Național

COLOANA: national

Ziarul de Vrancea
17 oct 2011 634 vizualizări
Vreme rea pînă mîine

Meteorologii au prelungit, ieri, cu două zile avertizarea emisă în 14 octombrie, şi menţionează că fenomenele referitoare la intensificări de vînt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile pînă mîine dimineaţă. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 17 octombrie, ora 12:00 - 19 octombrie, ora 9:00, la nivelul întregii ţări se vor semnala temperaturi extrem de scăzute, sub normele climatologice ale perioadei, cu pînă la 8 grade Celsius. De asemenea, în regiunile sud-estice vor exista cantităţi de apă semnificative, ce pot depăşi izolat 40 l/mp, precum şi intensificări ale vîntului, cu viteze mai mari în zona litoralului unde vor fi de peste 70-75 km/h. La munte vor predomina ninsorile, iar în estul Transilvaniei, în Moldova şi în zona deluroasă a Munteniei şi a Olteniei vor fi şi precipitaţii mixte.

Încă o casă veche făcută una cu pămîntul în Bucureşti. Instanţa abia judecă contestaţia

Tribunalul Bucureşti a anulat, la sfîrşitul săptămînii trecute, autorizaţia de demolare a unuia dintre cele mai vechi imobile de pe Şoseaua Kiseleff, Kiseleff 39. Deşi instanţa a constatat că autorizaţia a fost emisă ilegal, este prea tîrziu. Casa, construită în 1894, a fost demolată anul trecut în luna septembrie, deşi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a sesizat încă de la început ilegalitatea autorizaţiei. În locul imobilului demolat a fost aprobată construcţia unui bloc de patru etaje. Sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Imobilul din Şos. Kiseleff 39 se afla în zona de protecţie a unui monument istoric clasa A (Casa Nicolae Titulescu din Şos. Kiseleff 47), iar avizul trebuia emis de Ministerul Culturii, nu de Direcţia de Cultură Bucureşti.

Încă un senator trece de la PSD la PUNR

Senatorul Avram Crăciun s-a înscris ieri în grupul progresist din Senat, devenind membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), informeaza un comunicat citat de Agerpres. Avram Crăciun a fost ales senator în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr. 2 Arad din partea PSD. Aflat la al doilea mandat în Senat, Avram Crăciun este membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi al Comisiei pentru românii de pretutindeni.

Proiectul bugetului pe anul viitor e gata

Premierul Emil Boc a anunţat ieri că Executivul a finalizat proiectul bugetului de stat pe 2012, însă el va fi înaintat Parlamentului după ce Comisia Europeană va anunţa prognoza de creştere economică şi după ce va fi stabilit nivelul deficitului bugetar pentru anul viitor, în urma negocierilor cu FMI şi CE. "Practic, bugetul de stat în forma proiectului este finalizat la Guvern, doar că aşteptăm doi indicatori macroeconomici foarte importanţi pe care trebuie să-i stabilim în perioada imediat următoare şi care nu depind de noi. În 24 octombrie, Comisia Europeană va anunţa oficial prognoza de creştere economică pentru fiecare ţară din UE, inclusiv pentru România. O prognoză revizuită în urma ultimelor lucruri întîmplate pe pieţele europene. şi, de asemenea, în urma negocierilor cu CE şi FMI, vom avea, după 24 octombrie, în perioada imediat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012. Fără aceşti doi indicatori macroeconomici nu se poate înainta bugetul la Parlament. Noi am finalizat, la nivel guvernamental, o primă formă a proiectului de buget, dar pe indicatorii agreaţi în vară cu FMI şi CE, indicatori macroeconomici care, din nefericire, se revizuiesc în întreaga Europă", a spus Boc, după o întîlnire pe care a avut-o la Palatul Parlamentului cu grupul senatorilor PDL. El a completat că imediat ce respectivii indicatori macroeconomici vor fi stabiliţi, proiectul bugetului de stat pe 2012 va fi înaintat Parlamentului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.