Național

COLOANA: national

Ziarul de Vrancea
8 ian 2012 1346 vizualizări
Numărul total al membrilor de partid a scăzut, dar a crescut la PSD, PP şi la "Verzi"

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că PSD are în prezent 409.833 membri la nivelul întregii ţări, PNL 131.908 membri, în timp ce PDL are 86.817. "Pornind de la cifrele existente, surprinde numărul mare al membrilor PSD. Ar fi 409.833 - o creştere semnificativă faţă de cei 290.116 declaraţi în urmă cu patru ani. PNL a depus liste conform cărora ar avea 131.908 membri (faţă de 116.134 în decembrie 2007). O cifră mică găsim în dreptul PDL: doar 86.817 la nivelul ţării. În 2007, Partidul Democrat declara 86.461, iar PLD - 66.872. Unificarea produsă la puţin timp după aceea a diminuat, după cum se vede, numărul aderenţilor. E şi ceva neglijenţă la mijloc, fiindcă nu apar liste decît din 28 de judeţe. Unde se vor fi evaporat celelalte? Ştie oare cineva?", scrie europarlamentarul, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, UNPR are 49.051 membri, Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu a ajuns la 31.929 de membri, în timp ce PRM a scăzut de la 106.797 (cît avea la finele lui 2007) la 78.943 membri. "Surpriza în Bucureşti o reprezintă Partidul Verde, cu nu mai puţin de 9.060 de membri înregistraţi în cele şase sectoare", scrie Preda. Conform europarlamentarului, la Tribunalul Bucureşti, 20 de formaţiuni au depus liste cu membri. În total, sînt 1.208.058 de cetăţeni români înscrişi în formaţiunile politice, în scădere faţă de anul 2007, cînd erau înregistraţi 1.307.417, iar în 2003 erau 1.735.430. Cristian Preda consideră că descreşterea afilierii are o traducere publică în stigmatizarea partidelor.

Vînzător la benzinărie, înjunghiat de un tîlhar pentru 1500 de lei

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Dobroteasa, sat Câmpu Mare, a fost rănit în cursul nopţii de o persoană neidentificată care a furat banii. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt a relatat că persoana care a produs tîlhăria este un bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită, dar care la momentul jafului purta pe cap o glugă care-i acoperea faţa şi în jurul gîtului un fular. Bărbatul neidentificat a pătruns dimineaţa în benzinărie, a solicitat vînzătorului banii pe care-i avea în casă şi, pentru că acesta a refuzat să-i dea, l-a înjunghiat cu un cuţit în zona abdominală. Vînzătorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Poliţia face cercetări pentru identificarea autorului, care va fi acuzat de tîlhărie, şi pentru stabilirea condiţiilor în care s-a produs evenimentul. Incidentul a fost surprins de camerele de filmat din benzinărie dar, potrivit Claudiei Radu, imaginile cu faţa individului sînt neclare, deoarece faţa acestuia nu se vede din cauza glugii pe care acesta o avea pe cap.

Cu întîrziere de peste o lună, pensionarii vor primi tichetele de călătorie în februarie

Ministrul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va menţine, şi în 2012, pentru pensionarii aflaţi în evidenţa Caselor de Pensii, tichetele de călătorie cu reducere de 50 la sută, iar aceştia le vor primi cel mai tîrziu în luna februarie, odată cu plata pensiei, informează MMFPS. "Toţi cei aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii, vor primi, ca şi în anii precedenţi tichetele de călătorie, cu 50% reducere din costul acestora (tichetului de călătorie). Acesta este un drept pe care Ministerul Muncii îl respectă şi îl acordă pensionarilor în continuare. Pensionarii vor primi documentele de călătorie cu reducere de 50 la sută, cel mai tîrziu în luna februarie", precizează Ministerul, pe pagina sa de internet.
MMFPS reaminteşte că prin adoptarea Ordonanţei de Guvern nr.8/2011, modalitatea de emitere şi transmitere a documentelor de călătorie acordate pensionarilor fusese modificată, fiecare pensionar urmînd să primească un card, o legitimaţie de transport personalizată cu numele şi codul numeric personal al fiecărui beneficiar. Însă, din cauza contextului economic actual, termenul de aplicare a ordonanţei a fost prorogat pînă la data de 31 decembrie 2012.
În aceste condiţii, arată comunicatul Ministerului Muncii, a fost nevoie de noi demersuri pentru emiterea documentelor de călătorie şi asigurarea transmiterii acestora ca şi pînă în anii precedenţi, respectiv taloane de călătorii, tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice şi distribuite odată cu drepturile de pensie. Ministerul arată că au intervenit întîrzieri în distribuirea tichetelor pentru că trebuie aplicate corect procedurile legale şi cele tehnice.

Reţinut în arest pentru că a lăsat gravidă o fată de 11 ani

Tînărul de 21 de ani care a lăsat însărcinată o fată în vîrstă de 11 ani din judeţul Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, Mihai Vasilescu, în vîrstă de 21 de ani, din Cobadin, s-a prezentat ieri la poliţie pentru a fi audiat de către poliţiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac, sub coordonarea procurorului de caz. La audieri, Mihai Vasilescu a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu fata, dar a susţinut că acestea au fost consimţite. Tînărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor, iar luni va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Mama fetiţei, Iulia Burdun, de 40 de ani, din comuna Săcele, s-a prezentat, vineri, la poliţie şi a depus plîngere penală împotriva lui Mihai Vasilescu. În urma cercetărilor a reieşit că Mihai Vasilescu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora în perioada iulie-decembrie 2011. Tînărul, care este prieten cu fratele fetei, a locuit în casa familiei Burdun pe perioada verii. Ulterior, el a plecat în Botoşani, pentru muncă, dar a mai venit la prietenul său la sfîrşit de săptămînă şi a rămas peste noapte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.