Național

Romania nu recunoaşte Kosovo, unii europarlamentari, da

Ziarul de Vrancea
5 apr 2012 697 vizualizări
Majoritatea eurodeputaţilor români a votat, săptămîna trecută, o rezoluţie care îndeamnă cele cinci state membre ale Uniunii care nu recunosc Kosovo, inclusiv România, să o facă. Între aceştia a figurat iniţial şi Elena Băsescu.

Ulterior, fiica preşedintelui a explicat pentru "Gândul" că a fost vorba despre o defecţiune tehnică şi că ea a votat împotrivă. "Consola de vot a rămas blocată de la un vot anterior. Ar fi fost imposibil să greşesc tocmai eu votul", a declarat Elena Băsescu. Dacă în cazul fiicei preşedintelui a fost vorba despre o eroare - deloc rară în Parlamentul European - , alţi 17 eurodeputaţi români (din totalul de 33) au susţinut în cunoştinţă de cauză o rezoluţie care recomandă României să îşi schimbe politica externă cu referire la Kosovo.
La nivel de Parlament European, rezoluţia care se referă la procesul de integrare europeană a Kosovo a trecut cu 375 de voturi "pentru", 97 "împotrivă" şi 76 de abţineri. Concret, documentul este doar unul dintre paşii pe care Priştina trebuie să îi parcurgă pînă să ajungă să semneze cu UE un Acord de Stabilizare şi Asociere. Acest acord este, la rîndul lui, o etapă către aderarea la spaţiul comunitar.
România, Spania, Grecia, Slovacia şi Cipru sînt cele cinci ţări UE care au refuzat în repetate rînduri să recunoască declaraţia de independenţă a Kosovo din 2008. Prin urmare, Parlamentul European "ar saluta recunoaşterea acestei declaraţii de către celelalte 5 state membre ale UE; ar saluta, de asemenea, participarea mai activă a acestor state la procesul de mediere între Serbia şi Kosovo", se arată în textul rezoluţiei. "Gândul" notează că acestor cinci state nu li se cere în termeni categorici să-şi schimbe politica faţă de provincia separatistă sîrbă, dar este, totuşi, o rezoluţie nelegislativă al cărei prim punct vine în contradicţie cu politica externă a României. Lista eurodeputaţilor care au votat "pentru" este următoarea: Victor Boştinaru, Corina Creţu, George Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Petru Luhan, Monica Macovei, Ramona Mănescu, Rovana Plumb, Adrian Severin, Sogor Csaba, Claudiu Tănăsescu, Adriana Ţicău, Tokes Laszlo, Adina Vălean, Renate Weber, Iuliu Winkler.

Vălean: Am respectat votul grupului liberal

Corina Creţu, europarlamentar PSD, care face parte din grupul socialiştilor europeni, S&D, a declarat pentru că nuanţa din exprimare ("ar saluta" în loc de un eventual "cere") a fost decisivă în cazul votului său. "Eu, personal, am stat mult şi m-am gîndit. Poziţia mea e că puteam să ne şi abţinem, dar, în definitiv, am votat «pentru» deoarece nu e o chestiune imperativă", a afirmat Corina Creţu. "Votul nu intră în contradicţie cu politica noastră externă, pentru că nu înseamnă obligativitatea României de a recunoaşte independenţa Kosovo", a adăugat Creţu. Adina Vălean, eurodeputat PNL, membru al grupului liberalilor (ALDE), a subliniat că, în cazul său, a fost vorba despre respectarea liniei impuse de liberali. "A fost votul politic al grupului liberal", a declarat Vălean, care este, totuşi, de părere că ţara noastră ar trebui să îşi schimbe poziţia faţă de Kosovo.
Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR, membru al grupului popularilor europeni (PPE), a amintit că UDMR a fost mereu pentru recunoaşterea independenţei Kosovo.

Doi absenţi: Vadim Tudor şi George Becali

Cu excepţia Noricăi Nicolai, toţi europarlamentarii români care au votat împotriva rezoluţiei cu privire la Kosovo fac parte din PDL, respectiv din PPE. Pe lista eurodeputaţilor care au votat împotrivă mai apar Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareş Niculescu, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Traian Ungureanu.  "România nu poate accepta utilizarea denumirii «Republica Kosovo». Pronunţîndu-se aceste cuvinte e ca şi cum am recunoaşte provincia, iar asta nu s-a întîmplat încă", a declarat democrat-liberalul Iosif Matula.
Europarlamentarul PNL Norica Nicolai, membră a grupului ALDE, a explicat că a avut un singur motiv pentru care a votat împotriva rezoluţiei: politica externă a României. "România nu recunoaşte Kosovo. În aceste condiţii, eu nu pot să votez pentru. Asta e convingerea mea. Atîta vreme cît guvernul meu nu recunoaşte o ţară, eu nu pot vota pentru", a declarat Norica Nicolai.
Eurodeputaţii care s-au abţinut sînt: Elena Oana Antonescu, Sebastian Bodu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Paşcu, Daciana Sîrbu. Cristian Silviu Buşoi (PNL, ALDE) nu a votat, iar George Becali (neafiliat) şi Corneliu Vadim Tudor (neafiliat) au fost absenţi.
În 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat independenţa provinciei, pe care a numit-o Republica Kosovo. O zi mai tîrziu, Parlamentul României a dat o hotărîre în care anunţa că Bucureştiul nu va recunoaşte Republica Kosovo, "pentru că nu sînt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea noii entităţi".






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.