Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Maia Sandu dezvăluie principala piedică în calea aderării Moldovei la UE și NATO

Ziarul de Vrancea
30 oct 2023 1507 vizualizări

“Ăsta e sabotaj economic! Și-mi asum cât se poate de clar aceste acuzații!”, spune fostul ministru al Proiectelor Europene

Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, avertizează că România poate pierde peste 500 de milioane de euro din cauza ministrului Marcel Boloș, care a condus Ministerul prin ordonanțe de urgență ca să evite orice fel de răspundere.

Cele 500 de milioane de euro se pierd de la un singur program operațional, cel de Competitivitate (POC). Sunt informații publice comunicate de MIPE în urma unei solicitări în baza Legii privind liberul acces la informații cu caracter public, precizează USR într-un comunicat de presă.

Marcel Boloș e acuzat că a stabilit prin OUG 36/2023 termenele pentru închiderea programelor operaționale aferente perioadei 2014-2020, deși putea să emită un ordin de ministru sau cel mult o hotărâre de guvern, care ulterior se puteau modifica ușor.

Unul dintre aceste termene a fost 30 septembrie 2023, dată după care se reziliază toate contractele care nu aveau un progres financiar de 5% sau de 10%, în funcție de programul operațional. Asta înseamnă că 1.669 de contracte de finanțare (din 1.928) ar trebui reziliate conform legii, deși teoretic mai pot fi implementate până la sfârșitul anului, susține Ghinea.

„Specialistul lu’ pește ținut în brațe de Hellvig, dar și lăudat și promovat de toată șefimea și baronimea penelistă și pesedistă, a băgat acest termen în mai, înainte de a pleca de la MIPE, în condițiile în care procesul de evaluare/contractare pentru două axe din cadrul Programului Operațional Competitivitate s-a încheiat în luna septembrie 2023 (scrie negru pe alb în răspunsul MIPE). Cum să pui în lege progres financiar de peste 5% dacă tu nici nu ai semnat contractele?! E de noaptea minții. Asta înseamnă că 1.669 de contracte de finanțare (din 1.928) ar trebui reziliate conform legii, deși teoretic mai pot fi implementate până la sfârșitul anului. Suma totală a acestor contracte este 2,42 miliarde de lei, aproximativ 500 de milioane de euro. Și vorbim doar despre un singur program operațional. Iar catastrofa asta umană gestionează acum toate finanțele țării. Ăsta e sabotaj economic! Și-mi asum cât se poate de clar aceste acuzații!”, spune Cristian Ghinea, fost ministru MIPE.

USR va depune o propunere legislativă prin care să fie eliminat acest termen de 30 septembrie la care toate contractele ar trebui reziliate, decizia de reziliere urmând să fie luată doar după o analiză din care să rezulte că proiectele nu pot fi fazate sau continuate pe cheltuiala beneficiarilor.

Autoritățile din Botoșani s-au chinuit cinci ani să construiască un heliport nefuncțional și apoi l-au sărbătorit ca pe ziua națională

În urmă cu câteva zile, la Botoșani, a fost inaugurat cu preot și panglică, medalii și plachete, un heliport. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au participat peste 20 de oficialități locale și județene, reprezentanți ai Ministerului Apărării, șefi de la SMURD. Un heliport este pur și simplu o platformă de beton, prevăzută cu un drum, pe care poate ateriza un elicopter. Era necesar pentru sistemul medical de urgență, în condițiile în care pe timpul nopții nu se putea ateriza la Botoșani.

Finalizarea proiectului a durat nu mai puțin de cinci ani și a costat 1,5 milioane de lei, iar elicopterele preferă să aterizeze în câmp deoarece piloții spun că heliportul, așa cum a fost el proiectat și construit, nu este sigur, au scris jurnaliștii de la Monitorul de Botoșani.

Problemele au început cu alegerea terenului, neapărat în proprietatea MAI. Pe terenul identificat a fost necesară demolarea unei clădiri, dar terenul a rămas în continuare prea mic. Așadar, a fost necesară obținerea unor metri în plus de la compania CFR, apoi terenul se află în oraș, iar traficul aerian deranja locuitorii din zonă. A fost nevoie de construirea unor panouri fonoabsorbante. În final, heliportul nu este folosit deoarece nu oferă siguranță. Fiind înghesuit, există riscul ca panourile să se desprindă în momentul în care aterizează elicopterele, spun piloții intervievați de Monitorul de Botoșani.

Maia Sandu: Biserica trebuie să lucreze pentru integrarea europeană a Moldovei

n recent, într-o scrisoare adresată patriarhului Kiril, mitropolitul pro-rus Vladimir se plângea că legătura cu Moscova face biserica pe care o conduce nepopulară în rândul enoriașilor moldoveni

 

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a intervenit în disputa care opune cele două biserici ortodoxe rivale din țara sa, Mitropolia Moldovei – aflată sub tutela Moscovei – și Mitropolia Basarabiei, care ține de Biserica Ortodoxă Română – afirmând că Biserica ar trebui să faciliteze obiectivul principal al țării, și anume integrarea europeană.

O proporție de 92% din cei 2,5 milioane de locuitori ai Moldovei sunt creștini ortodocși, dar niciuna dintre biserici nu este autocefală sau independentă: una răspunde în fața Moscovei, cealaltă în fața Bucureștiului, explică Reuters.

Într-o scrisoare a șefului celei mai mari biserici ortodoxe către biserica-mamă rusă, făcută publică săptămâna trecută, mitropolitul Vladimir se plângea că legătura cu Moscova – și invadarea Ucrainei – face biserica pe care o conduce nepopulară în rândul enoriașilor. „Biserica trebuie să funcționeze în funcție de interesele statului și ale cetățenilor săi”, a declarat președinta pro-europeană Maia Sandu într-un interviu la televiziunea Vocea Basarabiei. „Statul nu poate interveni în afacerile bisericii. Cred că toată lumea ar trebui să lucreze pentru atingerea obiectivului principal al țării. Iar asta înseamnă astăzi pace și integrare europeană”, a punctat Maia Sandu.

În scrisoarea sa către patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Vladimir a scris: „Mitropolia Moldovei se află la periferia societății moldovenești din cauza legăturilor sale cu Biserica Ortodoxă Rusă”. Înaltul prelat a arătat că aceasta este din ce în ce mai nepopulară din cauza „contextului regional”, o referire implicită la sprijinul total al Bisericii ruse pentru războiul din Ucraina. Iar Rusia nu a înțeles, a mai spus el, că unificarea Moldovei cu România este „inevitabilă”.

Recent, Vladimir a caterisit șase preoți care au părăsit biserica sa pentru a se alătura bisericii rivale, Mitropolia Basarabiei, care are în subordine 25 la sută dintre diecezele din țară. Mitropolia Basarabiei a denunțat această decizie a mitropolitului Vladimir ca fiind „absurdă și ridicolă” și l-a acuzat că susține ideea „lumii rusești”, a unei sfere de influență rusească dincolo de granițele sale.

Moldovenii sunt obișnuiți de mult timp să se afle sub influența culturală a Rusiei și a României. Mulți folosesc ambele limbi în mod alternativ – deși ideea de a se alătura României într-o uniune politică a fost o perspectivă îndepărtată timp de mulți ani. Dar războiul din Ucraina îi îngrijorează pe mulți. Maia Sandu a denunțat conflictul, a acuzat Moscova că a complotat pentru a o înlătura și s-a dedicat unei campanii pentru a asigura aderarea țării la Uniunea Europeană, scrie Reuters.

Fostul șef al Curții Constituționale din Moldova, Alexandru Tănase, crede că aceste critici aduse Moscovei fac parte dintr-o încercare a Mitropoliei Moldovei de a-și asigura autocefalia. Biserica cu sediul la Kiev a făcut același lucru în Ucraina post-sovietică, dar acest lucru a durat mai mult de 25 de ani. „Biserica Ortodoxă din Moldova înțelege că atât timp cât va rămâne parte a Bisericii Ortodoxe Ruse va pierde influență și riscă să rămână la periferie”, a declarat Tănase pentru Vocea Basarabiei. „Biserica rusă nu este cu adevărat o biserică, ci un organ de

 Premieră în România: Amendă record pentru proprietarii terenului retrocedat în Parcul IOR

Proprietarii celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR au fost amendați de Primăria Capitalei, prin Poliția Locală, cu 35 milioane de euro pentru diminuarea spațiului verde, a anunțat ieri primarul general, Nicușor Dan. Amenda a fost dată pentru că pe o suprafață de 9.000 mp din spațiul verde au fost scoși arborii și iarba și zona a fost nivelată.

„Am venit să anunțăm amenda pe care Poliția Locală a dat-o ieri proprietarului din Parcul IOR, doamna Cocoru, în sumă de 35 de milioane de euro. Țin să felicit Polia Locală a Municipiului București pentru acest gest. În sfârșit Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate care apără interesele cetățenilor”, a declarat Nicușor Dan.

Amenda a fost dată în baza Legii 24/2007 privind spațiile verzi.

„Aici am avut de a face cu o bătaie de joc la adresa cetățenilor și a interesului public, care în sfârșit este penalizată de autoritatea publică. Este vorba de un articol din Legea 24/2007 care interzice reducerea suprafețelor de spațiu verde și este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24, atât prin anumite propuneri care s-au făcut la Codul Urbanismului cât și de modificare a Legii 24, care sunt dezbătute în Parlament, acest articol ar urma să dispară. Este un articol care penalizează schimbarea destinației spațiului verde sau reducerea suprafeței spațiului verde cu o sumă între 10.000 și 20.000 lei/mp”, a explicat Nicușor Dan. Amenda poate fi contestată în instanță de proprietari.

În ceea ce privește atacarea titlului de proprietate în instanță, primarul general a fost destul de rezervat. „Cred că sunt 6 luni de când ne preocupă situația Parcului IOR și acționăm pe două planuri: un plan, dreptul de proprietate. Cel de-al doilea plan, amenda pe care am dat-o azi, pe care nu am dat-o să o dăm să facem un spectacol TV, am dat-o ca să fie plătită de proprietarul care a făcut aceste fapte și pentru asta analiza juridică a fost foarte-foarte amănunțită. În ceea ce privește partea de proprietate, există de asemenea, o analiză foarte amănunțită și marea problemă este că într-un litigiu în care municipiul a fost parte, s-a stabilit opozabil și față de primarul municipiului București și față de Municipiul București și Sectorul 3, că aici nu este parc. Și atunci, din considerentul ăsta, o acțiune pe care noi să o facem pe partea de proprietate, are destul de puține șanse de reușită.

Nu vreau să comentez acțiunea Prefectului. Dar vreau să vă informez că cu la fel de mare tamtam prefectul Greblă a atacat actele de retrocedare pentru Parcul Bordei și instanța le-a respins ca tardive fiindcă instituția prefectului cunoște de 20 de ani dispoziția de retrocedare.Nu vreau să comentez acțiunea prefectului, eu mi-aș dori să aibă succes. Suntem în contact cu ONG-urile și sperăm ca cineva care nu are în spate toată această istorie procesuală să reușească să anuleze dispoziția de retrocedare”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a venit și el la conferința de presă susținută de Nicușor Dan și a acuzat că primarul general îi blochează proiectele de fluidizarea traficului și a acuzat lipsa de colaborare cu Nicușor Dan, că nu îi răspunde la telefon. Primarul general a spus că nu a venit să vorbească despre asta, ci despre Parcul IOR. Cetățenii au strigat la Negoiță că nu doresc fântânile arteziene din Parcurile IOR și Brățării.

Prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, a atacat recent în instanță dispoziția de retrocedare a celor circa 12 ha din Parcul IOR. Acesta a spus că a găsit mai multe elemente vădite de nelegalitate, iar retrocedarea a fost abuzivă.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă luni, Primăria Capitalei fiind chemată în judecată, instituția fiind emitentul dispozițiilor de retrocedare.

Arhiepiscopul Tomisului, ridicat cu macaraua deasupra unei biserici, pentru a-i sfinți crucea

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a sfințit la sfârșitul săptămânii trecute crucea unei biserici reabilitate din localitatea Agigea. El a fost urcat cu o macara deasupra turlelor lăcașului de cult, relatează Agerpres.

Referitor la gestul acestuia, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a explicat, luni seară, că crucile au fost amplasate pe turle fără a fi sfințite și, pentru a nu fi coborâte, ierarhul a optat pentru varianta folosirii unei macarale.

„Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a oficiat slujba sfințirii lucrărilor de înfrumusețare a bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din localitatea Agigea, duminică, pe 29 octombrie 2023. În cadrul acestei slujbe este necesar actul sfințirii celor trei cruci noi ale turlelor bisericii. Întrucât crucile au fost amplasate pe turle anticipat, fără a fi sfințite, existau două variante: 1. Erau coborâte crucile de pe turle, fapt care ar fi implicat un efort suplimentar și substanțial atât din partea comunității, cât și a constructorului; 2. Cu ajutorul și în prezența unui specialist de la protecția muncii, cu toate măsurile de siguranță luate, ierarhul să urce cu un elevator spre a sfinți crucile deja fixate pe acoperișul turlelor”, a transmis reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

Potrivit acestuia, „Înaltpreasfințitul a optat, din motive corecte, pentru a doua variantă”.

Andreea Esca a ajuns de urgență la spital

Probleme mari pentru Andreea Esca, care a ajuns din avionul de Cluj direct la urgențe, din cauza unor probleme medicale. Vedeta Pro Tv s-a întors luni, în jurul orei 15:30, de la Cluj, pe calea aerului, și imediat a plecat la clinica Sanador, scrie cancan.ro. Deviație de sept nazal a fost diagnosticul, după investigația rapidă, iar Andreea va trebui să ia o pauză de la pupitru circa 3-5 zile. Va reveni peste șapte zile, pentru control. ”Să vedem când îmi pot recupera vocea, astă seară, sigur, nu! Dar îi dă de cap doamna doctor”, a fost mesajul Andreei Esca.

Pro TV a înlocuit-o urgent pe Andreea Esca cu Oana Andoni, care a prezentat aseară știrile de l ora 19.00.

Galați: Două femei au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni

Două femei au fost accidentate pe o trecere de pietoni din Galați, șoferul care le-a rănit răsturnându-se ulterior cu mașina pe carosabil, în încercarea de a evita impactul.

Conform IPJ Galați, accidentul a avut loc marți dimineață, pe un bulevard din oraș, în apropierea Grădinii botanice Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați a rezultat că un bărbat cu vârsta de 26 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism ar fi surprins și accidentat două femei, cu vârstele de 48, respectiv 46 de ani, ambele domiciliate în localitatea I.C. Brătianu, din județul Tulcea, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Încercând să evite accidentarea celor două femei, bărbatul ar fi tras brusc de volanul autovehiculului, care a lovit parapetul de protecție aflat pe marginea străzii, în direcția sa de deplasare, după care s-a răsturnat pe carosabil.

Victimele au fost preluate și transportate de echipaje de la ambulanță la spital.

Șoferul deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Orban, mandatat de partid să înceapă discuțiile cu USR și PMP pentru alegerile din 2024

Consiliul Național al Forța Dreptei a anunțat marți că a hotărât să declanșeze demersurile necesare pentru constituirea polului de centru-dreapta. Astfel, liderul partidului, Ludovic Orban, a fost mandatat să stabilească, de comun acord cu președintele USR și președintele PMP, inițierea oficială a discuțiilor pentru constituirea alianței de centru-dreapta în perspectiva alegerilor care vor avea loc în anul electoral 2024.

”Consiliul Național al Forța Dreptei a hotărât, în contextul falimentului guvernamental evident patronat de PSD – PNL, coaliția trădării românilor, să declanșeze demersurile absolut necesare pentru constituirea polului de centru-dreapta, alternativa politică de care România are nevoie. În cadrul reuniunii Consiliului Național desfășurate luni la București, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a fost mandatat să stabilească, de comun acord cu președintele USR și președintele PMP, inițierea oficială a discuțiilor pentru constituirea alianței de centru-dreapta în perspectiva alegerilor care vor avea loc în anul electoral 2024”, anunță formațiunea într-un comunicat oficial. Totodată, Consiliul Național a validat componența echipei desemnate de Biroul Politic Național pentru a purta discuții aprofundate cu toți posibilii parteneri pentru constituirea alianței de centru-dreapta. ”Forța Dreptei își exprimă deplina încredere că o construcție politică de centru-dreapta, alături de formațiunile politice democratice din Opoziție, va antrena energiile pozitive din societate și va determina alăturarea în acest proiect politic și a celor mai importanți actori din societatea civilă, din mediul de afaceri și din structurile asociative care reprezintă cetățenii activi din România”, mai arată formațiunea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.