Național

Băsescu, foc şi pară pe liderii UE

Ziarul de Vrancea
23 oct 2011 552 vizualizări
Supărarea preşedintelui României a fost provocată de lentoarea cu care liderii ţărilor din zona euro în adoptarea unor măsuri ferme de evitare a crizei în care UE a fost tîrîtă de Grecia n ieri, şi Italia a primit avertizări de la Merkel şi Sarkozy pentru aplicarea de reforme în sistemul de pensii şi piaţa muncii

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat, ieri, după reuniunea şefilor de state şi guverne din UE, că este încrezător că liderii europeni vor ajunge miercuri la un acord pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. Au fost făcute "progrese importante" asupra unui plan de recapitalizarea a băncilor, a spus Van Rompuy într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii. El a minimalizat diferendele dintre Franţa şi Germania, afirmînd că se lucrează într-un spirit de compromis.
Liderii europeni, în special cei germani, au anunţat de mai multe zile că deciziile importante se vor lua miercuri, întrucît cancelarul Angela Merkel trebuie să obţină pentru eventuale planuri sprijinul parlamentarilor germani. Între timp, liderii UE au intensificat presiunile asupra Italiei pentru accelerarea reformelor economice, astfel încît a treia mare economie din zona euro să evite o prăbuşire financiară precum a Greciei. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, i-au spus ieri şefului guvernului de la Roma să aplice cît mai rapid reforme în sistemul de pensii şi piaţa muncii, îmbunătăţind astfel potenţialul de creştere economică şi reasigurînd investitorii cu privire la gradul ridicat de îndatorare. Povara datoriei Italiei, de circa 120% din PIB, este depăşită în UE doar de cea a Greciei.

Băsescu nu mai are răbdare

România nu poate plăti la nesfîrşit indeciziile liderilor europeni din zona Euro, a declarat preşedintele Traian Băsescu, sîmbătă, înaintea plecării la Bruxelles, şi ieri, după summit-ul PPE şi după Consiliul European de toamnă. "Sigur, acest lucru (un răspuns hotărît la Consiliul European cu privire la criza din Grecia - n.r.) cu condiţia restabilirii cursului programului pe care guvernul trebuie să-l urmeze în vederea reducerii cheltuielilor guvernamentale, în vederea acordării celei de-a şasea tranşe de împrumut. De asemenea, pe agendă se află stabilirea unei soluţii durabile pentru Grecia. Pentru noi, este de importanţă majoră. Datorită situaţiei din Grecia, toată regiunea este contaminată de neîncredere şi aici nu este doar responsabilitatea Greciei. Liderii din zona Euro care întîrzie la nesfîrşit o decizie pentru Grecia, fac foarte mult rău, nu numai Greciei. Băncile greceşti au expunere majoră pe piaţa românească şi sigur că şi CDS-ul României creşte ca urmare a indeciziilor, a întîrzierilor legate de Grecia. Din acest punct de vedere, poziţia noastră va fi foarte fermă: România nu poate plăti la nesfârşit indeciziile liderilor europeni din zona Euro", a afirmat şeful statului român.

Dobînzile pieţei le-au depăşit pe cele din 2010

La Bruxelles, preşedintele a afirmat că România a ajuns să se împrumute la dobînzi mai mari decît în 2010, cînd ţara nu era stabilizată macroeconomic, din cauza deprecierii CDS-ului întregii regiuni, pentru că nu s-au luat la timp măsuri în ceea ce priveşte Grecia. El a atras atenţia că ar fi extrem de dificil pentru România să susţină un deficit bugetar de 3% din PIB. Băsescu a ţinut să precizeze că România nu-şi permite să dea "lecţii globale" sau să spună ce au alţii de făcut, dar are obligaţia de a le transmite partenerilor din UE că sîntem o ţară care şi-a făcut datoria. "Sîntem o ţară care şi-a făcut datoria, şi-a plătit factura proastei guvernări din 2007 şi 2008 în 2009 şi 2010, dar nu mai putem susţine, nu mai putem suporta şi lipsa de decizii la nivel european, pentru că degeaba se formează un club elitist al celor din zona Euro, că economia României este foarte legată de ce se întîmplă în zona Euro. Ei nu pot face abstracţie că statele non-Euro sînt profund afectate de indeciziile din zona Euro", a punctat Băsescu.

Cum vom intra în Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Olanda nu şi-a respectat o decizie politică privind accesul României şi Bulgariei în Schengen, susţinînd că, dacă nu se va găsi o soluţie de compromis, şeful Consiliului European va pune pe ordinea de zi subiectul accesului în Schengen al celor două ţări. Şeful statului a precizat că în cadrul Consiliului European a ridicat problema nerespectării unui angajament politic de către Olanda şi Finlanda. "Sînt două obligaţii majore pe care statele care intră în UE le au: să îndeplinească toate criteriile tehnice pentru acces în spaţiul Schengen şi să îndeplinească toate criteriile tehnice pentru accesul în zona euro. România şi-a îndeplinit această obligaţie. Olanda şi Finlanda au refuzat aplicarea tratatului. În acest context a fost abordarea mea în intervenţie", a declarat Traian Băsescu. Premierul bulgar a anticipat că accederea celor două state în tratatul Schengen va avea loc în două etape, respectiv în aprilie şi iulie 2012.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.