că ea ar fi deschis portiera dreapta față și ar fi sărit din mers. Bărbatul ar fi oprit autoturismul, ar fi mers după soția sa, pe care ar fi condus-o cu forța la mașină. Ulterior, după o perioadă de timp, bărbatul ar fi lăsat-o pe aceasta la domiciliul mamei sale. În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, anterior, bărbatul ar mai fi amenințat-o pe soția sa, fapt ce i-ar fi creat acesteia o stare de temere", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de IPJ Galați.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, violență în familie și lipsire de libertate, în cauză fiind emis și un ordin de protecție provizoriu. El a fost reținut de polițiști.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.