Național

Chinurile puscariasilor din inchisori, povestite de Costica Argint

Cristi Irimia
5 ian 2006 4529 vizualizări
"Se asezau unii cu spatele in apa, sa faca TBC, ca sa scape de puscarie. Altii iti taiau burtile, venele sau isi bateau cuie in cap", si-a amintit Argint despre vremurile in care statea dupa gratii. Controversatul focsanean dat in urmarire generala a adus aminte si de crima comisa asupra inginerului de la CPL, Ion Popescu: "Prietenul meu, Fane Istrate, a fost condamnat pe nedrept la 25 de ani de inchisoare, pentru o crima de care era strain". "PDSR-ul i-a tradat pe tigani dupa alegerile la care erau sustinuti de etnia noastra", a mai adaugat Argint.

13 ani a stat in inchisoare Costica Argint. Ceea ce a povestit luni seara, la postul de televiziune OTV, poate surprinde sau soca in aceeasi masura. "Stateau puscariasii cu spatele in apa ca sa faca TBC si sa fuga de la Bircea Mare, o inchisoare de linga Deva. Altii iti taiau venele, burtile sau isi bateau cuie in cap. M-au dus acolo in salon cu TBC-istii, desi nu eram bolnav. Sase luni m-am chinuit sa ma fac auzit pe geamul celulei si alte trei am stat cu bagajul facut pina sa ma mute de acolo. Am gasit la un moment dat un picior de porc in mincare, pe care l-am spalat si l-am amenintat toata ziua ca-l maninc. Am facut-o abia spre seara, ca sa adorm satul, vorba vine. Visam cirnati agatati pe sfoara. Foamea era mare. Asistentul medical de acolo era arbitru de fotbal si a incercat sa-i scoata unui detinut boldurile pe care ala si le bagase in el ca sa ajunga la spital. L-a omorit si l-a aruncat afara cu patura! Daca nu-l strigai cu «Domn doctor», desi era doar asistent, nici nu se uita la tine. La anchete, erau detinuti batuti cu periuta la testicule sa spuna si ce n-au facut. Totul se petrecea cu acordul Politiei. Aveam dreptul la 30 de minute de plimbare prin curtea inchisorii, insa nu eram lasat sa ma plimb decit cite 10 minute. Nici la Mindresti n-am dus-o bine. Desi aveam recomandare de regim din partea medicului, seful inchisorii, Mihai Verbiceanu, nu m-a lasat sa fiu trecut la regim. Mi-a zis ca el decide, nu medicul. Doar in Romania se petrec astfel de abuzuri in inchisori", au fost dezvaluirile socante facute de Argint.


Inchisoare pentru o crima comisa de altcineva


Uciderea inginerului Ion Popescu, de la fostul CPL, a ramas un caz neelucidat pina astazi, desi au trecut mai bine de 20 de ani de la comiterea infractiunii. Initial, Stefan Istrate, coleg de viata si de celula cu Argint, a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru crima comisa respectiva. Desfasurarea faptelor in acest caz are citeva accente incredibile, pe alocuri comice. Iata ce a spus Argint la OTV:

"Eu cu Pica (n. r. - alt amic de-al sau) si cu Fane Istrate pusesem la cale, in puscarie fiind toti trei, un plan prin care sa reusim sa primim pachete de acasa. Singura cale sa ne aduca la audieri era sa fim reanchetati si atunci am hotarit sa inventam ca Fane l-a ucis pe inginerul Popescu. Puscariasii informatori din celulele invecinate, «sifonarii» cum sint numiti, au dat imediat raportul si, asa cum ne-am asteptat, am fost dusi la anchetatori pentru a fi intrebati despre crima. Dupa ce am primit vizita familiilor si ne-am luat pachete cu mincare, le-am spus anchetatorilor ca a fost o gluma de-a noastra ca sa putem sa ne vedem familiile si pentru ca stiam ca ne vor aduce de mincare. Dupa alte cercetari si-au dat seama ca Istrate nu era autorul crimei"


Gluma sinistra cu crima, luata de buna ulterior


"Apoi, ca sa ma elibereze mai devreme din inchisoare, am acceptat sa reiau povestea ca l-am auzit pe Stefan Istrate cum zicea ca l-a omorit pe inginerul de la CPL. Eliberati si ei de ceva timp, Pica si Fane au fost rearestati la Buzau pentru viata parazitara, iar lui Pica i s-a spus ca va face 8 ani de inchisoare pentru ca batuse un locotenent de politie. Anchetatorii urmareau sa gaseasca un vinovat pentru uciderea inginerului Popescu, astfel ca au facut un tirg cu Pica. «Daca vrei sa scapi cu doar citeva luni de puscarie pentru ca l-ai batut pe acel locotenent, declari ca Fane Istrate ti-a spus ca l-a omorit pe Popescu». Asta i-au propus anchetatorii si Pica a fost de acord. Ulterior a inceput «morisca». Au fost aduse doua femei care erau prietene cu Fane si care au declarat ca in noaptea crimei l-au vazut plin de singe si ca plecase de la una din ele cu o plasa in care avea un cleste si o piine. La locul crimei fusese gasita o astfel de sacosa, de aceea au fost inventate declaratiile femeilor respective. Fane a ajuns, astfel, sa fie condamnat la 25 de ani de inchisoare, pentru o crima necomisa de el. Deoarece stiam ca nu el era ucigasul, ne-am adunat in barul hotelului «Unirea» toti cei care declaraseram ca l-am auzit ca l-ar fi omorit pe Istrate si eu am facut prostia sa spun sa mergem la Curtea Suprema si sa spunem adevarul. Sigur ca s-au grabit «sifoanele» sa spuna la Politie ceea ce vroiam eu sa fac. Imediat m-au arestat. Nici nu stiam pentru ce. Mi-au gasit ei ceva. Printre acuzatii s-a numarat si aceea ca i-as fi furat cerceii fostului ofiter de securitate Argentina Paun, cu care aveam atunci o relatie. Pentru ca s-a aflat, iar imaginea ei nu trebuia sa aiba de suferit, a fost de acord sa depuna declaratie impotriva mea. Eu care vindeam kilograme de aur aveam nevoie de cerceii ei? Noroc apoi cu decretul lui Ceausescu, altfel ramineam cu pedeapsa initiala. Pina la urma, s-a reluat ancheta crimei inginerului Popescu, o ancheta in urma careia s-a dovedit ca Stefan Istrate nu era vinovat. Intr-un acces de furie, Fane a spart un geam pe holurile Procuraturii: «Bai hotilor cit ma mai chinuiti? Dati-mi drumul acasa! Cit ma mai chinuiti pentru crima pe care nu am comis-o ?» Procuratura abia a asteptat asta. Patru ani i-a dat pentru ca a spart acel geam. A ramas cu 4 ani", si-a incheiat Argint povestirea.

Surse ale ziarului sustin ca, foarte probabil, uciderea lui Ion Popescu a avut conotatii politice, deoarece inginerul de la fostul CPL ar fi avut relatii cu suedezii care construisera CPL-ul, iar comunistii nu agreau legaturile romanilor cu Occidentul, de nici o natura.


Eliberat dupa un decret dat de Ceausescu


Spre finalul anilor \'80, intr-o zi de 26 ianuarie (cind Nicolae Ceausescu isi serba ziua de nastere), Argint a primit vestea eliberarii din puscarie, desi mai avea de ispasit mai mult de 5 ani de inchisoare: "Sa-i fie tarina usoara lui Ceausescu. Daca nu dadea acel decret stateam 8 ani dupa gratii", a spus el.

Imediat dupa eliberare, Argint a amenintat la Bucuresti ca-si da foc cu benzina daca nu este lasat sa plece in tara. L-a luat securitatea si l-a asigurat ca-i da pasaport sa plece din Romania, lucru care s-a si intimplat.


Despre tigani si protectia acestora


Fost vicepresedinte al Partidei Romilor in Romania, la nivel national, si presedinte al organizatiei judetene Vrancea, Costica Argint ocupa, in prezent, functia de presedinte onorific la filiala din Vrancea. Nicu Paun, presedintele Partidei Romilor, este si nasul lui Argint.

Tot la OTV, azilantul focsanean a declarat ca va fi presedintele unei asociatii neguvernamentale care va lua nastere curind. "Aici, in Italia, deocamdata sint un lider de opinie. Avocatul care ma reprezinta va depune, insa, documentatia pentru infiintarea Asociatiei Romilor Romani din Italia al carui presedinte voi fi. Va fi o asociatie care se va ocupa de protejarea tiganilor si nu numai, de a-i asista in problemele judiciare si care va face eforturi pentru intrarea romilor in legalitate. Uneori, presa vede doar ceea ce fac tiganii in Italia, nu si romanii", a acuzat Argint.


Argint ataca Guvernul, monopolul Atlassib si pe toti romanii


"Am auzit ca Adrian Nastase este actionar la Atlassib si de aceea altcineva nu mai poate face activitate de transport international. Nu este normal. In plus, coruptia de la frontiera este cu acordul Guvernului. Isi permit sa-ti ceara ilegal bani la frontiera pentru ca stiu ca nu vor fi arestati. Se mai aresteaza asa, de ochii lumii, un vames pe an, insa fenomenul nu va fi eradicat. Consulatul isi bate joc de cetatenii romani. Cere 100 de euro pentru o singura semnatura. Astea sint doar o parte din ceea ce ii deranjeaza pe romanii ajunsi in Italia sa cistige acolo o piine si sa investeasca in tara banii cistigati cu truda", a explicat Argint cum stau lucrurile in problemele semnalate mai sus. In colimator a intrat apoi...tot poporul roman: "Poporul roman este las. Nu exista comunitate mai prapastioasa ca cea romaneasca. Romanul nu s-ajuta intre el, si-ar da in cap, si-ar face rau... Nu spune «Doamne, da-mi si mie o capra», spune «Doamne, ia si capra vecinului!»".


Tiganii si PDSR-ul


Intrebat ce relatii are cu politicienii din Romania, controversatul Argint a amintit cum i-a convins pe tiganii din Italia sa voteze cu stinga politica, dar si cum au decurs conflictele din tara pornind de la legaturile pe care le-ar fi avut cu unele cercuri: "In Romania am fost acuzat ca ofer o pirghie adversarilor politici ai PDSR-ului, inainte de 2000, pentru a-l rasturna pe generalul Adrian Nenu, fostul comandant al Politiei vrincene. Mai mult, cica as fi facut totul la recomandarea domnului senator Radu Minea. Au fost minciuni lucrurile afirmate despre mine atunci. Imi amintesc ca PDSR-ul ne-a mintit, pe noi tiganii, inainte de alegeri, promitindu-ne foarte multe. S-au folosit de voturile noastre si inainte de 2000 si dupa 2000. Eu la Roma am platit autocare si am dus tiganii la vot spunindu-le sa voteze ce le spune inima. Insa, am strigat «Traiasca PDSR-ul» inainte de a intra la urne. Drept urmare, PDSR-ul si-a batut joc apoi de toti romii. Apoi, PSD-ul ne-a furat un consilier local pe care ajunsesem sa-l avem la Focsani. Cum sa fie un tigan in Consiliul Local sau in Consiliul Judetean? Tiganu\' trebuie sa stea la furat, la ciordit. Probabil asta si-au zis ei atunci. La alegeri am avut un slogan bun, zic eu. «Nu-ti promit nimic ca sa nu te mint. Ai curaj, voteaza-ma».

Vreau sa trag un semnal de alarma acum. In Romania exista trei milioane de tigani, confrom unui studiu facut de Amnesty International. Guvernul roman nu priveste in perspectiva si rau face. Ce se va intimpla peste 50 - 100 de ani, cind tiganii, dupa un calcul simplu, vor deveni majoritari in Romania? Daca nu exista o conciliere intre romani si tigani cum vom putea coabita in viitor?" (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.